Îndrăgostită de fratele meu vitreg

26

LUNA POV.

Mă întorc de la baie și toată lumea se uită la mine... Înaintez și mă îndrept fix spre cercul format. O aglomerație prea mare.
— Laaoopaaarrteeee! Țip ca lumea să se dea din calea mea.
În față îl văd pe Ash, o Doamne. Cad in genunchi. Caut telefonul cu disperare și sun la 911.

Nici nu știu ce am zis acolo da' salvarea e pe drum. Eu stau și plâng ca o idioată aici, lângă el. Are puls, dar nu se mișcă. Trăiește, dar nu deschide ochii. Vreau sa văd albastrul acela electrizant.
Salvarea a venit, el este pus pe o targa și dus la spital. Mă țin scai de el. Nu îl las. Este dus de medici într-o sală. Nu am voie sa intru. Mă așez pe unul din scaunele de pe hol. Îmi pun capul in palme și incep sa plâng. Cine i-a făcut asta? Vezică idioata, nu puteai sa mai aștepți? Încerc să mă gândesc cine i-a făcut asta, Connor e mort, sper, tipul cu care ne-am întâlnit la munte nu are cum. Nu am observat pe nimeni mai ciudat... Sau stai, ce proasta îs, CHELNERUL! El era! Se uita ciudat la Ash. Daca i-a făcut ceva grav, îl omor cu mana mea, nu că nu am mai făcut asta pana acum...
De cât timp stau singura pe holul spitalului? Totul pare atât de sumbru... Toată lumea plânge, toți au o speranță, eu de ce să nu o am? Nu e ca și când Ash ar mai fi fost prin spitale... Maya, Sasha, cum am putut uita de ei? Nu, nu, nu, nu, nu! Trebuie sa îi sun, dar cum sa le spun frumos?
"Maya, la spital, acum!"? Neeh, poate își face prea mule griji...
"Ămm... Maya, poți veni la spital? E urgent, vei afla când ajungi." asta suna bine.
O apelez și pun telefonul la ureche.
*convorbire telefonică*
-Alo?! Spune Maya.
Mă apuc de plâns, tot planul s-a dus.
-Maya, vino la spital! Spun printre lacrime.
-Luna, ce s-a întâmplat?
-Ash... Doar vino!
-Vin cât pot de repede. Spune și închide.
*convorbire încheiată*
Aveam un plan, nu-l mai am.
AUTOR POV.

În timp ce Luna il aștepta pe Ash, Maya era acasă cu Sasha. Casa era un dezastru. Maya țipa la Sasha, el plângea.
Într-un final ajung.
În sala medicii se străduiesc sa își dea seama ce a cauzat leșinul lui Ash. Ore în șir, băiatul era ținut sub aparate, multe aparate, mult sânge, niciun diagnostic. Doctorii intrau și ieșeau din sala, nimeni nu le spunea nimic celor de afară.
Toți încercau să afle ce e cu el, doctorii le spuneau doar "Nu e mort, nu vă faceți griji!"
Toți știau ca nu e așa, știau că în sala aceea doctorii se chinuie să îl țină în viață, să afle ce e cu el.
Făceau rugăciuni.
Au decis sa nu îi sune pe părinți, dar după, daca nu își va reveni? Trebuiau sa știe.
Luna nu era cea mai buna la vorbit în acel moment, nici Sasha, el plângea cel mai tare. Erau prieteni de când se știu, daca nu își va reveni nu va mai fi la fel.
Luna, Luna îi era viitoare soție, cu ea își va petrece tot restul vieții, dacă o va mai avea.
Maya, Maya era avocatul Lunei mereu. Nici ea nu era în stare.
Până la urma se decid și pun o asistentă. Asistenta le spune câte ceva, dar nu tot. Nimeni nu vrea ca părinții sa afle mai mult.

AUTOR, ASH POV. (E ceva gen autorul în mintea lui Ash, va prindeti voi, sunteți deștepți, ce naiba. (^_-))

Era într-un negru cumplit, nu vedea nimic înafara de cei ce îl așteptau și părinții care plângeau. Nu mai știa nimic. Știa că trebuie să se trezească, că trebuie sa lupte. În el se da al III-lea Război Mondial. Avea nevoie de ea, de ei. De acei proști la care ține mai mult ca la el. Atunci, un deget i se mișca. Dintre buze îi iese un gângurit "Ei". Doctorii se agitau, a durat ceva timp până să își dea seama că era vorba de prietenii lui.
Toți au intrat plângând, Luna a fugit la pieptul lui, acolo era bine. Sasha încerca să se abțină, nu a putut, a căzut langa patul lui. Maya încerca să negocieze cu doctorii, erau distruși. Ash deschide un ochi, nu-l vede nimeni. Negrul în care era acum prinde viață, el și-a revenit. Își drese glasul și zice "Ce babe sunteți!".