Galaxia Celor Trei Inimi

Îmi Pare Rău!

         Adam a coborât din maşina pe care tocmai o parcase şi s-a dus în dreptul uşii casei. A scos cheia în speranța de a o folosi, dar a rămas blocată-n broască şi trăgea în zadar de clanță.
         S-a uitat prin geam cu gândul de a o vedea pe Amanda pentru a o ruga-o să-i dea drumul înăuntru, dar nu era la vedere. A sunat-o, dar nu răspundea. "Oare deja a adormit? Este doar ora 18:30." S-a mai uitat o dată pe fereastră şi a observat o siluetă masivă cum ieşea din dormitorul conjugal.
         "Amanda a stat singură cu matahala asta!" se îngrijora soțul. S-a izbit cu putere în uşă aceasta tremurând din temelii, dar nu reuşea să o deschidă. A mai încercat o dată cheia şi se pare că a putut intra. "Uşa ce dă spre interior se împige, inteligentule!" recapitula bărbatul.
         S-a dus glonț în dormitor şi a putut-o vedea pe soția lui cum doarme liniştită. "Ce-ai făcut, Amanda? Ce bărbat în-afară de mine ai primit lângă tine? Of, iubita mea cu chip de înger, de ce mi-ai făcut una ca asta? Cu ce-am greşit? Turbez de gelozie, înțelegi? Turbez!"
         S-a liniştit şi a reînceput să gândeacă limpede. Soțioara avea pe frunte o compresă cu apă rece. "Oare iar ai avut o migrenă?" I-a dat la o parte "calmantul" şi a putut observa cât de roşie era, de parcă ar fi fost arsă. "Sunt un amețit, bărbatul acela putea foarte bine să fie căpcăunul ce se ascunde prin casă. Sigur i-a făcut vreun rău. Îl omor cu mâna mea! Cum am putut crede altceva? Cum am putut-o lăsa singură?!"
         —Amanda, şoptea Adam la urechea iubitei, bucurându-şi limba la rostirea fiecărei litere: vocală, consoană,...vocală. Dar cel mai minunat era că începea, se mijlocea şi se termina cu "a",  astfel demonstrând că iubirea din numele ei nu are sfârşit, ci că mereu începe.
         Aceasta îşi deschise ochii uşor şi-l privii direct în ochi. S-a ridicat brusc, luându-l prin surprindere.
         —Care Amanda?
         —Ce glumeață eşti! Normal că tu.
         —Eu sunt Claire Marple, străinule. Cum am ajuns în patul ăsta? Nu-mi spune că...— şi se uită preț de o clipă la cum era îmbrăcată— ... ce bine, port haine!
         —Ce vrei să spui? Crezi că te-aş fii abuzat? se arăta indignat bărbatul.
         —La cum mă doare capul, ți-a luat ceva să mă potoleşti!
         —Amanda, gata cu gluma asta, mă sperii!
         —Cine, boala, mai e şi fata asta. Văd că a fost o petrecere pe cinste. Mă vor închide părinții cu lunile în casă
         —Unde ți-a rămas mintea? Ce petrecere?
         —Cea organizată lângă plajă cu ocazia terminării facultății, în Insulele Canare. Aoleu! Tu m-ai îmbrăcat, perversule?
         —Ce?! Nu! Acum m-am întors de la muncă, pleda nevinovat soțul.
         —David te cheamă? Mai ştiu doar că m-ai dus în brațe acasă. Îți mulțumesc pentru asta. Dar nu-mi amintesc ca pereții dormitorul meu să fi fost plini de flori de mac. E tapet, nu?
         —Ce ți-a făcut animalul ăla mizerabil? scuipa cuvintele cu dispreț.
         —Vorbeşte frumos! Ce caut aici? Şi de ce mă doare capul? întreba ducându-şi mâna la frunte, iar mai apoi observându-şi verigheta subțire de pe degetul inelar. Ce e cu ăsta? M-am căsătorit într-o noapte?
         —Iubito, într-o noapte ne-am întâlnit, în alta ne-am cunoscut, tot la ore târzii te-am cerut de la părinți, ne-am căsătorit şi am conceput un copil.
         Mămica s-a ridicat liniştită din pat şi păşea agale printre cioburi de amintiri. S-a închis în altă încăpere şi a preferat să amuțească trecutul.
         —Amanda, nu te mai prostii, ieşi să discutăm. Nu vrei să răspunzi? Ce s-a întâmplat? Cum de ne-ai uitat căsnicia? Tot nu vorbeşti? Bate o dată pentru "nu" şi de două ori pentru "da".
         Îți place macul?
         Două ciocniri îi răpundeau bărbatului.
         —Tatăl tău a făcut parte din Legiunea Străină?
         Doar o lovitură s-a auzit.
         —Ai citit vreodată mesaje de la domnul A.?
         Un singur sunet.
         "A uitat tot de la prima noastră întâlnire până acum."
         —Mă iubeşti?
         —Ciudatule! Nu te cunosc deloc! Şi m-ai şi lăsat şi gravidă!
         —Mergem la spital!
         —Ca să ce?
         —Ai avut un şoc cranian, iar acum te porți aşa!
         —Adică mă faci bătută-n cap? se simțea jignită mămica.
         "Dereglările astea hormonale nu dorm niciodată! Începe să mă dispere!"
         Adam nu a mai avut răbdare şi a descuiat uşa cu cheia de pe dulapul alăturat. Şi-a ridicat soția pe umăr şi a băgat-o forțat în maşină.
         —Nu te mai zvârcoli ca o râmă! Înțelege că eşti într-o stare deplorabilă şi că ai nevoie de un control.
         —Mă faci nebună?
         —Nu! Iubito, te rog să înțelegi că te iubesc! Îți vreau binele!
         Amanda şi-a împuns obrazul drept cu degetul şi şi-a ridicat sprâncenele în semn de: "o, m-ai dat pe spate, amorezule!" S-a reîntors la gesturile infantile de dinainte ceea ce-l speria pe soțul ei.
         Au ajuns la spital de unde un medic s-a ocupat de pacientă.

