Asasini

Capitolul 15

   Am început să mă plimb prin casă şi să examinez armele lui Lucian.

   După toate câte s-au întâmplat.. după ce a încălcat regulile pentru mine şi a asediat Închisoarea Umbrelor pentru a mă salva eu am ajuns să mă gândesc la un alt tip. Lucian nu merită asta, a făcut prea multe pentru mine.

   Săbiile lui erau destul de impresionante, preferată mea era lungă şi subţire cu lama albă şi un cal cu aripi la mânerul albastru. Am luat-o şi am încercat să îi imit mişcările graţioase din timpul luptei, dar e mult prea greu. Sunt obişnuită să mânuiesc arme mai scurte, greutatea pare a fi aceeaşi dar balansul e total altul.

   Într-o oră am învăţat cum să parez un inamic imaginar şi să o învârt cu o mână. Trucurile cu pumnalele sunt mai ditractive parcă, sabia e mai greu de mânuit, deşi am învăţat câteva lucruri de bază despre folosirea ei am cam uitat tot.. Fiecare dintre noi trebuie să ştie cum să folosească şi alte arme înafară de cele în care sunt specializaţi, în caz că pierdem armele noastre şi găsim doar alte feluri. Cu arcul e cel mai distractiv la antrenamente, mereu trebuie să folosim praful magic, nu toată lumea poate să tragă la ţintă cu un arc... iar săgeţile erau veritabile. A fost multă moarte şi sânge, dar mai şi râdeam o groază, la un momentdat am făcut un joc, care nimereşte mai des capul lui Array... bineînţeles, şi-au dat seama că a fost ideea mea şi am fost pedepsită.

   -Ai grijă, acel pegas de la mâner e sensibil, e făcut din cristale vechi, spuse cineva în spatele meu.

   Când m-am întors am dat de cei doi ochi albaştri şi părul roşcat al lui Baldovin. Am pus sabia jos şi mi-am scos unul dintre pumnale, apoi m-am întors cu faţa spre el. M-a privit ameninţător apoi a luat sabia de pe jos. Din cauza neatenţiei mele nu am reuşit să eschivez la timp aşa că m-am trezit cu o tăietură puţin mai jos de gulerul tricoului, şi e tricoul lui Lucian.

   -Puţin cam pervers din partea ta, nu crezi?

   M-am uitat la el urât apoi am aruncat un pumnal mai mic spre el şi i-am julit braţul.

   -Dacă ai avea şase ani aş spune că lupţi foarte bine. Haide, sunt convins că poţi mai bine de atât, lumea te laudă mereu.

   M-a atacat din nou, doar că de data asta nu am mai stat, cum s-a apropiat destul de bine i-am înfipt pumnalul îl umăr.

   S-a dat înapoi, şi-a băgat mână în buzunar, a scos un mic săculeţ maroniu, şi-a băgat trei degete în el şi a aruncat cu praf magic asupra noastră, apoi şi-a scos din teacă cea mai impresionantă şi mai lunga sabie pe care am văzut-o vreodată.

   Mânerul era întunecat şi avea ca ornament un craniu negru care avea în loc de ochi două pietre preţioase negre, lama era ascuţită, lată, dar extrem de lungă şi.. era o lamă neagră.

   -Hai să facem lucrurile mai interesante. Cu această impresionantă sabie sunt aleşi ucenici spadasini, dacă o atingi iar cristalele încep să strălucească în întuneric atunci vei conduce elfi de origine spadasină, este transmisă din generaţie în generaţie şi nimeni nu are voie să o atingă cu excepţia ucenicului care o lustruieşte.

   Mi-am scos şi eu pumnalul cu lamă neagră şi am aşteptat atacul.

   A stat şi s-a uitat la mine o perioadă apoi a sărit şi a aterizat în spatele meu, unde el ar fi trebuit să mă înjunghiat astfel omorându-mă, dar antrenamentele lui Andy m-au pregătit pentru orice situaţie.

