Hemoragie...

El...

Grindina cădea violent peste parc. Lumea se pregătea grăbită să plece. Toată lumea înafară de mine.

    Cum să nu îi dau dreptate grindinei ? Mulţi oameni ar avea nevoie de o pietroaie din asta în cap pentru a se trezi la realitate.

    Ei, mie mi-au căzut în jur de 20 de pietroaie şi nici acum nu pot spune daca sunt trează sau visez. Aveam sentimentul plăcut pe care îl are un om care se droghează. Eram atât de euforică...

      Înţepenisem pe banca aia. Obosită, aş fi dat orice ca sa pot aţipi puţin. Dar o voce interioară îmi spunea că dacă închid ochii pot să îmi iau adio de la viaţa mea fericită.

       Speriată, încercam să îmi menţin ochii deschişi, dar simţeam cum m-aş afla în pragul morţii.....cedând, pleoapele mi se închid...

        Nu mai auzeam nimic. Nu mai simţeam nimic. Mă aflam într-o cameră întunecată. Mi-am acoperit faţa cu mâinile şi am simţit un lichid rece şi uşor lipicios.

       Sânge.

       Eram acoperită de sânge.

      Pipăind, îmi simţeam craniul descoperit, maxilarul şi colţii mici şi ascuţiţi.

      Atingand, am descoperit două mici găuri, orbitele ochilor mei. Mi-am afundat degetele mai adânc în orbite şi am dat de creier.

      Încet, m-am obişnuit cu întunericul, reuşind să analizez camera. Neagră, plină de obiecte de mobilier acoperite de pânză albă.

      Deodată, una dintre pânze căzu, parcă dată la o parte de o mână invizibilă, descoperind o oglindă mare. Am simţit cum nişte mâini reci mă împing cu brutalitate în faţa oglinzii, îndemnându-mă să mă privesc.

     Eram îmbrăcată într-o rochie lungă, neagră, sfâşiată şi acoperită de sânge. Parul despletit era infinit de lung, iar când mă uit mai bine, observ că era făcut din întunericul camerei.

       Aveam faţa complet albă. Jumătate era sfâşiată, lăsând la iveală craniul. Aveam ochii smulşi, din cele două găuri curgând lichid negru.  Pielea subţire îmi era brăzdată de vene negre.

       Am atins oglinda cu mâna, suprafaţa acesteia vălurindu-se ca suprafaţa unui lac.

    O voce stranie şi rece spuse :

        "Iţi place ceea ce vezi ?"

      Nu am apucat să spun ceva, căci, gura mea, parcă la comandă, spuse :

     -Da.

     Eram din ce în ce mai agitată. În oglindă, apăru o siluetă îmbrăcată într-o pelerină neagră, cu gluga trasă peste faţă.  Vocea se făcu din nou auzită, spunând :

      "Atunci o să îţi placă şi asta..."

     Silueta apucă marginile glugii, pregătindu-se să o tragă. Când am văzut cine era, şi ceea ce am simţit în secunda următoare, m-a făcut să scot un urlet de durere....

    Privirea mi se împăienjenea şi simţeam cum cad pe podeaua rece înecată în propriul sânge în faţa băiatului cu părul negru şi ochii albaştrii....Erik.