"After rain"

21.Oamenii nu se schimba

Isi dorea sa vada cat curaj am eu sa il sarut? Cum sa isi doreasca asta? Eu mi-as fi dorit sa vina el spre mine si sa ma sarute asa cum nu m-a sarutat nimeni niciodata, sa alerge spre mine asa cum ar alerga daca ar fi om, sa vina spre mine cu dorinta,nu sa stea indiferent, nemiscat in fata mea, lasandu-ma sa ard de dorinta cu lacrimi in ochi. Eu am ajuns sa il doresc atat de mult, incat de fiecare data cand il vad pasind in camera, imi simt inima in gat, simt cum pulseaza fiecare vena in corpul meu, dar stiu ca nu este in regula sa il iubesc. Este doar un joc, eu sunt doar o jucarie pentru el, poate cine stie, la urmatoarea furtuna gaseste pe altcineva, iar eu raman aici pe post de servitoare. Stiu ca el imi citeste toate gandurile in momentul de fata, poate de asta am asemenea ganduri intunecate, dar noi  nu suntem un cuplu normal, poate nici nu suntem unul.

"Suntem! Nu vei ajunge servitoare. Te rog nu mai gandi asa!" Alte vorbe ce nu imi asigura nimic, exact la fel ca cele de genul " Nu te voi rani"; " Esti in siguranta!", ca mai apoi sa devin o gustare suculenta aruncata pe podeaua din baie.

"Harold, un cuplu normal nu se comporta asa. Nu suntem un cuplu normal, TU nu esti un om normal, nici macar om nu esti. Eu stau cu frica de fiecare data cand imi privesti gatul. Stau cu frica atunci cand spun ceva gresit si te enervezi. Ma gandesc daca oare voi mai apuca dimineata. Te iubesc, dar te rog lasa-ma sa plec. Lasa-ma sa merg acasa sa imi ingrop pisica."

"Imi pare rau, Aria, dar nu se poate!" Atat? Am vorbit atat de mult iar tu ai auzit doar ultima parte? Incredibil.

"Normal ca nu!" Imi intorc spatele si pasesc pe iarba umeda, traversand toata gradina pana la usa masiva de lemn vechi, aspru dar totusi lacuit. Incep sa ma obisnuiesc cu locul acesta, dar nu imi doresc asta. Patrund in conac si strabat coridorul lung, tapetat de tablouri vechi de familie, acoperit de un aer misterios. Ajung in capat, unde se afla camera batranei Anne, ea este singura careia cred ca ii pasa cu adevarat de mine, ea m-a avertizat, ea este singura care intelege prin ceea ce trec, dar intrebarea mea este : Harry a iubit-o si pe ea?

Mirosul de lucruri vechi imi atinge usor narile, inspir adanc, ridic piciorul drept si trec pragul camerei. O camera mult mai frumoasa decat a mea sau chiar a lui Harry. Patul cu baldachin iti fura ochii imediat ce patrunzi inauntru, cadrul metalic negru pune in evidenta atat de bine dantela crem de pe pat, pernele cu imprimeu floral, iar langa, se odihneste o noptiera atat de veche incat se vad semnele anilor, pe ea aflandu-se o lumanare si o carte. Dulapul de langa geam sunt convinsa ca este ticsit de rochii pe care le-a purtat Anne in tinerete. Nu pot sa nu observ trasatuile frumoase pe care batrana inca le are, dar la ce i-au folosit?! Este inca o prizoniera si aici isi va avea sfarsitul.

"Aria!" Imi sopteste ea numele, aparand in spatele meu cu o cana de ceai in mana."Ma cautai?"

"Anne, da. Imi cer scuze ca am dat asa buzna. Ai o camera frumoasa." M-am repezit sa ii spun, aranjandu-mi parul agitata.

"Da, pentru o servitoare cred ca vrei sa spui. Sa stii ca nu am fost mereu una." Imi spune asezandu-se pe marginea patului si invitandu-ma sa iau loc langa ea. "Am fost o tanara frumoasa, dar prea naiva, care din pacate s-a indragostit acum mult timp de un tanar nepotrivit.-lacrimile apar pe obrazul ei, dar ea le face sa dispara cu ajutorul manecii. Chiar imi parea rau pentru ea, dar si pentru mine.

"De Harold? " Curiozitatea a omorat pisica, dar trebuie sa stiu, trebuie sa aflu daca banuielile mele sunt reale.

"Da, de el. Stii tu, el era un om mai bun pe vremuri. Ba chiar se comporta frumos cu mine. Ma rasfata, ma scotea in gradina, ba chiar imi organiza seri de dans. Era un om bun, eram un cuplu frumos." -cuvinte rostite pe o voce ragusita, facandu-si loc cate un suspin, doua.

