Hemoragie...

Uimire maximă

Nu....De ce ? De ce nu m-am vindecat ? Îmi amintesc totul, totul cu excepţia notiţelor ăstora. Când le-am scris ? Când ?

   Mai aveam, totuşi, o fărâmă de speranţă în mine. Mi-am întors privirea către lupoaica de pe perete. Nu am apucat să îi adresez întrebarea, căci imediat îmi răspunse:

     - Ai probleme mai importante decât amintirea unor amărâte de notiţe, spuse, privindu-mă indiferent.

     Întradevăr. Am alte lucruri mai importante de făcut, cum ar fi, găsirea Esterei.

     Dacă aş fi ştiut atunci că nu asta era cea mai mare problemă....

    Un chicotit întrerupse liniştea. Am tresărit, speriată. De unde venea acel sunet ?

    Chicotitul se auzi din nou. Venea de sub pat. M-am aplecat, uitându-mă acolo, şi încercând să văd cine era responsabil pentru acel chicotit. O mână de copil ieşi de acolo, înfigându-şi degetele în ochiul meu stâng. Mă retrag speriată, observând că mâna nu era legată de nici un corp. Uşile şifonierului se deschiseră, şi din şifonier, nu ieşi nimeni alta decât Jaqueline, cu o mână lipsă. Îşi luase mâna de sub pat şi, aceasta se prinse la loc de corpul ei. Copilul ăsta mă sperie din ce în ce mai tare.

        - Of, Jaqueline, m-ai speriat !

Indiferentă, îmi aruncă o privire ușor amuzată și spuse :  

       - Daca asta te sperie pe tine, atunci să te văd cum o să faci față a ceea ce urmează.

    Am încremenit.

         - Vorbești ?

         -Da, de ieri.

    O priveam nervoasă. De ce toată lumea consideră că lucrurile astea sunt complet normale ?

O bătaie în ușa camerei mele îmi întrerupse gândurile legate de normalitate. Înaintez să deschid ușa. Eram mai mult ca sigură că era o fantomă, sau un monstru, căci cam așa se întamplă în toate poveștile de groază. "Nu și de data asta, monstrule !" spun, știind că nu o să mă ia prin surprindere.

      Deschid ușa, zâmbind. Zâmbetul îmi pieri, însă, la vederea persoanei care se afla în fața mea. "De ce mereu trebuie să fiu luată prin surprindere ?" gândesc revoltată.