Hemoragie...

Criminală sau victimă a fricii ?

   Da. Catrina se afla lângă mine, privindu-mă compătimitor. Era îmbrăcată cu aceleaşi haine cu care am văzut-o prima oară, o rochie de mătase albastră.

      - Ceeeeeeeee.....faaaaaaciii....

   Catrina mi-a astupat gura şoptind :

   - Ho, o să trezeşti şi morţii !

    - Ţie ţi-e uşor s-o spui !

    - Bine, bine, e doar vina mea, mulţumită ?

    - Pe deplin. Acum, revenind la subiect : CE NAIBA FACI AICI ?

    - Scuze, Miss. Grumpy girl, dar cumva i-am dat gardienei adresa ta ?!? spuse zeflemitor Erik venind din spatele meu.

   - Gardiană ?

    Catrina se uita la mine fluturând din gene.

    - Da, spuse ea oftând. Eu sunt o Gardiană a Lunii. Gardienele Lunii au datoria de a le proteja pe fiicele lunii, fiindu-le cele mai bune prietene. Prin urmare, eu sunt gardiana ta. Îţi dai seama cât de fericită am fost când te-am găsit.Mama mea fusese gardiana Esterei, sora ei, Ayesha, gardiana Kassandrei şi cealaltă soră a ei, Johanna, gardiana lui Chrystal.

   -Încep să mă simt strâmtorată.Nu-i destul că Erik era bodyguard-ul meu, acum ai apărut şi tu.

    - Şi ? Nu e loc şi pentru mine ?

    - Cum nu...

    - Of, haide ce e cu feţişoara asta tristă ? Ce mai faci tu ? spune Erik.

     - Hmmm, păi, nimic interesant. Acum o oră ma atacat Gonzalles....

     - Ce ?! au strigat Erik şi Catrina în cor.

     - Dap. Eu dormeam la căldurică în pătuţul meu, şi vine răul de Gonzalles şi îmi tulbură somnicul cu cuţitaşul lui de mâna a doua.

     Erik şi Catrina mai că ar fi izbucnit în râs dacă nu ar fi fost o veste atât de proastă.

   - De ce ar face Gonzalles aşa ceva ? spune gânditoare Catrina. Este loial famililor lunii de ani de zile, asta înseamnă trădare !

    Deodată, un ţipăt de moarte mă făcu să tresar. Catrina râse amuzată la vederea feţei mele terorizate.

     - E telefonul meu. Trebuie să răspund.

    Se duse pe terasă, lăsându-mă singură cu Erik.

     - Ummm, Erik ? Trebuie să îţi arăt ceva.

     Spunând astea, am scos Piatra Lunii din locul în care am ascuns-o.

    La vederea ei, Erik rămase împietrit.

    - E p-p-p...

    - Piatra Lunii. Itshar mi-a dat-o. Atunci când am lipsit de la oră, defapt am ajuns nu ştiu cum în peştera ei şi am întâlnit-o. Apoi, nu ştiu cum de m-am trezit cu asta în mâini.

     - Ai mare grijă de ea. Acum că ai găsit-o, generaţiile următoare de fiice ale lunii o vor avea în grijă.

   - Adică nu voi scăpa de asta ? spun bosumflată.

    Erik se uita adânc în ochii mei.

    - Numai tu poţi să o vezi pe Itshar. Numai tu eşti ca ea. Numai tu vei deveni ca Ishtar: cea mai puternică dintre fiicele lunii.

     Ezită.

   - Cumva Gonzalles a încercat să pună mâna pe piatra lunii ?

   - Da !

   - Atunci se explică...

    Plecă. Iar mă lasă singură. Urăsc.

   Stăteam pe pat fredonând o melodie. Aveam pe buze un zâmbet malefic. Nu vreţi să ştiţi ce gânduri clocea capul meu....

    Am văzut o umbră lângă mine. Gonzalles. Din nou.

    Perfect.

   Am închis ochii satisfăcută. Peste câteva secunde am sărit în picioare, îfigându-mi degetele în pieptul lui, smulgându-i inima.

   Corpul lui căzu plin de sânge. Am îngenunchiat speriată lângă el. Ce am făcut ?!? Ce se întâmplase cu mine ? Ce am devenit ?!? O criminală ?

    Întradevăr. Asta devenisem.