Hemoragie...

Vis sau realitate ?

  -Selena !
    Deschid ochii speriată. Unde mă aflu ? O cameră drăguţă, plină de pluşuri mă înconjura. Am recunoscut fosta mea cameră de la bloc.
       - Selena, vino jos te rog ! E aproape prânz !
       Vocea asta...îmi e cunoscută.
                   Aud nişte paşi grăbiţi pe hol. În pragul camerei mele apare...... m-mama ?!?
      C-ce ?!? Ea a m-murit, am...acum îmi aduc aminte tot, de Estera, de Erik, luna... ce s-a întâmplat ?! A fost un vis ? Cât naiba am dormit ?!?
      Nu. E imposibil să fi fost un vis. Nu !
      Sar din pat şi o iau la fugă afară din casă. Eram îmbrăcată doar într-un maieu negru şi nişte pantaloni scurţi. Aveam noroc că afară era cald. Nu e clar unde mă îndrept ? Exact, către casa Esterei. Nu cred că am şanse să o găsesc, dar merită încercat.

          
                 ~~~~~~~~~~~~~          

  Stau ascunsă sub plapumă, plângând. Nu, e imposibil să fi fost un vis. Mai degrabă ceea ce trăiesc acum e un vis.
       Am tresărit. Ceva era ciudat. Când toată acţiunea a început, era începutul lui decembrie, anul trecut.Iar acum e iunie. Prin urmare, dacă ar fi fost un vis, acum ar fi trebuit să fie tot decembrie. Şi e iunie.Doar nu am dormit un an şi jumătate, nu ?
     -Mamă, cât am dormit ? o întreb pe mama care mi-a pus micul dejun pe o tavă.
     - 12 ore, o noapte întreagă, de ce ?
     - Alaltăieri a fost ziua de naştere a lui Jenny, nu ? spun eu, aducându-mi aminte că ea era născută pe 6 decembrie.
      - Da, de ce ?
      - Atunci, mamă, zi-mi şi mie, de ce e vară şi suntem la mijlocul anului următor ?
     Mama împietrise. Se vedea pe faţa ei cât de speriată era. Respiraţia i se accelerase. Înghiţi în sec şi spuse :
      - Ce tot vorbeşti ? Suntem în decembrie....
      Din instinct, întorc capul înspre geam şi observ că afară...ningea ? Dar mai devreme era cald de muream !
     Caut în calendarul telefonului care, mai devreme indica data de 28 iunie, acum indica data de 8 decembrie. Cu ochii cât cepele mă uit speriată la fulgii nevinovaţi. În reflexia de la geam, o văd pe mama răsuflând uşurată. Nu mai înţelegeam nimic. Mama iese din cameră, lăsându-mă să reflectez la informaţiile primite. În schimb mintea mea zboară la....Erik. Am simţit cum îngheţ, când am realizat că l-am omorât pe Erik, deşi ştiam că fusesem controlată de un spirit rău. Totuşi, ceva îmi zicea că nu e mort.
    În viaţa mea nu mă simţisem mai confuză, mai oripilată, mai dezgustată de mine însămi ca acum.....