Hemoragie...

Sinucidere

                                                        In poza este Selena.------------>       

  Asta era prima scrisoare care mă ameninţa. De fapt a doua, dacă orbila scrisoare primita când am fost adoptată împreună cu rinichiul în putrefacţie se ia în considerare.

     - De la cine e ? întreabă Erik.

      - Nu ştiu, suspin eu.

     - N-am mai văzut o astfel de hârtie, spune Catrina.

     - Parcă e pergament.

    - Dar stai....asta nu e hârtie. E piele, exclamă gardiana. Şi după structură, pare a fi piele deee...dee....de om.

    - De om ?! ţip eu.

   - Da. Dar ce e mai ciudat, e faptul că nu există amprente.

   - Poţi vedea amprentele ? întreb.

   - Oricine care are capacităţile mele le poate identifica.

    - SELEEEEEEENNAAAAA !!!!!

    

    Doamne ! Copilul ăsta are urlet de sirenă , gândesc îngrozită.

     - Selena !

     - Ce-i mă, cap de panda, oftează Erik.

     - A câta oară să vă zic să îmi confirmaţi dacă ceva se întâmplă ceva ! Voi, no', voi staţi la taclale în timp ce eu meditez şi habar n-am ce prostii faceţi aici ! urlă Elisa.

    Elisa e sora de cinci ani a lui Erik.

Şi acum mă întreb, cum a putut femeia aia să nască asemenea copil, deşi ştiu cum. La vârsta de câteva minute, vorbea foarte clar. La vârsta de doi ani, avea logică de adult, şi o inteligenţă  nemaipomenită. Vorbea ca un adult, era mai deşteaptă decât mulţi dintre ei. Din cauza asta a fost alungată din familie, iar Erik a fost alungat împreună cu ea pentru că i-a luat apărarea. Cum îţi închipui că e ne-copilul ăsta acum ? Înţeleaptă e puţin spus.

      - Totul e ok, stai liniştită, spun eu.

      -Ce e aia din mâna ta ? întrebă Elisa arătând înspre scrisoare.

     - Nimiiic..... O scrisoare de la o prietenă.

     - O prietenă violentă, glumi Catrina.

         Aveam noroc că Estera era era plecată cu nişte "treburi" necunoscute în Qatar. Nu că aş fi vrut să ştiu ce face ea acolo.

     Elisa zâmbi gânditoare îndreptându-se către pădure.

     - Într-o zi o să suporţi consecinţele, enervant-o, mormăi exasperată, săgetând-o cu privirea pe profa de geografie. O uram pe femeia aia mai rău decât pe foştii mei "părinţi".

      - Ai grijă poate te aude ! îmi şoptea amuzată Catrina.

       - Totuşi una din aceste enclave este cea mai ve...., mă trezi din gândurile mele negre gaiţa de profa, ciripind cu vocea ei enervantă. Neluând-o în seamă, căutam un mod de a mă răzbuna.

  Peste câteva momente, markerul scăpă din mâna profesoarei sărind în sus, izbindu-se de tavan, căzând pe podea, scoţând un zgomot infernal ce răsună sec ca un ecou. Entuziasmată de reuşita mea, m-am fâţâit pe scaun, făcând ca cele patru picioruşe de metal să scârţâie încet. Nervoasă, profesoara s-a întors cu faţa la mine.

      -SELENA-JESSICA BLOOD !!!

    Am făcut şoc cardiac ! Puteam să jur că peste câteva secunde, morţii o să intre în clasă oferindu-ne o amendă de enşpe mii de dolari pentru că am abuzat într-un mod atât de excesiv de liniştea publică.

        - D-da ? întreb tremurând.

       - Ieşi afară ! Acum !

      Am tâşnit afară din clasă şi din şcoală, oprindu-mă în grădină. Nu ştiu de unde adrenalina asta, dar mă simţeam ciudat. De unde a ştiut ea....

    Am intrat în colegiu, urcând scările către ultimul etaj. Ciudat, nu era nici o sală de clasă aici, doar o uşă de lemn putrezit, prăpădită, aflată în fundul holului întunecat. Am pornit cu paşi siguri către uşă. Am rupt scândurile şi am băgat capul înăuntru....capela colegiului, cu siguranţă. Am intrat.  În fundul încăperii se afla un fel de sertar,un pasaj, în care am intrat.....până că când am realizat că mă aflam în nişte catacombe, iar aia era o criptă. Am inspirat satisfăcută mirosul metalic al sângelui. Dar stai ! Ce ar căuta nişte catacombe într-un colegiu ??

         Am ieşit din şcoală, fugind către casă. Nu îmi păsa dacă chiuleam de la ore. M-am oprit brusc. Ajunsesem la casa lui Jenny, cea mai bună prietenă pe care am avut-o. Am observat ambulanţa şi maşina poliţiei, precum şi o hoardă de oameni. Am fugit către casa ei, făcându-mi loc prin mulţime.

        - Ce s-a întâmplat ? întreb bulversată pe unul dintre poliţişti.

        - Cine sunteţi ?

        - Selena, prietena locatarei.

        - Îmi pare rău să te anunţ, Selena, dar Jenny Denver a fost găsită moartă în acest loc.

        - Ce ?

        - Am analizat cazul, şi se pare că a fost pură sinucidere.

       

      Am ajuns acasă. Mă aflu îngropată în perne în timp ce plâng. Mi-a fost ca o soră. A fost prima mea prietenă şi cea mai bună. Azi a fost înmormântarea ei. Eu am fost una din puţinele persoane de acolo. Casa ei va rămâne pustie.

      Navigam pe internet. Obişnuiam să vorbesc cu ea pe Messenger.

     Visătoare, i-am scris un mesaj:

       " De ce sinucidere ? De ce ?"

    Conştientă că nu îmi va răspunde, am dat click "Send".

    Am râs de mine însămi. Dar am simţit cum îngheţ, când am citit ceea ce scria pe ecran.

  Jenny is typing.....