                                                                                        *

         —A suferit un traumatism cranian intern care a provocat o comoție pe o perioadă scurtă de timp, cel mult o oră, din urma căruia a rămas cu amnezia.
         —Îmi spuneți ceva ce nu ştiu, domnule doctor?
         —Soția dumneavoastră este foarte puternică. La o astfel de lovitură puține femei însărcinate ar scăpa doar cu o mică pierdere de memorie care poate dura între două zile şi trei luni.
         —Copilul cum este?
         —Pacienta recent a intrat în secțiunea de ginecologie. Vă rog să aşteptați acolo.
         Clipele treceau ca orele. Mirosul de spital îl înfiora pe Adam. Îşi amintea de copilăria chinuită printre medicamente, medici şi străini. Încă de când avea 11 ani tatăl lui l-a părăsit, motiv pentru care mama a suferit o depresie profundă. Începuse să nu mai mănânce gândindu-se că silueta ei l-a îndepărtat pe soț chiar dacă arăta ca un om normal cu o greutate medie.
        "—Mami, de ce nu mănânci? 
         —Nu-mi este foame, puiule.
         — Atunci, nici mie.
         —Tu trebuie să te hrăneşti!
         —Şi nu doar eu. N-o să mă vezi punând mâna pe furculiță înaintea ta!
         Văzând ce condiții îi erau impuse femeia ciugulea câte puțin din fiecare masă, dar se îngrijora de faptul că băiețelul ei face la fel. Adam cel mic nu rezistase mai mult de două săptămâni că se îmbolnăvise de friguri¹. I-a înspăimântat pe doctorii care-l analizau. Slăbise groaznic, piele şi os! A fost anunțată şi Protecția Copilului. Micuțul bolnav era supravegheat non-stop, ba chiar, după tratament a fost trimis în plasament. A avut mare noroc ca tatăl lui să se întoarcă acasă şi să-l scape de părinții străini.
         Cursul gândurilor i-a fost întrerupt când şi-a auzit numele:
         —Domnul David Black?
         —Eu sunt, ridicându-se de pe scaun plin de speranță.
         —Îmi pare rău...
         —De ce? Ce-ați făcut? întreba înfricoşat tatăl.

_________

(1)friguri=  tremur involuntar al muşchilor cauzat de senzaţia de rece care precede uneori o stare febrilă; în legătură directă cu lipsa de hrană.