"Un cuplu? Ati fost un cuplu? Cum ai ajuns aici? " Asa ceva nu se poate. Povestea asta se repeta la nesfarsit ?

"Nu la fel ca tine, pe atunci nu erau masini, dar era o furtuna, iar trasura in care ma aflam s-a rasturnat aici, langa conac, caii au fugit, iar vizitiul nu era de gasit. Eram singura, asa ca m-am gandit sa cer adapost pana trece furtuna, dar abia atunci a inceput adevarata furtuna a vietii mele. De cand am intrat pe poarta aia viata mea a luat sfarsit. Nu m-a cautat nimeni, nu aveam familie, aveam ceva prieteni, dar nu i-a interesat  viata mea. La inceput am fost o simpla gustare, la fel ca tine, dar apoi ne-am apropiat unul de altul, mai mult si mai mult pe zi ce trecea."

" Si ce s-a intamplat?" Pana aici cunosc tiparul povestii, ceea ce ma inspaimanta teribil.

"Am ramas insarcinata, dar din nefericire copilul  a murit la nastere. Atunci  a fost cel mai greu moment din toata viata mea. M-a inchis in temnita, am stat cateva luni acolo, devenisem inutila, nici sangele meu nu mai avea acelasi gust. Am suferit mult, i-am cerut sa ma omoare, sufeream prea mult, pierdusem unicul lucru important in viata si pe Harold. "  Chipul ei ridat strabatut de lacrimi, cu buzele sarate, priveste in podea. Nu sunt clipe frumoase. Tot ce a trait aici este un cosmar din care nu se mai trezeste, iar acum inteleg perfect de ce m-a avertizat. Pe ea nu a avut cine sa o avertizeze, dar nici pe mine nu  m-a ajutat prea mult, sunt tot aici, pe aceeasi poteca.

"Imi pare atat de rau sa aud lucruile astea. Ajuta-ma sa scap, te rog!" Neajutorare, slabiciune, nesiguranta si neputinta, aceastea sunt sentimenele ce plutesc in camera frumos amenajata.

"Oricat as vrea sa fac asta, ma tem ca nu am cum, copila. El stie tot, iar acum, dupa mult timp in sfarsit pot sa dorm si eu linistita, fara sa ma gandesc  ca ma va seca de sange, doar astept sa mor in patul meu cald. Asteapta momentul si fugi, fara sa privesti in spate, dar fa-o cand nu se asteapta si nu te gandi la asta, pentru ca va stii." Ii pot simti mila si regretul in voce, dar nu ii pot cere mai mult, m-a ajutat suficint si a trecut si ea prin prea multe. Dar cum sa ma gandesc la evadare cand el gandeste odata cu mine? 

" Este atat de greu sa ma privesc in oglinda dupa atatia ani si sa vad ca parul meu si-a pierdut culoarea si stralucirea dar al lui este inca carliontat si viu, el este inca tanar, iar eu sunt atat de batrana incat miros a vechi. Inainte simteam mirosul parfumului sau dimineata cand ii duceam cafeaua si ziarul, dar acum narile mele nu mai simt decat mirosul de ranced pe care il prinde camera mea."  Cred ca in adancul sufletului ei inca il mai iubeste, poate nu realizeaza, dar daca observa lucrurile astea la el, cu siguranta isi amintete de zilele in care erau fericiti.

Poate daca nu m-as mai atasa de el, daca as invata sa nu il mai iubesc,  poate daca as gasi motive sa il urasc, poate asta ar insemna o portita, adica sentimele trebuie sa vina din ambele parti pentru a putea sa ii citeasca gandurile. Pe langa asta, o singura problema...el va stii!

"Poate totusi s-a schimbat." Imi sopteste Anne, mangaindu-ma pe spate si stergandu-si lacrimile. 'Poate cu tine va fi diferit. Sper asta!" Blandetea din vocea ei si speranta din suflet ma fac sa lacrimez si fara sa vreau sa ii spulber visul ma face sa ma gandesc ca oamenii nu se schimba.

"Oamenii nu se schimba, Anne!" Dau glas gandurilor mele, poate care ranesc, sau destrama speranta ce se tinea de sufletul ei intr-un fir de matase.

"Nu uita, Aria! El nu este om!" Inima o ia la goana cand nici bine nu sunt rostite cuvintele batranei ca in dreptul usii apare subiectul discutiei noastre, barbatul care nu imbatranete, care iubeste, se hraneste si apoi se descotoroseste de orice fiinta umana care nu tine pasul cu trecerea aniilor, si anume Harold, barbatul langa care nu poti imbatranii pentru ca doar tu vei fi atinsa de trecerea anilor, iar el va fi atins de gheta timpului, pastrandu-si sufletul si trupul tanar, lasandu-te pe tine sa te uiti in oglinda si sa nu te mai recunosti.