Galaxia Celor Trei Inimi

Tic-Tac

         "Mai ai 4 zile."
         —Patru zile până la ce? se arăta nedumerită Amanda. Adam, individul ăsta are vreo iscoadă care trăieşte în casă. Altfel nu-mi explic. La ora captării fotografiei noi dormeam, în întuneric, aparatul avea nevoie de bliț. Oare chiar nu am fi simțit cât de puternică e lumina? Ceva nu se potriveşte! Să umblu desculță? Doar dacă mi te vor lua.
         —Trebuie să montăm camere de supravegheat, răspundea Adam abținându-se să nu caşte.
         —Totuşi, atunci când am vorbit prima şi prima dată despre sarcină a fost la cimitir, iar mesajul nebunului ăsta, de după vestea cea mare a mărturisit întocmai adevărul, "de acum două inimi(...) pentru tine bat."
        —Atunci, Amanda, suntem urmăriți de mai mulți angajazi ai aşa-numitului A. Cine ştie, poate că în acest moment suntem ascultați... Eşti bine?
         Consoarta lui Adam se îneca în spasme dureroase. Se ținea de cap şi şi-l legăna uşor într-un cântec de alinare surd.
         —Am o migrenă. Adu-mi pastilele din bucătărie, îl ruga cu-n glas pierit.
         Bărbatul căuta-n disperare cutiile de medicamente. Trântea sertarele plin de ciudă şi scuipa cuvinte grele.
         —Nu mai avem nimic! De-abia am aprovizionat. A dispărut tot! Ce să fac? striga soțul cu regret în glas.
         —Nu te mai prostii şi fugi de cumpără altele! Nu te duce capul nici pentru atâta lucru?!
         Ar fi vrut să riposteze, dar ştia că nu are sens.
         A alergat cât l-au ținut picioarele şi a intrat în farmacie.
         —Vă rog, soția mea este însărcinată în două săptămâni şi are o migrenă puternică. Vă grăbiți puțin să-mi dați nişte calmante?
         —Imediat, domnule.
         "Mişcă-te mai repede fandosito! Ajung cu soția la spital din cauza ta! Hai odată!" gândea plin de grijă pentru iubită şi plin de scârbă pentru asistenta ce se mişca agale printre rafturi. A luat pastilele, a trântit 50 de lei pe tejghea fără a mai aştepta restul şi s-a întors într-un suflet acasă.
         —Cât mai aveam să te aştept, melcule?! îi reproşa Amanda îndurerată. A luat o pastiluță albă ca făina de grâu şi a lăsat-o să cadă pe toboganul cu apă al gâtului ei. S-a întins înapoi în pat şi a adormit.
         "Of, iubito, ce mă doare să te văd aşa!" Îi mângâia părul bălai şi îi săruta fruntea suferindă.
         A lăsat-o să se odihnească, s-a suit în maşină şi a oprit la un magazin cu electrocasnice. A cumpărat trei camere de supravegheat şi le-a montat în casă: pe una în bucătărie, pe alta în sufragerie, iar pe ultima în dormitorul lor.
         Între timp s-a trezit şi iubita lui. Se liniştise.
         —A, Amanda, ți-ai deschis ochii bucurându-mă de strălucirea lor de diamant! Sper că ai avut vise plăcute.
         —Nu-mi amintesc nimic. Ce s-a întâmplat cât timp am dormit?
         —Pot spune doar că vom afla în curând care e adevărul din spatele mesajelor alea dubioase. Pregătesc eu cina.
         —Deja?
         Şi-a luat telefonul de pe noptieră şi l-a deschis: 18:48.
Am dormit toată ziua! De dimineață până acum! Ce pastile mi-ai dat?
         —Un banal paracetamol. Sunt foarte multe restricții în ceea ce priveşte medicamentele.
         Adam s-a dus în bucătărie hotărât să se țină de cuvânt. Dar, na... nu le prea are cu gătitul. A gătit trei peşti: unul la tigaie (a sfârşit ars) al doilea în ciorbă (a acrit-o exagerat de mult), iar pe ultimul l-a gătit la cuptor, ăsta chiar i-a ieşit. Mireasma cărnii fragede s-a strecurat prin toate colțişoarele casei.
         —Te-ai întrecut pe tine însuți, arată de parcă l-ar fi gătit vreun maiestru bucătar! remarca soția.
         —Mă jigneşti, madame, rețeta bunicii mele niciodată nu dă greş, râdea cu un accent franțuzesc.
         —Iac! Nu m-ai vorbii aşa! Ai uitat limba română?!
         —O, dar să-mi fie iertat domni... doamnă, am vrut să intru în pielea personajului.
         —Mie îmi place de persoana care în această clipă mă priveşte profund în ochi căutându-mi sclipirea de mărgăritar.
         --Cred că-l cunosc pe  norocos...
         A început sa o sărute ușor pe buze, apoi mai apăsat și a coborât lent, pe bărbie, continuând cu gâtul. Lăsându-se pradă tentației, Amanda îi mângâie abdomenul, şi numără: "Una, două, trei... şase pătrățele, îi prinde bine canotajul! La cum sărută ar câştiga orice olimpiadă!" Adam şi-a ridicat soțioara în brațe şi a trecut-o pragul dormitorului...

