Îndrăgostită de fratele meu vitreg

20

LUNA POV.

Mă trezesc în braţele lui Ash. Am dormit așa toată noaptea. Mă mai trezeam și începeam să plâng, el mă alina. Chiar dacă nu se pricepe, îmi zicea cuvinte de alea dulci care mă făceau să plâng mai tare! Îi dau un sărut pe buze să se trezească. Nu am chef de adrenalină sau alte chestii, vreau o zi normală, să îmi pot reveni. Am plâns ca o vacă aseară! Se trezește cu zâmbetul pe buze.
— De ce zâmbești?
— Pentru că m-ai trezit ca o iubită normală!
— Doar azi! Nu am destulă energie pentru a fugi.
— Iieeii... Am o zi normală! Spune și începe un dans al fericirii.
— Nu va fi normală, va fi mai nostalgică! Spun și se întristează vizibil.
— Mai bine hiperactivă, așa nu vei mai fugi după mine! Faţa tristă se transformă în una malefică.
— Aasshh... La ce te gândești?
— Păăii... Dacă nu ești în stare să alergi după mine, te pot enerva și nu voi păţi nimic!
— Îl voi pune pe Sasha sau Maya!
— Nu ai fii în stare! Spune și se pune cu faţa în faţa mea.
— Nu mă subestima! Spun și el îmi fură un sărut.
— Aaasshhh... Dacă nu am destulă energie să te fugăresc, nu înseamnă că nu am să o fac! Spun și fug după el. Ahhh... Birou nenorocit! Am dat un picior de el, am mai și căzut! Super! Nu se putea mai bine! Ash a râs dar când a văzut că nu mă pot ridica se apleacă și îmi masează rănile.
— Mă doare, idiotule!
— Scuze! Trebuie să mergem la doctor!
— Nu!
— De ce?
— Aamm... Îmi e frică de ei...Mai ales de acele alea!
— Voi fi cu tine!
— Promiţi?
— Promit! Acum haide! Spune și mă ia stil mireasă până la mașină. Eu nu am mașina mea! Mai am un an și îmi voi lua una ca să facă cât 7. Mă pune atent pe scaunul de lângă el și pornește radioul. Se aude o melodie a celor de la DNCE. Eu încep să cânt. Ash doar se râde și mai fredonează.
După aproape 30 de minute de mers cu mașina, normal, ajungem la spital.
— Vă pot ajuta cu ceva? Întreabă o asistentă care se uită cam insistent la iubitul meu.
— Aamm... Cred că am o luxaţie la piciorul drept. Spun eu.
— Veniţi cu mine! O urmăm pe siliconata asta de vreo 5 minute prin spital. Ash e frânt de oboseală. În tot acest timp el m-a cărat.  Într-un sfârșit ajungem în salonul cu numărul 69. Ash când a văzut a început să râdă.
— Voi chema un doctor! Spune siliconata și pleacă.
— 69 aa?! Spune și mă ghiontește.
— Aahh... Pariez că siliconata îl știe mai bine ca Tatăl Nostru! Spun și râdem amândoi ca niște drogați.
— Bună ziua, eu sunt doctorul Capra! Spune doctorul când intră și noi râdem mai tare. S-a întâmplat ceva? Adaugă el.
— Nu, doar că mă doare și in loc să plâng, eu râd. Spun prima scuză care mi-a venit în cap.
El pune mâna pe unde m-am lovit și Ash moare de nervi. E gelos? Ce bine îmi pare!
— Din păcate, piciorul este rupt! Spune și eu mă strâmb vizibil.
— Doar am dat cu el de birou!
— Domnișoară, aţi dat cam tare! Nu sunt 100% sigur. Mai bine facem o radiografie.
— Bine! Spun și plecăm. Ash mă ajută să merg, ceilalți merg înainte și bârfesc.
— O singură dată să se mai atingă de tine Capra și o va face singur! Spune Ash în șoaptă să nu ne audă ăia.
— Nu-i nimic, o va face cu siliconata! Spun eu. Dacă se mai uită o singură dată la tine o voi arunca de la etaj! Spun și Ash zâmbește.
— Geloasă?
— Vorbește ăla de îl învaţă capra pe Capra.
— Am ajuns! Spune Capra. Luna poţi intra.
— Nu intru fără Ash! Spun eu bosumflându-mă.
— Atunci, Ash, poţi veni și tu!
— Domnule doctor voi intra și eu! Se bagă siliconata.
— Nu e nevoie! Spun eu iritată.
— Are dreptate! Mă apară doctorul.
Intrăm și văd un aparat destul de mare. Mă pun acolo și începe treaba. 
După vreo zece minute de așteptat în hol cu Ash în care am râs de siliconata, Capra apare cu o foaie în mână.
— Nu e rupt, e doar luxat. Nu trebuie să mergi pe el vreo zece zile.  Ţi-l voi bandaja.  Va trebui să vii o dată la două zile să ţi-l schimbăm. Asta dacă nu ai pe cineva care să ţi-l schimbe.
— Îl voi schimba eu! Spune Ash gelosu'.
— Bine! Acum haide să ţi-l bandajez. Spune și eu cu Ash pornim pe urmele lui.

După ce doctorul i-a dat lui Ash ce trebuie să folosească pentru piciorul meu pornim spre casă. Drumul e unul super plictisitor. Noroc de radio că a mai distins atmosfera.
   Ajunși acasă eu îmi iau cârjele și pornesc spre camera mea.
— Nu ai nevoie de alea! Spune și mă ia în braţe.
— Nu ai obosit?
— Ba da, voi mânca cu tine mai târziu!
— Nu îmi e foame, poţi mânca singur. Eu vreau doar să dorm!  Spun și adorm în braţele lui.