Hemoragie...

Misterioasă.....

În momentele acelea îmi doream să dispar.... ce altceva mi-aş fi putut dori ? MOARTE !!! ce cuvânt care pentru alţii este oribil, iar pentru mine atât de mângâietor şi plăcut... Asta se află în mine, chiar dacă am descoperit-o mult mai târziu...

Asta este înfiorătoarea mea poveste... o, dar totuşi, sunt prea dramatică....mie mi se pare destul adorabilă....să zicem că uneori voi fi prea lugubră....dar mă rog, chestia asta mă depăşeşte. În mare, este vorba despre...veţi vedea voi.

Ploaia parcă mă arde.Deşi nu prea eram distrusă de durere. Niciodată nu am fost emotivă sau "blândă" oarecum.Cimitirul nu îmi dădea fiori.De ce să îmi dea ? Aproape toţi erau cufundaţi în lacrimi cu excepţia mea. Dar în realitate îmi venea să izbucnesc într-un zglobiu

NUUUUUUUUUUUUUUUU !

chestia asta mă depăşeşte...

Stau sprijinită de un mormânt privind la lună.Cât de frumoasă poate fi luna ! Din totdeauna m-a atras luna. În acelaşi timp ţin o mică conversaţie cu luna şi cu răposatul care se afla sub mine.

- Poate fi mai rău de atât ? (adresându-mă mortului) Eşti de acord cu mine? Tu să ştii că eşti mai norocos decât mine... am bombănit eu.

Mereu fusesem exclusă din grupuri.Şi pentru ce?!? Pentru că nu sunt foarte sociabilă.Nimeni nu mă înţelegea. Aşa că mai bine stau retrasă şi forever alone. Dar de fiecare dată când sunt singură îmi spun : ce naiba se întâmplă cu mine ?!?!

Stând de când se înserase pe lespedea aia, pierdusem noţiunea timpului, aşa că mi-am dat seama că zorii se apropiau. Stătusem acolo toată noaptea. Pentru mine nu era ceva neobişnuit... de când am fost nevoită să mă mut în Los Angeles, viaţa încetase. Ştiam că dacă voi fi văzută în cimitirul ăla va trebui să dau nişte explicaţii.Plictisită, am luat-o din loc.

Era mult mai bine în.... de fapt nici eu nu ştiu unde era mai bine. Mereu eram nevoită să mă mut.Venisem din Suedia, dar înainte să merg în Suedia, bântuiam prin magazinele din Hong Kong, în timp ce cu o lună în urmă mă holbam la uriaşul Turn Eiffel din Paris, dar nu trebuie uitat faptul că acum nu ştiu câţi ani locuiam la Torino,apoi în Islanda, dar înainte de toate astea era Istanbulul.Tot ce am reuşit să scot de la părinţii mei era faptul că mă născusem la Moskova. Dar nici după fizionomie nu mă puteam lua, pentru că înfăţişarea mea era foarte înşelătoare. Părul meu meu era negru-abanos, dar părea mai mult argintiu în lumina lunii. În anumite locuri era puţin blond. Ciudat, nu-i aşa ? Cât despre pielea mea, păi era foarte albă şi arătam ca o fantomă. Ochii mei erau argintii, deşi părea că ochiul stâng ar fi avut toate tipurile de nuanţe.

Până la urmă, de ce am plecat din cimitir ??? Mai bine să chiulesc. Şi aşa nu sunt tratată prea frumos la şcoală...

Următoarea zi a fost la fel.

Plimbându-mă prin cartierul cel mai mărginaş şi sinistru,întâmplarea face să mă fi întâlnit cu profa de istorie :

- Selena ! Ce cauţi tu aici când ar fi trebuit să fi la oră ! ţipă ea căscând gura aia de vacă la mine.

- Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre tine .... îi răspund eu cu sarcasm.

Oribila profesoară mi-a aruncat o privire de rechin şi a bolborosit "Shÿm swõll seléna..."

Şi plecă lăsându-mă pe mine cu o privire perplexă. Ce căuta profa de istorie în cartierul ăla părăsit şi ieşind dintr-o casă părăsită, când în momentu' ăla trebuia să îi terorizeze sau să îi adoarmă cu istoria ei pe colegii mei. Şi mai ales, ce însemna chestia pe care a spus-o « Shÿm.... » nu mai ştiu cum. Nici ţinuta ei nu arăta prea potrivită pentru iarnă... şi ăsta-i doar începutul.