Asasini

Capitolul 10

   Dimineaţă m-am trezit în aceeaşi poziţie în care m-am culcat. M-am întins, am făcut nişte exerciţii, apoi m-am plimbat printre statui.

   Am voie să ies de aici? O să cred că da.

   M-am îndreptat spre uşă şi m-am strecurat afară.

   -Unde crezi că te duci? se auzi vocea lui Jake imediat lângă mine.

   -Ăăă, mă plimbam? am spus apoi am zâmbit.

  -Nu poţi să ieşi de aici, nu ai voie, doar în caz de evacuare, ceea ce se întâmplă foarte rar, sau aproape niciodată.

   -Dar, mă plictisesc!

   -Stai acolo!

   Şi a plecat, a închis uşa şi m-a lăsat singură să mă plictisesc. Ce prieten bun. Urăsc regulile, de ce nu am voie să mă plimb? Oricum o să ajung aici la un moment dat!

   M-am întors din nou la statui, l-am văzut pe primul nostru conducător, numele îi era sters, se vedea doar numele de familie, şi nici datele nu i se vedeau, domnul Lucker era poate cel mai înalt dintre cuţitari, dar statuia nu era una formidabilă, era simplă, cu el stând drept, zâmbind, cu pumnalul în teacă. Al doilea era Rin, lui i se vedea doar data morţii, anul o mie şapte sute cinsprezece. Nici statuia lui nu e cine ştie ce, singurele statui din rândul conducătorilor sunt ale lui Wolf - nici lui nu i se vede tot numele - care a fost al şaselea conducător şi statuia lui Gabriel, ultimul nostru conducător, maestrul lui Andy.

   De ce nu este nici o fată care a condus tărâmul nostru? Nu a existat niciuna? În rândul celor căzuţi la datorie se găsesc multe femei, dar aici, în rândul conducătorilor.. nu e nimeni.

   Uşa templului se deschise brusc şi intrară vreo zece elfi. M-am ascuns din instinct în spatele statui mamei mele, dar elfi aceea nu au venit atât de departe, s-au oprit în dreptul unor statui şi au deschis o trapă secretă de unde au scos nişte lame negre foarte lungi cu mânere ornamentate cu tot felul de pietre preţioase. După ce au ieşit au lăsat traba aceea deschisă, aşa că m-am dus să inspectez zona. Erau pumnale de toate felurile aici! De la cele cu mâner de lemn şi uşoare la cele mai complicate şi mai grele şi mai ascuţite! Parcă era Raiul pe pământ!

   Uşa se deschise din nou, dar de data asta a intrat un singur elf.

   -Ce te uiţi aşa speriată! strigă acesta la mine. Dă-te din drum! Avem treabă! adăugă.

   M-a împins pe jos apoi a luat alte câteva pumnale şi a fugit spre ieşire.

   Apoi s-a auzit un sunet asurzitor şi toată lumea a început să ţipe. M-am îndreptat spre uşă, am deschis-o încet, am privit afară. Era un dezastru complet. Toată lumea fugea în toate părţile, pumnalele zburau peste tot, câţiva elfi duceau în spate pe cei răniţi şi se îndreptau spre templu. Le-am făcut loc, şi am făcut câţiva paşi înafară...

   Eram atacaţi. De Umbre. Multe Umbre.

   M-am dus la trapa secretă de lângă statui şi mi-am luat şi eu un pumnal, api m-am întors la uşă ca să privesc în continuare.

   -Avem nevoie de un vraci! strigă cineva din templu.

   Tot ce am putut eu să fac a fost să mă uit la el cu o privire compătimitoare, dar o altă persoană a venit la uşă şi a suflat într-un fel de fluier din care ieşea un sunet uşor dar strident. Imediat după a apărut un elf scund cu barbă lungă, blond cu ochii verzi. M-a privit insistent, apoi a intrat în templu şi s-a ocupat de răniţi.

   -Beka! Ai grijă! strigă Fares şi mi-a făcut semn să mă uit în spate.

   O Umbră superioară era gata gata să mă atace, dar m-am ferit chiar înainte să îmi zdrobească capul cu un buzdugan. Am sărit peste ea, am aterizat în spatele ei şi am înjunghiat-o cu pumnalul, dar ceva nu mergea bine, nu a început să dispară, nici măcar să fumege puţin din cauza contactului cu lama neagră... nimic, pur şi simplu am înjunghiat-o şi nimic. Mi-am scos pumnalul  din ea şi am luat-o la goană.

   -Umbrele sunt mai puternice aici! strigă Andy care se lupta cu un cercataş la care i-a retezat capul.

   -Taie capetele! strigă Fares.

   Dar prea târziu.

   Am fost lovită în cap. Am ameţit şi am căzut pe jos. Am simţit cum cineva mă trage de mâini, apoi mă ridică şi pleacă cu mine. Eram mult prea slăbită ca să ripostez. Vedeam totul atunci când deschideam ochii, dar nu auzea nimic. Era ca şi cum lupta s-ar fi terminat, dar nu era aşa.

   Andy se străduia acum să salveze un elf atacat din două părţi, iar Fares îl ducea pe Jake în templu pentru că avea o lamă în picior.

   Şi firul mi s-a rupt.

                                                       **************************************

   M-am trezit într-un loc umed şi întunecat. Înconjurată de gratii. Alte persoane se uitau la mine cu feţe speriate. M-am ridicat uşor şi am privit în jur. Totoul era întunecat. Peste tot erau gratii şi mulţi elfi. Niciunul dintre noi nu avea un cristal din câte îmi puteam da seama...

   -Unde suntem? am întrebat în şoaptă.

   -În temniţa umbrelor... răspunse o voce slăbită şi răguşită.

   Umezeala era cumplită şi era şi frig. Majoritatea celor din celul în care stăteam eu erau împreună şi îmbrăţişaţi ca să nu le fie frig.

   -Nu are nimeni nici o armă? am întrebat apoi mi-am căutat armele.

   -Nu.

   Nici la mine.

   M-am apropriat de gratii şi le-am încercat rezistenţa... Şi chiar erau construite foarte bine.

   -Nu se poate scăpa de aici, am încercat de toate deja, spuse cineva dintr-o altă celulă.

   Se auzi un ţipăt ascuţit apoi o umbră - nu una din cele cu care mă lupt eu - a trecut prin faţa mea şi a ţipat din nou. Spaima mi s-a instalat în sânge, m-am prăbuşit şi m-am dus într-un colţ al celulei.

   -Mai bine ai veni aici, spuse o fată.

   Mi-am ridicat privirea şi m-am apropriat de ei în patru labe. M-am aşezat cât de aproape m-a lăsat bunul simţ, apoi mi-am cuprins picioarele cu braţele şi am început să îmi plâng de milă.

   Cum am putut să ajung aici?! Cum am putut să fiu atât de neglijentă?! În toiul luptei! Andy nu o să fie mândru de mine deloc... va fi supărat...

   Va încerca să mă salveze... nu? La fel şi Fares şi Jake... şi ei vor veni. Andy îi va mobiliza pe restul şi vor veni.. nu o să mă lase aici. Eu sunt ucenica lui, viitor profet.... Nu pot fi lăsată aici.