Asasini

Capitolul 12

   Speranţa se pierde ultima, dar asta nu înseamnă că nu pot să disper. 

   Din toţi cei pe care i-au luat Umbrele au rămas doar doi care s-au întors... Fata brunetă cu obrajii roşii nu a avut noroc...

   Era o linişte cumplită pe aici şi din când în când se mai auzea cineva care încerca să îşi ţină lacrimile în frâu. Nimeni nu îşi mai exprima sentimentele de agonie şi frică, le-am mai spus de câteva ori să înceteze, până la urmă m-au ascultat.

   A trecut oare o zi de când sunt aici? Am adormit de câteva ori, dar niciodată nu ştiu cât am dormit... O zi trebui să fi trecut.

   Mi-am amintit că ochii elfilor reflectă momentul zilei, cu cât sunt mai închişi la culoare cu atât e mai noapte afară... dar asta nu prea ajută. Ochii celor de aici sunt întunecaţi, deci e noapte.

   Mă simt atât de obosită, nu mă mai atrag micile ceruturi care au loc pe aici, nici să caut modalităţi de a scăpa... nici visele nu mă mai atrag.. mai mult mă amăgesc mai tare. De fiecare când încerc să adorm visez cu Andy, Fares şi Jake sau cu Lucian... iar visele cu Lucian sunt cele mai ciudate.

   Mi-e dor de o beţie. Primul lucru pe care îl fac în momentul în care ies de aici şi scap de toată lumea e să intru în prima cârciumă pe care o văd şi să îmi golesc portofelul. Dacă o să am unul... Dacă nu mă descurc eu cumva, poate îl găsesc pe Array şi îl pun să îmi facă cinste.. şi eu i-am făcut lui de câteva ori.

   Bine, şi el m-a scos de multe ori din buclucuri, dar bani sunt bani, faptele sunt fapte.

   O fată a început să tremure violent şi să scoată sunete ciudate.. Stătea într-un colţ, departe de noi, pielea îi era albă de la frig, ochii roşii de la scmiorcăit şi părul blond şters şi ciufulit. M-am uitat la ea, apoi câţiva s-au apropriat şi au început să o încălzească, deşi nu asta era cauza tremurului ei... am mai observat-o făcând asta, se întâmplă mereu când se aproprie o Umbră sau urmează un anunţ...

  Sunetul boxelor acelea vechi şi stricate se auzi şi toţi am tresărit. Vocea aceea care cu greu puteai să mai spui că e a unei fete se auzi din nou şi fiori ne-au cuprins pe toţi.

   -Elfi de origine cuţitară cred că ne pot ataca, sunt curajoşi şi ne consideră inferiori. Nu vă lăsaţi păcăliţi de încercările lor de a vă salva. Ei cred că vor reuşi dar este FALS şi revolta lor nu va învinge! Puneţi-vă încrederea în frică! Trebuie! strigă acea voce disperată şi nervoasă.

   -O urăsc! am spus furioasă şi m-am ridicat în picioare ca să mă plimb.

   A spus elfi de origine cuţitară... deci ei vin după noi! O să mă salveze! O să ne salveze! 

   Nişte elfi rebeli au apărut în peisaj râzând şi scuipându-i pe cei din celule sau lovind barele. Erau trei care mergeau în faţă ca nişte superiori şi doi care cărau pe cineva. L-au aruncat într-o celulă cu doar câteva persoane.

   Apoi au apărut Umbrele.

   Şi s-au îndreptat spre celula în care eram eu... Au deschis şi au intrat. Au privit în jur apoi cu o voce ciudată, gâtuită, groasă şi înfricoşătoare una dintre ele a spus.

   -Ucenica... e rândul ei! a arătat cu degetul acela lung cu o gheară ascuţită spre mine, apoi am încercat să o iau la goană.

   M-am strecurat printre Umbre repede, dar pe când am reuşit să ies din celulă m-a prins de picior... o umbră care s-a materializat exact în acel moment...

   Ochii argintii mă priveau cu viclenie şi avea un rânjet oribil pe faţă. Părul îi era extrem de lung şi alb, iar corpul îi era înfăşurat în ceva material negru. Mă ţinea strâns cu o singură mână şi avea o lamă la spate pregătită să mă atace. Când Umbrele m-au prins mi-a dat drumul şi a redevenit o umbră normală....

