Hemoragie...

Ochiul lunii

    Stăteam cu mâinile afundate în balta de sânge privind....unde ? La măruntaiele scoase ? La faţa scârboasă ? Nu, nicidecum. Priveam.....

   O scurtă bătaie în uşa se auzi, iar Estera intră zâmbind în cameră. Dar zâmbetul ei luă locul unei expresii de groază. Nu ştiu cât timp a stat aşa, cu ochii aţintiţi la mine şi cadavru, dar brusc leşină.

Ah, super, acum a murit şi asta...

  Dar Estera se trezeşte la fel de brusc, tuşind puternic. Scotea cele mai animalice sunete auzite vreodată, de parcă era în comă şi posedată. În final se calmă.

   - Cum.... Ce.... Gonzalles...Mort...Sânge....Trădare...

   Spre teroarea mea, privirea ei căzu pe Piatra Lunii aşezată pe birou.

    - Piatra Lunii...., spuse dezgustată.

    Eram pe teren periculos. Fără să ezit, am trântit una cu tigaia, pe care nici eu nu ştiu de unde a apărut, în capul Esterei, aceasta căzând inconştientă la pământ.

    - Îşi va reveni, spune Erik, care apăruse brusc.

    - Of, Erik...

    - Stai liniştită, ai făcut foarte bine că l-ai omorât pe Gonzalles.

    - Nu Erik, nu....

    - Ai încredere, totul va fi bine ! O să fac în aşa fel încât să uite...

    - Ce ? Că am încriminat pe cineva, sau că a văzut "jucăria interzisă" ?

    - Amândouă !

    - Îmi pare rău...., spun eu.

    - Totul e bine, stai calmă. E mai bine aşa.

    - Poate că ai dreptate.

   Priveam cum Erik se uita gânditor la Gonzalles.

   - E clar că tu ştii ceva ce eu nu ştiu. Ai de gând să îmi explici ? spun eu zâmbind.

    - Gonzalles a protejat mereu fiicele lunii şi familile lor. Dar se pare că le-a trădat şi că tot timpul ăsta a căutat Piatra Lunii. Dacă nu îl omorai...

    - Lua Piatra Lunii.

    - Mda.

    - Să înţeleg că am rămas la fel de inocentă ?

    - Ai vrea tu. Ce facem cu cadavrele ?

    - Cadavr-"ul", vrei să spui. Am impresia că tu îi vrei moartea Esterei.

    - Nu, eu nu, dar ea, da, mi-ar vrea moartea !

    - Zi-mi totul. Ce e între tine şi Estera ?

    - Este mult de povestit. Dar cumva.....mai ai lănţişorul ?

    - Ce lănţişor?

    - Lănţişorul cu care ai deschis cartea prima oară !

   - Cum ai....Normal că îl mai am ! De ce ?

   - Este Ochiul Lunii, spune Catrina, ieşind din întuneric.

   - Tu de unde ai mai apărut ?!? strig eu intrigată.

   - Din neguri. Ochiul Lunii este un fel de "Oglinda lui Galadriel". Poţi vedea prezentul şi viitorul.

  - Mda, viitorul îl văd oricum...

   - Ce vrei să spui ? întreabă Erik.

    Uşa se deschide brusc. Speram să fi fost doar vântul, dar mă înşelasem.