                                                                                          *

         Amanda a fost trezită de claxonul unei mașini din stradă. S-a ridicat în şezut și s-a holbat pe geam, nu era nimic neobişnuit, doar traficul nopții.
          A pus din nou capul pe pernă și a fixat un anume punct în beznă. Lacrimile cerului se izbeau de fereastră. Se pare că îngerii şi-au început simfonia dedicată lumii acesteia uscate de păcate, cât de liniştitor! Stând în tăcere câteva clipe a auzit ticăitul unui ceas, ciudat, dar singurul ceas din încăpere era electric şi indica ora 04:25.
A închis ochii și a încercat să adoarmă, crezând ca sunt doar halucinații.
         Nu trecură zece minute că se cutremurară toată casa. Cuplul s-a trezit speriat şi a privit repede pe fereastra ce dădea spre stradă. Un tir zăcea răsturnat în curtea cea mare, fumegând furios.
         —Un accident! Amanda rămâi înăuntru! Mă duc să-l scot pe tirist din autovehicul!
          Mămica l-a putut vedea pe partenerul ei cum sparge parbrizul tirului şi cum îl scoate pe şoferul inconştient plin cu râuri de sânge ce se scurgeau de la tâmple-n jos. Benzina se scurgea, iar flăcările impactului violent cu solul au creat o explozie roşiatică, spulberându-i pe cei doi bărbați. Amanda fusese trezită din transă. Tirul nici măcar nu ardea.
         Şoferul se îmbătase din marfa pe care o transporta, bere. A adormit la volan şi a scăpat ieftin, cu două răni uşoare la cap şi plătirea despăgubirii gardului-viu pe care îl strivise.

         Dimineața, camera era invadată de lumina Soarelui curios care-şi căuta plin de speranță perechea, Luna. Ochii acestui astru se ridicau de la pământ dominând fiecare ungher de șoarece al încăperii.
         Adam şi-a trezit iubita prin sărutările lui blajine, ce-i umpleau porii parteneri de sentimente dulci.
         —Bună dimineața, rază de soare! îi ura soțul Amandei cu o expresie jovială.
         —Prea multă lumină, nu-mi face bine, trage perdele înapoi!
         —Am înțeles căpitane! glumea Adam, ducându-şi mâna dreaptă spre frunte în semn de salut. Amanda râdea pe sub mustețe:
         —Mă bucur că am fost luată-n serios, soldat! Pe loc repaus, stânga-mprejur spre bucătărie!
         Se pare că micul lor dejun a devenit cina uitată de cu seară. După masă, bărbatul casei şi-a sărutat soția şi a plecat la seviciu. Mai avea doar patru luni şi-şi putea cere un concediu de cinci. Timp în care şi-ar fi îngrijit mai cu atenție iubita.
         Între timp, Amanda făcea ordine prin casă. În dormitor, când ştergea praful de pe noptiere, a putut auzi un ticăit de ceas mecanic.  "L-am mai simțit şi azi-noapte. Nu a fost o halucinație." Căuta prin şifoniere, sertare, dulapuri şi nu găsea nimic. Se amărâse din cauza acestui fapt şi a lovit noptierea cu piciorul drept. Nu a căpătat decât durere. Îşi înghițise un țipăt şi se trânti în şezut pe podea. Acum sunetul se amplifica. S-a ridicat de pe pardoseala rece şi a scos salteaua patului din schelet. Un ceas mecanic îmbrăcat în lemn îşi făcea sălaşul aici. Era maro-roşcat, sculptat cu dalta şi finisat cu şmirghelul dintr-o bucată. Pe spate un mesaj îi zâmbea disprețuitor Amandei:

         "Tic-tac, tic-tac, timpul trece,

Te-aşteapt-un sărut rece.        

 Tic-tac, tic-tac-n două zile

N-o să ştii ce e cu tine.         

Tic-tac, tic-tac, vei uita

Tot ce-nseamnă steaua ta!        

 Semnat A."