Galaxia Celor Trei Inimi

Adopție

ADAM

         Adam s-a trezit într-un miros de mucegai puternic. Camera era rece, iar jaluzele smulse.
         S-a dus să se spele pe față. Când și-a ridicat privirea în dreptul oglinzii s-a speriat: avea ochii sângerii și fața palidă.
         S-a pus pe un fotoliu în sufragerie, ținându-și capul în mâini. 

Amanda... Amanda... Amanda...

Te iubesc așa cum vioara își iubește arcușul.

Te iubesc așa cum noaptea iubește luna.

Te iubesc așa cum albina iubește polenul.

Am nevoie de tine pentru că te iubesc!

Am nevoie... nevoie...

S-a ridicat. A ieșit din casă. S-a îndreptat spre orfelinatul Sfânta Maria.

         A fost întâmpinat de doamna de la recepție și condus la orfanii sextupli. Imediat ce s-au văzut au sărit toți să-l îmbrățișeze pe vechiul tată adoptiv.
         —De ce sunteți doar dumneavoastră?
         —Of, Susana, câte s-au putut întâmpla!
         —Povestiți-ne. Avem tot timpul din lume!
         —Așa voi face.
         De unde să încep? Într-o noapte ne-am dus la culcare și când m-am trezit Amanda nu era în pat. Nu am găsit-o nici la bucătărie, nici în celelalte dormitoare, dar când am intrat în baie mi-a înghețat sângele în vene: oglinda era mânjită de marker roșu, iar pe podea o fotografie cu voi toți. Am anunțat autoritățile. Au blocat accesul în casă, m-au interogat pe mine, pe părinți, pe tine Susana și totul s-a oprit aici. Nici un semn de la nimeni.
          —Mama Amanda încă era însărcinată?
         —Da, Georgeous, da.
         —E oribil! De ce ea?
         —Asta mă întreb și eu. Niciun semn de la ea de atâta amar de vreme... Oricum. Voi cum vă mai simțiți? Cum vi se pare orfrlinatul? Ceilalți copiii? Mâncarea?

--Totul e foarte bine. Suntem îngrijiți și iubiți, răspunse Pantelimon.

         I-a îmbrățișat ca de rămas bun și s-au despărțit cu promisiunea că îi va mai vizita.
         Înainte de a pleca, patroana orfelinatul l-a reținut pentru câteva momente.
         —Am văzut că sunteți foarte apropiat de acești copii, domnule Black.
         —Într-adevăr, doamnă Flynn. I-am adoptat temporar acum ceva timp și au un loc în inima mea.
         —Desigur, povestea lor e foarte emoționantă, iar ei sunt niște copii cu totul minunați. Vedeți domnule Black, eu voi ieși din activitate în curând și nu pot să mă despart de acest loc fără ca măcar sa adopt cât de mulți copii pot. Și am ales să iau acasă pe sextupli.
         —Dar asta e minunat, doamnă!
         —Mă bucur că sunteți de-acord. Știu cât de mult vă iubesc copiii și de aceea vă voi lăsa adresa mea pentru vizite.
         —Desigur. Vă mulțumesc foarte mult, doamnă!

         Adam a părăsit orfelinatul. 

Era ora mesei. Copiii coborau la cantină. Calistrat s-a oprit la etajul doi. Pândea prin deschizătura unei uși cum vorbește patroana cu mama sa.

         —Of, mamă, mi se rupe inima să plec din locul aceasta!
         —Nu ești obligată să te pensionezi la 40 de ani.
         —Copiii au nevoie de  o mamă tânără.
         —Faci cum vrei, draga mea.
         —Așa e. M-am gândit. Îi voi adopta pe sextupli.
         —Faci foarte bine. Sunt niște copiii deosebiți! Chiar mi-era dor de râsete de copil în casă.
         —Așa e. Eu n-am avut noroc de copilul meu. Și lacrimi îi curgeau neîncetat pe obraji.

Calistrat s-a îndepărtat e ușă. "Să fie oare adevărat? Ne-am găsit familie?"