"After rain"

23."Cioc! Cioc!"

Ma framanta teribil gandul ca s-ar putea sa nu il mai vad niciodata, dar sunt atat de fericita ca pot sta intinsa in patul meu de acasa, fara sa ma sperie prezenta lui sau fara sa adorm plangand. Imi intorc capul pe o parte si rasuflu usurata pe intuneric. In linistitul intuneric imi amintesc cum pisicuta mea obisnuia sa urce in pat si sa se incolaceasa langa mine, in fiecare noapte, iar acum nu o mai face. O lacrima mi se scurge pe obraz ajungand pe buzele mele lasandu-mi un gust sarat dar subtil si iata ca desi sunt acasa adorm inca plangand. Sunt constienta ca orice om normal s-ar fi bucurat nespus sa scape din acea inchisoare, insa eu...nu pot spune ca nu ma bucur, dar ma gandesc la el, cel care aproape ca m-a omorat,  care a fost un monstru, dar care a gasit si momente in care sa ma faca sa zambesc. Oare il iubesc?

Imi invelesc trupul cat de bine pot si imi strang ochii cat de tare pot, lasand si restul lacrimilor mele sa isi croiasca drum spre buze, apoi cu maneca imi mangai obrajii umezi, incercand sa nu suspin, dar acest lucru imi este aproape imposibil. Dupa minute lungi in care mi-am reconstruit in minte zilele petrecute acolo, am adormit inconjurata de lucrurile mele, de aerul din casa mea si de amintiri. Eram in siguranta in sfarsit, dar nu ma simteam asa, poate pentru ca imi zbura gandul la Harold sau poate pentru ca eram de-a dreptul singura fara ghemotocul de blana ce ma trezea in fiecare dimineata mai devreme decat imi doream si asta doar pentru ca ii era foame. Acum nu m-a mai trezit nimeni, fapt pentru care am dormit pana la amiaza, iar cand ochii mi s-au deschis au fost intampinati de un zgomot de stomac pentru ca eram lihnita. Se pare ca dupa aventura de evadare am uitat ca sunt om si ca am nevoie de mancare, mancare pe care zilele trecute o aveam servita, iar acum m-am intors la vechiul obicei de a merge la magazin si a cumpara ceva ce se poate gati extrem de rapid sau si mai bine, ceva ce  nu trebuie  gatit si voilà, micul dejun este gata.

Ma dau jos din pat fara sa il mai aranjez, pentru ca oricum aveam de gand sa ii mai tin putina companie dupa ce imi faceam cumparaturile, asa ca mi-am tras niste pantaloni pe mine cat de repede s-a putut, un tricou si vesnicul meu hanorac cu care stateam prin casa si am pornit pe scari in jos indreptandu-ma spre iesirea din cladire. Nu ma aflam departe de singurul magazin din cartier asa ca in cateva  minute, minute pe care nici nu le-am simtit trecand, am si ajuns. Am intrat si mi-am aruncat ochii pe rafturile pline cu produse pe care simteam ca nu le-am mai vazut de un secol,am aruncat 2 conserve in cos, un suc si m-am indreptat spre caserie pentru a le plati.

"Aria! Nu te-am mai vazut pe aici. Esti bine?" -glasul femeii rasuna de dupa tejghea. Mi-am ridicat ochii si am zarit-o. Era chiar vecina mea. O batranica destul de simpatica, asta pana i se pune pata pe tine si nu mai scapi de gura ei, dar in rest o doamna pe care in momentul acesta ma bucur sa o vad. Am lipsit destul de putin, dar se pare ca cei care erau obisnuiti sa ma vada zilnic au observat, iar prin " cei care erau obisnuiti sa ma vada zilnic" ma refer la cativa vecini si angajatii magazinului de unde imi faceam cumparaturile, pentru ca eu nu aveam prieteni, nu de care sa stiu eu cel putin.

"Da, am fost plecata cateva zile, dar acum m-am intors." I-am spus in timp ce imi plateam produsele si le indesam intr-o sacosa. Speram din suflet sa nu imi mai puna si alte intrebari pentru ca nu mi-am pregatit nici un raspuns, convinsa fiind ca nu voi avea parte de asemenea interogatoriu.

"Ma bucur sa te vad!" Un zambet i-a aparut pe fata, de parca era obligata sa imi zambeasca, dar i-am aratat ca sunt educata si i-am raspuns politicos, desi nu imi doream sa ma mai retina nici  2 secunde pentru ca muream de foame.

Am iesit din magazin si m-am indreptat spre cladirea in care locuiam, mi-am cautat cheile si am urcat aceleasi scari, de aceasta data si mai grabita, doar pentru a putea ajunge mai repede sa mananc. Am reusit sa descui usa, si, fara sa ma mai descalt am trantit punguta pe masa din bucatarie, m-am asezat pe un scaun plin de par de pisica si am inceput sa mananc. Uitasem ce gust avea mancarea rapida pe care o mancam mereu, nesanatoasa, dar rapida. Mestecam repede, de parca eram fugarita de cineva, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa o las mai moale si sa ma relaxez. Am terminat de mancat, mi-am baut sucul si m-am trantit iar in pat, unde m-a luat somnul desi dormisem destul noaptea trecuta. Desi era cu mult peste ora pranzului, eu dormeam cu televizorul aprins, asa cum se intampla in zilele bune, dupa o masa copioasa, trebuie sa te relaxezi putin, lucru pe care la conac nu il puteam face, dar la mine acasa este alta poveste.

