Îngerii Negrii

Capitolul 2 §

    Simţeam cum mă sufoc.Vedeam mâinile acelea inconfundabile atingându-mă.Era greţos.Ochii îmi erau înceţoşaţi de lacrimile ce deveneau încet ceva indispensabil.Era un vis.Trebuia să fie.Aşa se simţea.
Mă simţeam într-un univers aflat între vis şi realitate unde el era doar un gând şi nu un om.
Când corpul mi-a fost întors cu repeziciune ,am ştiut că nu mai era un vis.Am ştiut că strigătul meu surd e doar un ecou.Am ştiut că pofta trupească te împinge la ce-i mai rău.Gândurile mă năpădiseră atât de tare ,încât nu realizasem că stăteam aplecată pe chiuvetă,cu faţa lipită de oglinda zoită,jumătate dezbrăcată.

Unde-mi sunt pantalonii ? m-am întrebat de parcă n-ar fi evident.

Simţeam răceală.Şi mai simţeam ceva.Ceva ce nu mai simţisem niciodată.Pulsaţii.Mă uram pentru asta.Eram în grădina interzisă,mă simţeam nedreptăţită,poate puţin blestemată şi cu siguranţă nefericită.

Mâinile acelea s-au aşezat,nu,s-au înfipt în carnea omoplaţilor mei.Apoi,s-a întâmplat inevitabilul.
Am intrat în iadul ce mi-a fost scris încă de când m-am născut.
Brutal.Furios.De neoprit.Plângeam...sau asta încercam să fac.Auzeam cum gemea gutural de fiecare dată când intra în mine,îl simţeam ca într-un vis,dar era mai real ca niciodată.
Mâinile mele ţineau strâns marginile chiuvetei,iar picioarele...picioarele erau rupte de realitate.Nu ştiam dacă erau la sol sau în aer,cert era că nu le mai simţeam.
Nu ştiam ce fac,dar scânceam,sau asta încercam să fac,apoi am început să gem,sau şi asta încercam să fac.

Ştiam că o să-ţi placă,spunea gâfâit.

Nu-mi plăcea.Sau poate da.
Nu ştiam.Nu ştiam ce e cu mine.De ce sunt acolo.De ce oscilez între vis şi realitate,între plăcere şi teroare.Tot ce ştiam,probabil sau nu,eram violată în toaleta unei benzinării,de ziua mea.

Iar eu nu mă opuneam.

§ »»» fragment din trecutul unui personaj principal.

#312