Galaxia Celor Trei Inimi

L-am Văzut

         —Îți mulțumesc din inimă, Adam. Cea mai minunată surpriză, îi şoptea Amanda privindu-i pe copiii cum mănâncă.
         —Orice pentru tine.
          —Dar de ce poartă măşti medicale?
         —Pentru a nu se molipsi de la tine.
         —Înțelegi că încă nu mi-au erupt plăgile şi că preluarea bolii se face prin contactul porilor cu pilea pe calea aeriană şi nici pedeparte prin inspirație?
         —Acum îmi spui?!
         —Tu n-ai fost la oră când a predat doamna Owl?
         —Doamna Owl...

         "—Scoateți o foaie de hârtie, elevi; test din Sistemul Locomotor!
         Cu o seară înainte Adam a stat până târziu să învețe, pe când alții se distraseră la discotecă.
         Cum a pus pixul pe hârtie, cum începe colegul să de bancă să cerşească ajutor.
         —Pss! Frate, ajută-mă la cerința 1. a).
         —Exemple de trei oase cu articulații mobile?
         —Exact!
         —Tu chiar eşti bâtă!
         —Te rog, voi avea grijă să te răsplătesc.
         —Linişte în spate! Vă iau lucrările! îi amenința profesoara.
         —Ai auzit? Fă liniște. Descurcă-te simgur.
         —Fratele meu, ajută-mă! Îți dau şi luna de pe cer numai să-mi spui ceva.
         —David Black, o dată se te mai aud, că te scot de la oră!
        —Bufnița (2) asta chiar aude bine, observa colegul.
         —Ce să audă? Tu vorbești! se răstea Black, trecând de la şoaptă la vorbit.
         —David Black, adu-mi lucrarea.
         Acesta se ridică din bancă şi se îndreptă spre catedră, ucigându-l pe colegul său din priviri.
         —S-a zis cu tot respecetul tinerilor față de profesori sau cel puțin pentru persoanele mai învârstă, se plângea profesoara.
         —Pledez nevinovat.
         —Te crezi la judecată? Te-am auzit cum vorbeşti şi mă sfidezi. Pe lângă faptul că-ți anulez testul îți anunț şi părinții.
         —Nu eu am fost cel care v-a jignit, ci colegul de bancă.
         —Ce ai de spus în apărarea ta, James? 
         —Nu ştiu despre ce vorbeşte.
         —În acest caz te invit să părăseşti sala de curs, David, şi să nu mai vii niciodată la ora de biologie.
         —Vă rog, doamna profesoară, e în joc cariera mea!
         —Ți-ai făcut-o cu mâna ta."

         —Da, acea profesoară cu un auz foarte ascuțit, dar care nu diferenția bine glasurile elevilior.
         —Ciudat. Nu am observat asta.
         —Un semestru întreg nu m-a mai primit la oră. Doar la examenul de sfărşit de an şi atunci m-a izolat de restul clasei de zici că aveam o boală gravă şi transminsibilă. Am învățat doar pentru examenele de absolvire, nu era la socoteală şi rubeola.
         —Păcat, se întristă Amanda, de unde sunt copiii?
         —De la un orfelinat amărât. Sunt singurii care au mai rămas acolo pentru adopție. Pe nimeni nu-i lasă inima să-i despartă şi şapte dintr-o dată e destul de mult.
         — Merg la şcoală?
         —Învață cu îngrijitoarea. 
         —Cât vor sta la noi?
         —Câteva zile. După ce afecțiunea ta va deveni molipsitoare trebuie să-i ferim.
          —Înțeleg, ofta mămica, atunci haide să facem ca aceasta să le fie cea mai frumoasă zi din viața lor.
         —Copii, mergem în parcul de distracții? propuse Adam cu zâmbetul pe buze.
         —Da, strigară aceștia în cor.
         Se urcară toți în mini-microbuzul închiriat de Adam și plecară către distracție.

