Capitolul 19
„ Multe s-au schimbat de cand ai plecat. Numai pot suporta singuratatea asta. Numai pot Max . Vreau sa fii aici langa mine , sa ma strangi in brate, sa radem si sa avem momentele noastre . Daca cineva trebuie sa fie la inchisoare aceea sunt eu. Nu te pot lasa acolo singur. Nu pot, nu vreau. Fara tine e ca si cum cineva mi-ar lua inima din piept. Am nevoie de tine sa traiesc Max, am nevoie de tine acum. Vreau doar sa stii ca te iubesc si te voi iubi mereu chiar daca tu esti acolo, si eu aici. Stiu ca mi-ai zis sa plec departe de aici, dar nu. Nu plec. Daca e nevoie o sa vand si casa doar ca sa te scot de acolo , dar te rog lupta pentru libertatea ta. Te iubesc enorm Max”
Am recitit din nou fiecare cuvant. Fiecare litera, fiecare silaba, fiecare fraza si am pus hartia cu toate gandurile mele, intr-un plic pe care i l-am dat lui Jake.
„ Esti sigura ca nu vrei sa vii cu mine? Nu vrei sa ii dai scrisoarea personal?” spune jake privindu-ma trist
„ Nu. Eu trebuie sa fac ceva , tu du-i scrisoarea aia” spun eu uitandu-ma in gol
Jake a luat plicul si a iesit din casa, lasandu-ma din nou singura si trista. M-am ridicat dupa canapea si am inceput sa ma plimb prin casa . Picioarele tot mergeau dar eu nu stiam in cotro merg. Ma gandeam doar la Max , il vroiam langa mine acum. Am intrat in camera noastra , iar ochii mei il cauta pe cel care imi furase inima acum cativa ani, dar nu il gaseau. M-am asezat in pat si am inceput sa plang din nou. Ma gandeam la multe posibilitati ca sa pot sa il scot de la inchisoare. Increzatoare m-am ridicat si am inceput sa ma schimb de hainele murdare in unele mai frumoase. Am iesit din casa si am pornit spre sectia de poilitie. O sa il scot de acolo chiar daca o sa trebuiasca sa imi fac singura rau. El trebuie sa fie afara nu in locul acela. In drumul meu spre sectie m-am intalnit cu Lidi care imediat si-a dat seama ce vroiam sa fac.
„ Ce ai de gand sa faci? Tu nu gandesti? Cu Jay ce faci? Crezi ca daca il scoti de acolo si te duci in locul lui, o sa fie altfel? Nu. O sa fie la fel. Tot o sa suferiti ca nu sunteti unul langa altul , asa ca nu face asta.” Spune Lidi stergandu-mi lacrimile
„ Si ce fac? Nu pot astepta 30 de ani pana iese. Nu rezist fara el” spun eu lasand capul in jos
„ Uneori trebuie sa trecem peste situatiile dificile si sa tinem capul sus si sa uitam trecutul”
„ Adica, vrei sa spui ca trebuie sa il uit pe Max?”
„ Bella, ai 25 de ani si un copil frumos de 5 ani. Trebuie sa iti intemeiezi o familie , iar cu Max clar nu poti daca el e la inchisoare si doar nu o sa stai 30 de ani sa astepti sa iasa. E mai bine sa plecam de aici sa iti faci o noua viata si sa uiti de trecut” spune Lidi
„ Nu. Nu fac asta. Vrei sa pleci? Pleaca dar eu nu plec. O sa astept si 100 de ani numai ca sa fiu din nou langa el”Am plecat de langa Lidi si mi-am continuat drumul spre sectie, dar in capul meu se repetau vorbele lui Lidi:”O sa fie la fel”. Avea dreptate. Dar ce puteam sa fac?
Dupa cateva minute am ajuns la sectie si imediat am dat o declaratie unde am zis clar ca eu l-am omorat pe Don Fabio. Nu era adevarat , dar nu Max trebuie sa stea acolo. Politistii imediat l-au scos pe Max din inchisoare si in locul lui am fost trimisa eu. Am cerut sa nu ii permita sa ma vada. Nu vroiam sa vada ca am facut asta. Inainte de a intra in celula mizerabila din inchisoare , am sunat-o pe Lidi care a inceput sa planga.
„ Asculta-ma bine, Lidi. Daca te intreaba Max de mine ii spui ca am plecat din tara , ca l-am parasit si ca i-am lasat copilul in grija. Te rog. Nu ii zice ca sunt aici.” Spun eu cu lacrimi in ochi
