"After rain"

14."Aria,fugi!"

2 luni. Trecusera deja 2 luni de la incidentul cu Harry, iar de atunci mi-am recapatat camera mica si rozalie, ce ma face sa ma simt ca acasa. Sub saltea inca tineam ascunsa prima scrisoare pe care o scrisesem in prima  noapte, insa de atunci nu am mai continuat sa scriu, pentru ca Harry nu mai era rau cu mine si abia  daca am mai avut certuri cu el. 

Am petrecut mai mult timp cu Anne, astfel atasandu-ma de ea. Imi era ca o mama. Mi-a dat cele mai bune sfaturi, mi-a aratat conacul si fosta camera a lui Harry, care acum era inchisa cu lacat, iar mobilierul tot era acoperit. Cand am intrat, am fost prea curioasa asa ca am ridicat un cearsaf si am observat ca sub el se ascunea un pian,ceea ce insemna ca Harry stia sa cante la pian, dar nu mi-a spus asta niciodata si nici eu nu i-am cerut sa o faca. Patul era micut de aceasta data,  era un patut de copil, acoperit  de o patura albastra, care acum era cam veche. Langa pat erau aruncate niste jucarii, o masinuta si un calut. M-am aplecat dupa ele, prinzandu-le usor in mainile mele fragile. Erau destul de prafuite, dar erau amintirile lui pe care le incuiase. Erau amintirile de om, de copil pe care nu le dorea.

Zaceam in patul meu pufos, incercand sa adorm, dar era aproape imposibil. Lumina din strada batea fix in geamul meu, iar asta era ingrozitor. Pe o parte, pe alta, pe spate, pe burta, nu era bine nici cum. Mi-am impreunat mainile si le-am asezat sub cap, intinzandu-mi parul castaniu  pe toata suprafata pernei.

"Intuneric! Este intuneric peste tot! Incerc sa pasesc, dar pasii imi sunt  blocati de necunoscut, de frica si de intuneric. Cu fiecare pas pe care incercam sa il fac ma simteam tot mai afundata in necunoscut. 

Mainile  mele se lipesc de peretii reci din piatra si incep sa ii pipaie. Sentimentul de teama se amplifica, iar picioarele incep sa imi tremure. 

Nu aud nimic, nu vad nimic. Acest loc imi este necunoscut, iar din aceasta cauza ma asez pe jos, incepand sa pipai in jurul meu piatra rece, pana cand mana mea se loveste de un  obiect conic. Il prind in mana, apoi il ating in mod repetat,observand in fata mea o pata uriasa de lumina. Lanterna, este o lanterna cu care imi pot lumina drumul. 

Ma ridic in picioare si privesc fiecare coltisor. Sunt in pivnita, dar ce caut aici?  

Nu scapa niciun colt neluminat, dar brusc se aud sunete, gemete de durere?

Incep sa alerg in directia de unde vin sunetele si simt miros de sange. Respir adanc, privesc in spate si captiva aici, inaintez. 

Intru intr-un fel de celula, trec de poarta de fier, pasind pe piatra rece, apoi luminez celula dintr-o parte in alta si il vad pe el. Este el, secand-o de sange pe biata Anne, care se zbate usor in bratele lui mari. O femeie mica,  batrana si fara aparare care imi sopteste numele incet,inainte sa se stinga. "Aria, fugi!" "