Trei bubuituri in usa in tulbura somnul. Stau si ma gandesc daca am visat sau daca cineva chiar imi bate la usa. Inima o ia la galop. Imi era prea frica sa ma dau jos din pat, incerc sa imi tin respiratia si sa nu fac prea mult zgomot, poate asa vizitatorul nepoftit va pleca, dar bubuiturile se aud iar, de aceasta data insotite de un glas de femeie.

"Aria! Sunt eu, doamna Stone! Ti-am adus placinta." Dumnezeule! Am crezut ca o sa lesin acolo chiar in secunda urmatoare, dar inima mea a reusit sa isi regleze bataile in momentul in care am auzit ca este vecina cu care tocmai ma intalnisem la magazin. Isi terminase tura, ceea ce inseamna ca eu iar am dormit destul de mult, afara incepand sa se lase intunericul.

Ma apropii de usa, apas pe clanta si deschid, pentru a o pofti inauntru. "Multumesc! Apreciez gestul dumneavoasta enorm, desi era sa mor de spaima." I-am spus incercand sa ma linistesc tinand inca mana pe piept si simtind cum imi bate inima. " Va rog intrati!"

"Esti draguta, scumpo, dar nu pot intra, am lasat ceva pe foc, dar daca doresti ma pot intoarce sa bem un ceai intr-o ora."  Mi-a spus inmanandu-mi placita proaspat scoasa din cuptor.Desigur ca imi doream sa am companie, mai ales acum ca am dormit mult ziua si probabil voi sta jumatate de noapte treaza.

"Va astept!" Am zambit si am inchis usa, avand in mana placinta fierbinte. Mi-am luat o lingura din bucatarie si m-am asezat pe canapea, cautand telecomanda. Am aprins televizorul prafuit si am schimbat canalele pana am gasit ceva interesant. Am continuat sa ma uit la televizor mancand placinta fierbinte si gustoasa, preferata mea, placinta de dovleac, pana am auzit acelasi ciocanit la usa. Mi-am lasat placinta pe canapea, m-am ridicat relaxata si m-am indreptat spre usa. Stiam de data aceasta ca este vecina mea, care tocmai venise sa bem un ceai impreuna, desi sincer nu am realizat cand a trecut o ora. Am apasat pe clanta si am deschis usa rapid, evitand sa privesc spre ea. " Va rog intrati!" Am spus lingandu-ma pe degetele lipicioase de la placinta dulce pe care tocmai o savuram.

"Nu stiam ca esti atat de amabila!" Se auzi din spatele meu, in timp ce pe podea se auzeau urme grele de cizme. Imi era teama sa ma intorc. Asta nu este vecina mea, poate doar daca si-a schimbat vocea in una de barbat. Ma intoc speriata si cu barbia tremurand, cand in fata mea il zaresc pe el.

"Harold?' Nu stiam ce sa mai spun. Eram speriata de moarte. Cum m-a gasit? Ce imi va face acum ca stie ca am fugit? Nu  vreau sa mor.

"Aria! Nu vei muri. Dar de ce ai fugit? Mi-ai lipsit enorm." Cuvintele ieseau din gura lui in timp ce ochii lui priveau dezastrul din apartamentul meu care, in comparatie cu al sau conac, arata jalnic.

"Te rog lasa-ma! Nu vreau sa stiu cum m-ai gasit, nu vreau sa ma intorc acolo!" Desi cand il priveam ma pierdeam in ochii lui, nu voiam sa ma intorc. Ma bucuram de priveliste, dar nu imi doream sa dureze prea mult, apoi m-am gandit ca eu am adormit plagand de dorul lui, dar nu doream sa am parte de suferinta iar si iar.

"Iti promit ca daca te intorci totul va fi diferit." Vorbe doar vorbe. Nu va fi nimic diferit. Problema e ca eu chiar il plac, de fapt nu il plac, il iubesc. M-a facut sa ma indragostesc de el si din clipa in care a intrat ma asteptam sa sara pe mine, sa ma bruscheze, dar nu a facut-o.

"Nu  pot Harold, mi-ai facut prea mult rau."  Il priveam si imi doream sa il sarut, un sarut de adio, dar nu puteam.

"Te iubesc, Aria! Hai sa mergem acasa!"  Inima mi-a stat in loc in momentul in care a rostit cele doua cuvinte. Stiam ca o facea, stiam ca simtea asta, iar in acel moment nu am mai gandit deloc si m-am apropiat de el, i-am privit ochii verzi, buclele definite ce straluceau, mi-am trecut degetele prin parul sau ce ii atingea umerii si mi-am apropiat usor buzele de ale lui, clipa in care am simtit mainile sale cum imi cumprind talia si cum ma strange in brate, prinzandu-mi coapsele si ridicandu-ma in brate. Ma simteam in sfarsit ca o femeie normala, care iubeste un tanar normal ce ii poate oferi toate momentele frumoase, dar pentru cat timp va dura sarutul nostru? Un sarut dulce, pasional dar si unul pe care mi-l doream inca din clipa in care ne aflam in gardina cu trandafiri.

Nu puteam sa nu ma gandesc la toate momentele groaznice pe care le-am trait acolo, imi aminteam si de povestea batranei Anne, care m-a inspaimantat teribil. Nu vreau sa ajung asa. Poate ma iubeste acum, dar cand va vedea ca pe mine ma schimba sarutul timpului, iar el ramane la fel de tanar si puternic, va gasit o alta fata, iar cand Anne nu va mai fi, eu ii voi lua locul. Nu pot sa duc o asemenea viata. Pur si simplu nu pot.