  Am fost lovită în cap şi am leşinat.

   Când mi-am deschis ochii am fost ameţită şi simţeam o durere groaznică la cap. M-am uitat în jur şi mi-am dat seama că nu aveam tricou şi eram întinsă pe un pat cu ace, mâinile şi picioarele îmi erau legate cu lanţuri. M-am zbătut ca să verific rezistenţa lanţurilor, dar spatele mi s-a înfipt mai tare pe patul de ace.

   Şi a apărut Meredith.

   Nu putea fi mai rău!

   Duşmanul meu era cel care urma să mă chinuie acum... Mereu îmi imaginam şcena asta altfel. Bine.. nu m-am gândit la patul cu ace... e o idee destul de bună.

   -Atât de mult timp am aşteptat asta! spuse ea fericită apoi a înfipt o lamă obişnuită în abdomenul meu.

   M-am abţinut să nu ţip, nu vreau să îi ofer satisfacţia de a ţipa. Durerea era groaznică, dar măcar nu era provocată de o lamă neagră.

   A mai repetat mişcarea de câteva ori apoi a luat un bici şi m-a lovit peste tot unde era posibil. A luat din nou o lamă ascuţită şi mi-a crestat pielea pe picioare. M-a lăsat în pace o vreme, atât cât să mă regenerez o clipă... 

   Durerea era groaznică, sora cu moartea, dar tot nu scoteam nici un sunet. Îmi dădeau şi lacrimile, dar reuşeam să mă abţin.

   După ce pielea mi s-a refăcut mi-a înfipt în piept un pumnal apoi a început să îl plimbe până la buric.

   Mi-au dat lacrimile. Rană pe care tocmai mi-o provocase era fatală, dacă acum nu îmi dă ocazia de a mă vindeca s-a zis cu mine... Am început să ţip de durere când Meredith s-a jucat cu lama pumnalului în rană mea făcând-o mai adâncă.

   -Încetează!! am strigat în agonie.

   Spatele mi s-a arcuit, sângele îmi curgea în toate părţile şi deveneam tot mai slăbită. Mă înfigeam tot mai tare în patul de ace iar durerea devenea cumplită.

   Nu mă puteam opri din strigat şi plâns.

   Trebuie să se termine... Nu mai rezist.

   M-a lăsat în pace câteva minute, atât cât să meargă să aducă altceva cu care să mă chinuie.

   Am auzit un chicotit în apropriere, dar nu reuşeam să mă întorc fără să intru mai adânc în ace.

   -Cine e acolo?! am spus în şoaptă.

   Vocea îmi pierise, nu mai aveam putere, trebuia să mă concentrez asupra răni şi să o vindec cât mai repede.

   În faţă ochilor mei a apărut din nou tipul care s-a materializat adineaori dintr-o umbră...

   Părul îi era până la genunchi şi alb, era slab, nu foarte înalt, iar corpul îi era înfăşurat în material negru. În picioare nu avea nimic, intr-o mâna ţinea un pumnal, faţă îi era albă însă pleoapele îi erau roşi parcă de la plâns, iar ochii argintii.

   -Ce e atât de amuzant?! am întrebat.

   -Nimic, îmi place doar să văd cum sunt chinuiţi oameni.

   S-a apropiat, şi-a pus un deget pe rană mea, am tresărit violen apoi am intrat mai adânc cu spatele în ace.. mi-au dat lacrimile din nou.

   După ce şi-a privit degetul îmbibat în sângele meu l-a băgat în gura şi l-a gustat...

   Meredith a apărut din nou, a gonit străinul care s-a transformat din nou în umbră.

   Am fost eliberată apoi biciuită până am ajuns înapoi la celulă. Când am intrat mi-a aruncat un tricou şi apoi a plecat. Am rămas întinsă pe spate plângând, cineva m-a ajutat să îmi pun tricoul apoi am aşteptat să mi se vindece rănile.

   Am reuşit să adorm, dar ceea ce am visat nu a fost pe placul meu. La început era cu Andy care a eşuat şi nu m-a mai salvat, iar apoi am avut un vis cu Lucian.