   M-am lăsat la podea, apoi i-am rănit piciorul. Am fugit până când am obţinut o distanţă numai bună de trasul la ţintă şi i-am ţintit inima. Nici nu se uita la mine în timp ce ţinteam. Încerca să se concentreze asupra răni pentru a o vindeca mai repede.

   Pumnalul meu a intrat complet în pieptul lui, a făcut o faţă uimită, a scos un sunet ciudat, apoi s-a prăbuşit.

   M-am apropiat de el, i-am smuls pumnalul acum plin de sânge şi l-am curăţat de hainele lui. Mi-am tras un scaun în apropriere şi am aşteptat să se trezească.

   Vă trebui să aştept până când i se reface piciorul şi sistemul imunitar. Nu ar trebui să dureze mult, i-am înjunghiat de multe ori inima lui Andy, dar şi el mie... Oricum, cu cât o parte a corpului îţi este înjunghiată mai des cu atât începe să se vindece mai repede din cauză că corpul tău s-a obişnuit cu asta.

   Într-un final s-a trezit, şi-a pus sabia în teacă şi a tuşit că un fumător profesionist.

   -Să fiu al naibii! a exclamat când s-a ridicat în picioare. Nu am mai fost înjunghiat de mult timp, cam de când a terminat Lucian cu ucenicia... e greu să îţi vezi ucenicul ca pe un egal... oricum, te lupţi bine. Dar mă doare!

   -Te-ai pus cu cine nu trebuia, am spus calmă şi am rămas pe scaun.

   -Oricum, am vrut să mă asigur că ce a făcut Lucian chiar a meritat. Apropo, nu îl aştepta prea mult, e "pedepsit".

   Mi-a făcut cu ochiul şi a plecat.

   Mi-am luat lucrurile şi am plecat şi eu acasă unde am făcut o baie caldă şi lungă. Fiecare păricică a corpului a început să mi se relaxeze şi mai aveam puţin şi adormeam, tocmai de aceea am fost nevoită să ies din baie. Mi-am uscat părut, l-am întins cu placa şi mi-am înfăşurat trupul într-un prosop.

   Când am terminat m-am dus în dormitor... dar apoi am fost înjunghiată, dar nu mortal, mai degrabă aş muri din cauza sângerări. Am încercat să mă zbat cât de mult, dar rana era mult prea dureroasă... Efectul prafului magic s-ar putea să fi dispărut din cauza băii, dar... sunt în pericol!

   M-am târât până lângă pat lasând în urma mea o dâră de sânge care nu cred că va ieşi prea uşor din covor.. am căutat în noptieră un telefon şi norocul a dat de mine însfârşit! Am format repede numărul lui Andy şi după trei apeluri la al patrulea însfârşit a răspuns.

   -Ce e Beka? a întrebat uşor iritat.

   -Dacă chiar îţi pasă de ucenica ta ar trebui să vi de urgenţă pînă la mine acasă, i-am spus supărată din cauza tonului său. Cineva m-a înjunghiat şi cred că o sa sângerez până la moar...

   Şi vocea m-a lăsat.

   -Beka? Beka? Rebeka?! O.. La naiba. Vin acum, stai trează Beka!

   După ce a închis telefonul mi-a căzut din mână şi m-am prăbuşit pe podea înconjurată de propiul sânge... am aşteptat să vină Andy.. şi am tot aşteptat.. dar a venit altcineva în locul lui...

   -Îmi pare rău draga mea, dar va trebui să te iau cu mine.

   Privirea îmi era mult prea înceţoşată ca să îmi dau seama cine e acea persoană, dar tonul îmi era cunoscut, am încercat să mă zbat sau să ţip... dar nu puteam, am pierdut mult prea mult sânge şi eram tot mai amorţită şi în curând urma să închid ochii dacă nu primeam ceva ajutor..