Îngerii Negrii

Capitolul 1

MARY

   —Anul ăsta o să fie perfect!

Am auzit-o din depărtare pe sora mea,Aleya,în timp ce mă chinuiam să mă dau jos din mașina ridicol de mică.Era cu trei ani mai mare decât mine,dar uneori aveam impresia că ea e cea de șaisprezece ani.Am privit în față.Aproape că rămăsesem cu gura deschisă.

Clădirea din piatră-roșie era mai înaltă ca blocul cu patru etaje în care locuiam.Geamuri înalte.Uși înalte.Tot tacâmul pentru o școală privată,dar nu era.Elevii nu aveau uniforme.Nu era nicio poartă care să țină afară orice intrus și mai ales,nu era niciun paznic.

O parcare mult prea mare pentru o școală adăpostea mașini destule de scumpe,pe alocuri regăsindu-se forme și ronduri de iarbă și flori.Atât.Totul era curat și liniștit.Niciun elev nu se afla în curte,doar eu și Aleya.Până mi-am aruncat privirea în partea stângă și am realizat că doar eu mă mai aflam în curte.

M-am grăbit să ajung la intrare și aproape că mă luptam cu ușa din geam.Aproape.Imediat după ce am trecut de primul meu obstacol din liceu,dacă îi pot spune așa,a urmat cel de-al doilea.Elevii.Interiorul era previzibil.Dulapuri pe ambele părți și un hol cât întreg apartamentul meu.La lățime.Nu mi-a fost greu să dau de Aleya,fiind aproape de intrare...cu un băiat.

—Nu e de nici cinci minute în școala asta și deja îi are pe toți la picioare,am spus pentru mine,îndreptându-mă spre ea.

Aproape că nici nu mă observase datorită blondului cu ochi verzi care flirta cu ea neîncetat.

—Credeam că nu o să mă mai găsești,s-a întors ciupindu-mă de pielea obrazului.

Am icnit îndepărtându-i mâna.Blondul a schițat un zâmbet.Mai că-mi era rușine.

—Austin,ea e sora mea Mary.Mary,el e Austin,îndrumătorul meu.

—Încântată,i-am zâmbit,el oferindu-mi un zâmbet de îmi-pare-bine-să-te-cunosc.

—Deci,Mary,în ce clasă ai avut ghinionul să îți petreci următorii ani de liceu ?

Aproape că îmi venea să râd,dar fața sa serioasă m-a oprit.

—A 10-a C ,am răspuns cu jumătate de glas.

A căscat ochii de parcă aș fi spus ceva rău,apoi a deschis gura pentru a-mi spune ceva,dar zgomotul unor motoare turate l-a oprit.Zgomotul făcut de elevi nu putea acoperi zgomotul făcut de motoarele mașinilor.

—Sunt aici,ne-a anunțat Austin cu un mic tremur în glas.

—Cine ? am întrebat la unison împreună cu Aleya.

—Îngerii Negrii.

Apoi s-a făcut liniște.Nimeni nu mai vorbea.Nimeni nu mai schița nimic.Nu înțelegeam de ce toată lumea aproape că dispăruse din hol,doar câțiva copii ce își culegeau cărțile de prin dulapuri,iar unii încă își vedeau de treaba lor.Nu la fel,dar totuși o făceau.Apoi,ușile s-au deschis și un fior rece mi-a îmbrățișat corpul.Patru persoane au intrat aducând tot aerul acela rece,pe care,aparent,doar eu l-am simțit.

Două fete.

Doi băieți.

Una dintre fete mergea în față alături de unul dintre băieți,iar ceilalți doi în spatele lor.Arătau ca niște îngeri.

—Serena Evans,un înger fără aripi,l-am auzit în van pe Austin.

Vorbea de bruneta din față.Mergea hotărât,legănându-și șoldurile grațios,fără urmă de vulgaritate.Topul negru ce îi acoperea jumătate din abdomen se ridica ușor,lăsând să se vadă puțin din pielea ei albă,iar pantalonii din piele îi făceau picioarele să arate kilometric.

Părul de culoarea abanosului cădea ca o cascadă pe umerii ei,încadrându-i fața ovală.Ochii ei erau îndreptați în față,expirând  aer printre buzele-i pline atunci când oamenii începeau să șușotească la vederea lor.

