Hemoragie...

Dezlegarea

    Cimitirul. De când nu am mai trecut prin cimitir....de atunci de când am întâlnit-o pe Estera în cartierul ăla....dacă s-a întâmplat vreodată asta.

      Îmi caut cu privirea prietenul, vechiul meu prieten. Într-un final, am găsit-o. Mormântul la umbra căruia priveam luna în fiecare noapte. Vechea lespede. Mortul cu care vorbeam de obicei, martorul suferinţei mele exprimate în lumina lunii.

       Citesc inscripţia cu voce joasă :

"Annabelle Huston, 1923-1988."

       Această moartă Annabelle, zisă şi Anna, cum o alintam eu, mi-a fost o prietenă mai bună şi decât Jenny, care, chiar dacă se străduia să mă înţeleagă, puteam citi scârba şi frica în ochii ei.

        În schimb, Anna, niciodată nu a îndrăznit să mă judece. Cu ea am stat în zorii în care am avut acea întâlnire ciudată. Un alt motiv pentru care lumea se ferea de mine, era faptul că vorbeam cu un mort. Totuşi acest mort are mai multă onoare decât gunoaiele alea mizere numite oameni.

        Din pământul ei, creştea o floare mare, albastră. Floarea aceea o consideram întruchiparea sufletului Annei. Anna, o simplă moartă putrezită. Aşa moartă cum era, cred, că o scotea din sărite faptul că o retardată schizofrenică cu probleme mintale o sâcâia în fiecare noapte.

     -M-am întors, am spus.

     O pală de vânt rece mă lovi.

    - Daca ai ştii câte sau întâmplat, spun. Adică, sper că s-au întâmplat, adaug trist.

       Am început să plâng. Mă simţeam mult mai bine când plâng. Simţeam că mă calmez.

       Duc mâna la ochi să îmi şterg lacrimile, observ sânge pe degete. Mi-am pipăit faţa. Plângeam cu sânge.

     Ridic ochii către lună. Încet, aceasta de venea roşie. O picătură de lichid roşu îmi căzu direct în creştet. Plouă ? Şi de ce apa e roşie ?

     Nu era apă. Era sânge. Şi observ că aceastea cădeau doar deasupra mea.

   Simţeam ce simţea luna, luna simţea ceea ce simt eu. În secunda următoare, ştiam ce aveam de făcut.

       Cu ochii la lună şi mâinile întinse înspre sol, îmi concentram toată puterea şi mintea către pământ. Aveam o dorinţă arzătoare în mine, dorinţa de a afla adevărul.

      Am observat cum pământul se crăpa în jurul mormintelor. După puţin timp, din pământ ieşiră cadavre scheletice, înconjurându-mă. Făceam un efor imens. Deodată, un bubuit se auzi slab de la lună, formânduse o explozie sângerie în jurul ei, roşeaţa astrului scurgându-se, însă.

       Un val de sânge căzu peste pământ. Am observat cum totul, copacii, mormintele, cadavrele şi mai ales blocurile, păreau că se topes în contactul cu sângele. Mi-am dat seama imediat că totul era o diversiune, o lume paralelă în care eu nu aveam ce căuta. Am simţit cum pământul dispare de sub picioarele mele, eu căzând într-o prăpastie nesfârşită.