"After rain"

16. Ultimele cuvinte!

"Harold!" Am rostit inainte sa inchid ochii si sa sa privesc intunericul ce ma invaluia. Imi  era teama sa rostesc mai multe cuvinte, ma rugam sa mai pot respira si sa nu mor, dar realizam cu greu ca m-a parasit. 

M-a lasat singura intr-o celula, dintr-un subsol,langa un cadavru secat de sange, dar nu a uitat sa ma muste si pe mine!  Peretele de care sunt rezemata este rece si deloc confortabil, lipindu-ma de el de fiecare data cand respir. Gatul meu este patat de sangele ruginiu ce inainte se afla in venele mele, insa datorita lui, acum este in corpul sau si pe hainele mele.

"Harold, stiu ca o sa mor!" Am rostit printre lacrimi, privind spre usa ce era inchisa.

"Stiu ca am fost doar o gustare, stiu ca nu ma placi, stiu ca nu vrei sa ma vezi, stiu ca acum esti singur, dar mai stiu ca nu ti-am facut nimic, nu ti-am gresit cu nimic, si tu stii ca nu merit asta, dar esti prea las. Esti las Harry! " Am tipat catre usa, prinzandu-ma de par si lasandu-mi lacrimile sa imi ude obrajii palizi.

"Nu sunt las!" A spus Harry, deschizand usa si intrand nervos in celula. 

"Esti cel mai las!" Cuvinte rostite cu o urma de aroganta. 

Il priveam dezgustata pentru ca stiam ca nu poate, nu are tupeu sa ma vindece. Nu doreste decat sa se scape de persoanele din jurul sau. Simteam cum plamanii mei raman fara aer, iar eu incepeam sa tusesc din ce in ce mai des, insa nu ma opream din vorbit. Trebuia sa stie tot ce cred despre el.

"Si cand esti pe moarte, si acum ma enervezi?" S-a apropiat de mine, avand mainile bagate in buzunarele paltonului,  ma privea de sus. 

"Lasa-ma sa mor !" Am spus acoperindu-mi fata, astfel incat sa nu il mai vad.

Probabil cateva minute si gata. Scapam de toata povestea asta, de toata ura, de toata dragostea pe care i-o port, de viata asta.  Poate trebuia sa mor de prima data, insa se pare ca sunt incapatanata.

"Cu placere!" Mi-a spus iesind din celula.

Ii  priveam fiecare pas foarte atenta.  Deja simteam cum fiecare bataie a inimii mele e inceata, simteam ca trebuie sa mor, sa accept asta, dar vroiam sa rostesc ceva, pentru ultima oara!

"Vreau acasa!" Ultimele mele cuvinte,iar inima mea a incetat sa mai bata. Probabil a obosit. Nu o condamn. Mi-a fost cea mai buna prietena. I-am ascultat povestile nopti la rand, mi-a fost alaturi mereu, insa acum a obosit si s-a oprit. Ochii mei au ramas deschisi, atintiti spre usa, iar lacrimile de pe obraji, au coborat spre barbie, mana plina de sange atinge ranile provocate de monstru, iar corpul meu se invineteste din ce in ce mai mult. Nu ma vad, dar simt asta. O stiu, nu o simt, dar stiu tot!

Si inca astept aici, moarta, ca Harry sa se intoarca dupa mine, macar sa ma ingroape sau sa imi  dea foc, dar nu sa putrezesc aici. Sa ma acopere  cu pamant, sa ma ascunda de razele soarelui, sa ma tina departe de el, de poftele si sentimentele lui. Sa ma ascunda de picaturile de ploaie, pentru ca numai ele sunt de vina, daca nu erau ele sa imi spele destinul, probabil traiam, nu ajungeam aici, ajungeam acasa, vie. Nu ma indragosteam de el si nu sufeream.

Mormantul meu! Ar trebui sa fie frumos, cu flori pe el, cu o piatra funerara frumoasa si fina la fel ca pielea mea, pustiu, pentru ca nimeni nu va veni sa imi povesteasca lucruri, asa cum faceam eu. Mereu mergeam la matusa mea si ii spuneam tot ce am facut, ii duceam flori, uneori si prajiturele, dar le mancam eu pana la urma, dar nu era zi in care sa nu o vizitez, in care sa nu ating piatra funerara ce ma conecta cu ea, o zi in care sa nu ii umezesc pamantul cu lacrimi.

                                                                                * * * *

Mi-am deschis ochii si am zarit fereastra prin care soarele patrundea usor, atingandu-mi pielea fina, apoi mi-am mutat privirea spre venele  mele, cautandu-mi pulsul. 

"Traiesc?" Mi-am spus in minte, atinganu-mi fata foarte repede.

Picioarele mele au atins podeaua lacuita si incalzita de soare, iar pasii mei s-au indreptat spre  usa din lemn ce urma sa fie deschisa de mainile mele mici. Totul, totul a fost un vis. Sunt aici, in viata !

"Harry!" Am strigat, deschizand usa, dar el nu era pe hol, asa ca aveam un singur lucru de facut. 

 Cu zambetul pe buze m-am indreptat spre dormitorul sau ce avea usa inchisa.Trebuia sa stiu daca e acolo si daca chiar vrea sa ma ucida,  asa ca m-am oprit in fata usii, respirand usor si ciocanind la usa.

"Intra!" S-a auzit de pe partea cealanta. Vocea ragusita a lui Harry m-a facut sa zambesc si sa deschid usa. 

Am  ramas in fata usii intepenita, privindu-l cu imi zambeste. Era prea divin si nu m-a parasit. Nu a plecat asa cum am visat eu. 

"Harry!" Am spus printre lacrimi, acoperindu-mi zambetul.

Nu a spus nimic. Nici un cuvant, pentru ca buzele sale s-au apropiat din ce in ce mai mult de ale mele, mana lui mare, dand-o la o parte pe a mea si atingandu-mi soldul usor, incat sa ma lipeasca de el, apoi cuvintele nu au mai fost  de folos, pentru ca buzele sale le-au cunoscut pe ale mele, iar gustul sau era dulce, nu avea gust de sange, iar el nu dorea sa ma omoare.

"Harry, promite-mi ca nu ma parasesti, ca nu ma seci de sange si ca nu o  sa ma lasi sa putrezesc in pivnita. Nu esti las, nu esti. Harry, promite-mi!" Am spus, mangaindu-l usor pe fata.

"Promit!" Mi-a soptit!

"Uite,imi bate inima! " Am spus zambind si atingandu-mi pieptul, bucurandu-ma de fiecare bataie.

"Aria!" A chicotit Harry, sarutandu-ma pe frunte. "Esti un copil!" 

Nu am mai spus nimic,dar am iesit din camera alergand spre scari. Vroiam  sa ma asigur ca Anne e bine, asa ca am coborat scarile in graba, indreptandu-ma spre dormitorul sau.

"Anne! Esti aici?" Am intrebat, strecurandu-mi capul in camera ei veche.

"Da!" Mi-a raspuns zambindu-mi. Era bine ! Traia ! Toti eram bine, dar m-am speriat prea tare de acel vis.