Capitolul 6 §

92 6 0
                                    



-Tatăl meu,John Plec,a fost eroul meu.M-a învățat că nu toți oamenii sunt îngeri și nu toți sunt ceea ce par a fi.M-a învățat să sper și să cred în mine,chiar și atunci când ceilalți nu au făcut-o.Și,cel mai important,m-a iubit cu toată inima lui,la fel cum și eu o s-o fac pe mai departe.

Am rostit cuvintele simțind cum lacrimile îmi opreau orice altă tentativă de a mai rosti ceva.Ropotele de aplauze îmi zgăriau timpanele,dar în același timp mă făceau mândră.

Mândră că era tatăl meu.Sau a fost.Scările îmbrăcate în covoare roșii păreau interminabile până când o mână puternică mi-a cuprins brațul,ajutându-mă să cobor ultimele trepte.Bărbatul îmbrăcat în uniformă m-a condus până afară de unde am privit cum cutia neagră era dusă pe umerii mai multor militari.


-Nu o să-ți spun că totul va fi bine,dar îți promit că vei fi bine.Cândva.Cu cineva.

Bărbatul care încă îmi ținea brațul mi-a vorbit.Vocea sa dură,dar protectoare m-a liniștit.Apoi m-am întors,și am știut că totul nu va mai fi la fel.Oceanele sale m-au izbit din plin și,pentru un moment,am uitat unde eram.

Știam că a fost o greșeală,dar a fost greșeala mea preferată.

Îngerii NegriiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum