Galaxia Celor Trei Inimi

Apropie-te

AMANDA

         —Sacul numărul 2! striga Șeful cu o frevoare care o îngrozea pe mămică.

         A scos sacul de pe capul femeii. Buclele aurii i se revărsau neglijent pe umeri sub lumina difuză a neonului.

         —Mamă! 
         —Da, da, mamă, mamă, râdea Șeful.
         Așezați-vă, doamnă Marple. Aveți un loc rezervat la masă.

         Amanda rămase neclintită în fața mamei sale. Nu îndrăznea să fugă spre ea s-o îmbrățișeze. Picioarele îi tremurau de nervi. 
         Doamna Marple era liberă: nicio frânghie care să-i lege membrele, niciun căluș care să-i  împiedice vorbele. Și totuși frica era suficientă pentru a fi ținută captivă.
         S-a așezat sfioasă pe scaun la masa rotundă.
         —Foarte bine doamnă. Sau să vă zic mamă soacră?
         Ivan, adu coșul cu mere! striga în gol bărbatul.
         Trebuie să ne spuneți o poveste, nu mamă? Să ne povestiți despre copilăria lui Claire.
         Apropie-te, Claire. Iartă-mă că te țin în picioare, iubito, dar trebuie să întâmpini toți oaspeții ca la urmă să servești masa cu ei, nu? Până la urmă suntem tradiționalișiti, credem în bunul simț și maniere. Hai apropie-te. 

         Nicio mișcare din partea fetei.

         —Apropie-te! striga de data asta bărbatul.

         Amanda a făcut trei pași spre masă.

         —Foarte bine, fată cuminte! Începem povestea, mamă?

         Doamna Marple se uita speriată la Amanda. Șeful și-a apăsat mâna pe umărul femeii.

         —Vorbește, mamă soacră. Ascultăm.

         A inspirat aer adânc în piept.

         —L-am cunoscut pe tatăl tău prin intermediul unui proxenet. Eram prostituată în Amsterdam. Am ajuns clienta lui fidelă până am fugit împreună și ne-am stabilit în Franță. Am trăit bine doi ani de zile după care tatăl tău a vrut să renunțe la căsnicie ca să se înroleze în Legiunea Străină. A plecat, dar s-a întors la mine. Am rămas însărcinată cu tine...
         —Continuă, o îndemna bărbatul.
         —Ne-au găsit patronii tatălui tău. Unul dintre ei care-și spunea Arthur Will a vrut copilul care avea să se nască, adică pe tine.
         —De ce n-ați anunțat poliția? Ce-mi tot spui, mamă?
         –Nu poți scăpa de Mafie. Cel puțin, nu viu, spunea cu vocea tremurându-i doamna Marple.

         Se priveau disperate în ochi.

         —Continuă, mamă soacră, continuă!
         —Îmi voiau copilul... Nu-l puteam lăsa pe mâna lor. Nu, nu, nu pe mâna lor! 

         Atunci femeia a început să plângă în hohote, acoperindu-și fața cu mâinile.

         Ivan apăruse cu coșul de mere.

         —Greu te mai miști, băiete! Lasă coșul pe masă și du sacul ăsta înapoi de unde l-ai luat.

         Ivan plecă ducând-o pe femeie de braț în liniște. Aceasta avea palmele pline de sânge.

         Doamna Marple s-a oprit.

         —Claire, orice s-ar întâmpla, oticâte nenorociri vei afla, să ții minte un singur lucru: mama te iubește!

         Ieși din cameră împinsă de Ivan.

         Șeful a luat un măr din coș și a mușcat zgomotos din el. 
         A privit-o din întuneric pe gravidă și a întrebat-o:
         —Vrei, iubito?

         Liniște.

         —Te-am întrebat: vrei, iubito?
         —Mănâncă singur, psihopatule!
         —Ah! cât de mieros îți răsună glasul!
         Ivan, adu sacul numărul 3. Poate te grăbești puțin de data asta!

ADAM

         Când se îndrepta spre casă a fost sunat de polițistul care se ocupa de cazul dispariției Amandei. După ce a încheiat convorbirea, a accelerat spre secție.

         A intrat ca o furtună în instituție.
         L-a întâmpinat criminalistul cu care vorbise mai devreme.
         —Domnule Black, tremuie să mergem la morgă pentru a verifica un cadavru.
         În momentul acela vocile din încăpere se estompau tot mai puternic, aproape că bărbatul surzise.

         —Amanda... credeți c-ați găsit-o?
         —Nu e nimic sigur. Trebuie să verificăm. Țineți-vă tare!
         —Amanda...