Galaxia Celor Trei Inimi

Legiunea Străină

         Zile întregi Amanda se refugiase în pivnița casei. Nu mai urca la etaj nici pentru masă. Era îngropată în hârtii şi gânduri ce îi oboseau mintea.

         —Spune, tată, ştii vreun motiv pentru care primim mesajele astea dubioase?
         —Dacă aş ştii ți-aş spune, micuța mea. 

         Chiar dacă părea foarte stăpân pe sine, Amanda reuşise să observe cum un fior îl străpunge.
         —Ce-mi poți spune despre cariera ta de soldat în Marină?

         —Ceea ce ştii deja: am făcut armata doi ani de zile, timp în care am ajuns la gradul de viceamiral. M-am pensionat şi m-am întors la mama ta.
         Ceva nu-i mergea domnului Marple. Se simțea tot mai încordat. Îşi ținea palmele împreunate, sperând să ascundă faptul că sunt transpirate.
         —Tată, acest străin, care se semnează cu A, află din ce în ce mai multe lucruri despre noi. Îmi pare că suntem urmăriți.

         —Nu ştiu ce să zic. Nu am duşmani, poate că s-au supărat nişte bătrâni, cândva, pentru că le-am luat locul în față în rândul de la Casa de Pensii, râdea tatăl ei aberând.
         —Cel care trimite biletele ştie că sunt însărcinată. Ieri noapte a intrat — poate că un om de-al lui — în casă pentru a ne lăsa hârtia aia nenorocită în sufragerie. Acum observ că răvaşul miroase a... iasomie, constata Amanda, mirosindu-şi degetele cu care ținuse hârtia.

         La auzul ultimului cuvânt, domnul pensionar s-a impacientat, zbătându-i-se ochiul stâng.
         —Arthur Will... şi glasul îi pieri.

         —Cine-i acesta? Eşti bine, tată? 

         —Trebuie să părăsim oraşul! Omul acesta este deosebit de periculos!

         —Nu plec nicăieri! Cine, boala, mai e şi individul ăsta?!
         —Nu mai pune întrebări şi ascultă-mă! se panica viceamiralul pensionat.

         —Vreau să ascult mai mult de atât! Ce e cu tine? Ce-mi ascunzi? Care-i faza cu iasomia?

         —Poate că ştii că eram soldat, dar nu şi faptul că eram înrolat în Legiunea Străină Franceză...

         —Cum ai scăpat întreg? întreba Amanda cu un glas abea şoptit.

         —Un accident. 

         După cum ştii, făcând parte din această comunitate, legiunea, ne semnam singuri sentința. Individual, viețile noastre erau indispensabile, pe când, unitar eram cei mai importanți. Noi făceam greul. Noi eram înaintaşii luptelor. Ne riscam viețile cu ştiință şi nu eram prea prețuiți, eram străini de țara în care ne-am înrolat, Franța. Intrai viu. Ieşeai mort, dacă îți doreai să renunți.
         Mi-am dorit să simt cu adevărat că sunt puternic. Îmi fierbea sângele în vene. Trebuia să încerc senzații noi. Am găsit calea, Legiunea Străină.
         Condițiile erau inumane: somn şi mâncare insuficiente, antrenamente duse la extrem, duşuri reci şi foarte, foarte rare. Mulți dintre noi aveam deja probleme dermatologice. Presiunea psihică ne anihila unul câte unul. Singura scăpare era moartea. Toată tortura ne apropia tot mai tare unul de altul.
         Eram multe naționalități, credințe, culori şi vorbitori de limbi, dar ne înțelegeam. Împărțeam aceaşi pâine, suferința.
         Oricum, ideea este cu am scăpat viu. Eram la antrenament, 50 de kilometrii de alergat în deşert neîncetat, fiecare pauză însemna o penalizare drastică: reducerea porției de apă ce era deja foarte puțină.
         —Parcă erai înrolat în Marină, interveni fiica.