         Au ajuns. Parcul era o adevărată lume a jocurilor: carusele, trambuline, bărcuțe pe apă, mașinuțe, toate împânzite de luminițe și muzică de toate felurile. Când Adam a deschis portiera din spate, copiii au sărit din mașină şi au dat navală pe tobogane și leagăne. Amanda s-a așezat pe o bancă și s-a cufundat în gânduri.
         —S-a întâmplat ceva, Suflețel?
         —De ce îmi spui așa? Merit eu denumirea asta?
         —De ce nu? Ce ți-a putut păta sufletul?
         —Nu am reușit să-mi apăr copilul.  L-am îmbolnăvit cumplit...
         —Nu e vina ta! La rândul tău te-ai molipsit. Amada nu mai asculta. Sunetul de fundal se pierdea prin mintea ei și suna ca un ecou în gol.
         —Domnule, v-a căzut ceva din plasă, atenționa Adam un bărbat care trecuse pe lângă ei. Ridicase obiectul pierdut și-l căută pe individ din priviri. Acesta se întoarse spre cine-l strigase.
         —Vă mulțumesc!
         —Domnule John! îl recunoscuse Adam, ce mai faceți? Cum v-ați recuperat după accidentul cu tirul?
         —Sunt bine. Doar că despăgubirea pentru dumneavoastră va mai aștepta.
         —Absolut nicio problemă! Trebuie să ne înțelegem. Suntem cu toții oameni.
         —Mă grăbesc la serviciu. Vă rog să mă iertați!
         —Du-te sănătos!
         —L-am mai văzut pe omul acela, constata Amanda.
         —Da, e tiristul care s-a accidentat lângă casa noastră, strivindu-ne gardul viu.
         —Ce-a scăpat pe jos?
         —Un unguent pentru piele.
         —Voi avea și eu nevoie.  
         Dintre toate carusele scumpe pe care le-ar fi putut ales, copiii au preferat leagănele și toboganele, ai observat? 
         —Crezi că nu vor să ne pună la cheltuială?
         —Nu. Cred că pentru ei distracțiile simple sunt esențiale. Ce muzică asurzitoare? Ce lumină orbitoare? Simplitatea e cea frumoasă.
         Nu după mult timp copiii s-au strâns în fața lor, spunând că s-au distrat suficient.
         —Unde propuneți să mergem?
         —La bibleotecă, își dorea Calistrat.
         —Sunteți de-acord?
         —De ce nu? răspundea Susana.
         —Da, am obosit aici, răsufla Iris.
  
          „Bibleoteca, raiul cărților, gazda cititorilor, căminul cultivării inteligenței, mama intelectualilor, tărâmul ce nu cunoaște limitele visurilor, bibleoteca."  gândea Calistrat cufundat într-o lectură cu totul captivantă, Călătoriile lui Guliver de Jonathan Swift.

         Cei doi părinți îi priveau pe cititori cum își savurează lecturile, pe o parte și de alta a unei mese foarte lungi, doar Teodora și Gorgeous se jucau pe calculator.
         —Vezi cât de mult influențează caracterul fiecăruia lectura? Pantelimon a ales o carte de botanică foarte veche, Iris, poezie, Matei, un roman polițist, Susana, dragoste și Calistrat fantezie, îi murmura Amanda iubitului.
         —Nu ne alegem și noi ceva?
         —Eu îți aleg ție, iar tu mie, ce zici? planifica mămica.
         —S-a făcut, a acceptat Adam.
         Cei doi au luat-o prin părți diferite și au început căutările.
         Amanda se plimba prin secțiunea „Istorie", căutând Sânge pe Nistru de Cristian Negrea.  A tras din raft o lucrare creată de acest scriitor și prin spațiul rămas l-a putut observa pe domnul John din parc. Stătea neclintit și-i privea pe copiii. Parcă scoase pe un sfert telefonul din buzunar ca peste 11 secunde să-l introducă înapoi.
         „Ce tot face?" 
         Bărbatul și-a îndreptat privirea apre ea, moment în care Amanda așează înapoi cartea pe raft. A inspirat adânc, după care a expirat și s-a întors la masa copiiilor. Bărbatul plecase. Dar se întoarse iubitul ei soț.
         —Ai renunțat așa de repede? Eu am găsit, se arăta victorios, prezentându-i o melodramă.
         —L-am văzut. Era aici.
         —Cine?
         —Domnul John.
         —Ești sigură? Parcă spunea că merge la serviciu.
         —Dar era aici.
         —Nu mai contează acum. Nu ne privește.

          Seara s-au întors acasă fericiți că i-au putut bucura pe orfani. Amanda i-a învelit pe fiecare în parte, sărutându-i pe obraz și a stins lumina.
         A intrat în baie și și-a făcut un duș. A ieșit din cadă s-a înfășurat  într-un prosop și s-a privit în oglindă ștergând cu palma aburii. A deschis larg ochii. „A intrat și-n casa asta..."

_________

(2) Owl = bufniță, din limba engleză.