—Jace Black e iubitul ei de vreo doi ani încoace,a vorbit din nou Austin.

I-am privit din nou.S-au oprit la dulapul Serenei.În timp ce aceasta și-a scos câteva cărți,ceilalți doi au început să-și împartă săruturi,pe când Jace s-a rezemat cu umărul de dulapul alăturat,butonându-și stingherit telefonul.

—Selena e sora mai mică a Serenei,iar Jeremy e cel mai bun prieten al lui Jace.

—De ce îi numiți Îngerii Negrii ? m-am auzit întrebând.

Cei doi s-au uitat ciudat la mine apoi  Austin a deschis gura să-mi răspundă,dar,din nou,a fost întrerupt.

—Ai grijă pe unde dracului mergi!

O voce masculină s-a auzit din stânga mea,iar când m-am întors,Jace țintea un puști nu mai mare decât mine,de un dulap.Vărsase apă pe Serena.Aceasta nu era supărată,din contră,era puțin amuzată încercând să-și oprească iubitul din a face ceva necugetat.Atunci m-a lovit repulsia.Urăsc cum cei de teapa lui cred că li se cuvine totul.Urăsc faptul că se cred conducătorii școlii.Îi urăsc pe cei ca ei.

Gura mea s-a deschis înainte de a mai avea ceva de spus creierul meu.

—Crezi că poți agresa pe cine vrei tu,când vrei tu ?Cred că ți-ar trebui și ție puțină apă,poate așa te trezești la realitate!

Toți ochii s-au întors asupra mea.Inclusiv ai lui.În mai puțin de o secundă a fost la un metru de mine,măsurându-mă din cap până-n picioare.

—Cine te crezi tu să vorbești cu mine de parcă m-ai cunoaște ?

Ochii săi negrii erau hipnotizanți.Aproape că nu știam ce să mai zic,dar aroganța de care dădea dovadă m-a făcut să-mi revin repede.

—Sunt cea care spune un adevăr.Ești egal cu zero încercând să faci pe durul.

Mâna sa a urcat rapid deasupra capului său,dar vocea iubitei sale l-a oprit.

—Hai să mergem,Jace.

Vocea ei era atât de rece încât mi-a trimis fiori pe șira spinării.

—Serena,a avertizat-o la fel de rece.

—La naiba cu toți,a tunat plecând prin mulțimea de elevi ce i-au făcut loc să treacă imediat.

Jace s-a încruntat strângându-și mâinile în pumn.

—Nu am terminat-o,a scuipat vorbele cu venin,plecând după Serena.

Ceilalți doi au vrut să-l urmeze,dar i-a oprit,vorbindu-le la fel de dur.

SERENA

Am plecat din mijlocul acelei șarade provocate de Jace.Întotdeauna a trebuit să fie atât de atipic.L-am auzit în spatele meu strigându-mă,dar nu m-am oprit,doar atunci când mi-a prins încheietura,forțându-mă să mă întorc.

-Îmi pare rău,vocea sa era atât de caldă.

Ochii săi...oh,Doamne,ochii ăia fără de care m-aș sufoca mă priveau cerând iertare.În definitiv nu aveam pentru ce să-l iert,doar că ieșirile sale necontrolate îmi dau de fiecare dată bătăi de cap.Și-a așezat ambele mâini pe șoldurile mele și m-a lipit de el.

—Deci sunt scutit de canapea în seara asta ?

Gura mea a întâlnit-o pe a sa,aducându-i un zâmbet uriaș ce l-a pierdut în sărut.Degetele sale s-au înfipt în carnea șoldului meu în timp ce limba sa mi-a făcut degetele de la picioare să se strângă. 

—Dar în seara asta tot o să mergem la vânătoare.

—Jace...

—Nu uita,mila e pentru cei slabi,iar puterea pentru cei puternici,mi-a reamintit prinzând o șuviță din parul meu între degete.

Îl priveam și nu știam ce să zic.De la niște simple cuvinte să se ajungă la ce-i mai rău,era tipic lui. Acea fată avea să plătească la fel cum toți cei care ne-au rănit au făcut-o.

#1023