         —Era o întrunire a Marinei, Terestrului şi Aerianului. Continui: Se întunecase. Eram supravegheați non-stop, dar nimeni nu l-a observat pe bietul nostru camarad rupt de oboseală ce se zvârcolea în agonie. Făcuse un atac cerebral şi se rostogolise într-o râpă după ce devenise inconştient. Chiar dacă ştiam că voi suferi pentru întreruperea traseului, l-am luat pe colegul meu în spinare şi am continuat maratonul în paşi lenți.

         Deja se făcuse dimineață, căldura trebuia să se reîntoarcă, ceea ce-mi putea îngreuna misiunea pe care mi-am impus-o singur. Dar am ajuns la timp. Colegii mă aşteptau îngrijorați. L-am lăsat pe soldatul rănit pe mâna asistenței medicale. Ştiam că aveam să râmân nemâncat şi nedormit pentru nesupunere.
         Amiralul mă privea direct în ochi plin de asprime. Mă țineam tare. Nu-l lăsam să mă strivească. Mă aşteptam la cele mai oribile jigniri şi pedepse, dar a preferat să-şi ducă palma dreaptă la chipiu în semn de salut, adresându-mi-se cu felicitări şi respect. Mi s-a promis avansarea în grad până la cel de viceamiral.
         Fusesem onorat într-un mod nemaipomenit. Eram înrolat de doar un an şi şase luni şi reuşisem să ajung atât de departe.
         —Ce s-a întâmplat atunci? se arăta nedumerită Amanda.
         —În seara de dinainte de avansare am fost trimis să duc rufele la spălat pentru ultima oară  în calitate de simplu soldat. În drum spre cortul cu pricina am fost tras deoparte şi amenințat cu moartea. Răzbunătorul îmi ținea la gât tăişul rece al unei lame de bărberit încă plină de păr, tremurând. Bizar era că individul mirosea a iasomie, orice fel de legături cu exteriorul erau interzise. Îşi dorea ca eu să dispar pentru ca apoi să fiu găsit şi ucis. Ştia un mod prin care pot pleca neobservat cel puțin pentru câteva zile: el să-mi ia locul. A profitatat de faptul că aveam aceiaşi naționalitate şi aspect fizic robust. Era doar o chestiune de timp ca soldații şi conducerea să realizeze ce am pus la cale. Am ştiut că voi avea ocazia să scap de acea viață mizeră. Că altfel nu mă lăsam convins de soldatul acela fricos. Am urmat planul celui care îşi dorea să plec.

         Am fost prins la granița dintre Rusia şi China, a treia graniță pe care trebuia s-o străbăt. M-au dus închis într-o cuşcă ataşată unei maşini, cu gândul să fiu dus înapoi în Legiunea Străină, urmând să fiu ucis ca model pentru toți ceilalți curajoşi.
         Pe drum am trecut printr-o piață principală unde localnicii se uitau speriați la mine, cel ce era cărat într-o mini-închisoare. Am ştiut cum să procedez pentru a-i impacienta. Ştiam bine rusa. Am strigat cât m-au ținut plămânii cum că cei de la volanul maşinii sunt terorişti ce recrutează copii pentru a-i maltrata.
         N-au fost doar huiduieli şi roşii, ci şi aruncări cu bolovani. Oamenii se urcau pe maşină şi trăgeau de gratiile cuştii în disperare, iar parbrizul era numai cioburi. Şoferul a pierdut controlul autovehuculului. Am făcut accident, scăpând şi fugind înapoi acasă.
         Esențiala idee pentru atunci când te înrolezi în Legiune: importanța identității tale nu mai există. Aşa că m-am putut întoarce la viața mea de dinainte.
         —Crezi că bărbatul parfumat cu iasomie te mai caută, nici măcar nu te cunoştea. Şi dacă ai fost prins la graniță cu siguranță că acea lichea fusese executată deja pentru înșelare, clarifica Amanda.

          Această discuție, neîncetat, şi-o repeta în gând mămica. Arthur Will nu putea fi găsit pe motoarele de căutare. Parcă îl înghițise pământul cu tot cu trecut.