"After rain"

24. Matusa Evelyn

 Ma aflam inca in bratele lui, buzele sale erau inca lipite de ale mele, facandu-ma sa imi doresc ca aceasta clipa sa dureze o vesnicie, dar se pare ca a durat doar cateva zeci de secunde, exact pana in momentul in care Harold a deschis ochii si brusc picioarele mele au atins iar podeaua veche, el capatand o privire fixa, cutremuratoare.

"O cunosti?"  Horold parea destul de inspaimantat, dar totusi curios. La cine se referea?

"Pe cine? Harold, s-a intamplat ceva?"  L-am privit nedumerita pret de cateva secunde, el indreptandu-se spre noptiera mea si ridicand  fotografia frumos inramata. O privea inspaimantat, imi dadea impresia ca o cunoaste sau a cunoscut-o. Era vorba de matusa mea, care nu de mult a murit. Era o poza cu ea din tinerete, pe vremea cand parul ei  ondulat era inca perfect negru , iar buzele de un roz pal  se potiveau de minune cu pielea ei alba ca varul. Ochii ei albastrii te faceau sa iti doresti sa o privesti ore in sir, iar obrajii ei imbujorati erau imaginea ideala pentru frumusetea naturala. Matusa Everlyn sau Eve cum ii spunea toata lumea, era superba in tinerete, iar daca a avut oacazia sa il intalneasca pe Harold nici nu ma mira faptul ca ultimele ei vorbe au fost legate de intuneric si cum eu trebuie sa ma feresc de el.

"Evelyn!" Numele ei rostit de Harold suna atat de diferit. Imi era teama sa aflu de unde o cunoaste, dar trebuia.

"Este, a fost matusa mea, dar am cunoscut-o destul de tarziu, cand deja era batrana. A murit, nu de mult!" O lacrima mi s-a scurs pe obraz in jos, ajungand pe buze. Imi era dor de ea, imi era dor sa stiu ca am pe cineva.  "Ea mi-a lasat locul asta. Ai cunoscut-o?"

"Da, chiar foarte bine! Noi doi nu ne-am inteles niciodata, dar a fost o femeie extraordinara." 

"De ce? Ce s-a intamplat?"  Ma temeam la inceput sa nu fie o fosta mare iubire de-a lui, dar nu cred ca mai este posibil dupa ce mi-a marturisit ca nu s-au inteles niciodata sau poate este altceva la mijloc.

"S-a intamplat sa ajunga la mine la conac, din intamplare. Nu a fost niciodata o furtuna, ba chiar era o vreme minunata. Mi-a placut de ea, era atat de frumoasa. O rugasem sa ramana la cina, dar eu pe vremea aceea aveam o relatie cu Anne." Asezat pe pat, cu fotografia in mana, a inceput sa povesteasca incet, incet, privind spre podea, dar nu uita sa mai arunce o privire din cand in cand la mine. Il simteam trist, emotionat si cu un nod in gat.

"Si a ramas la cina?" L-am intrebat timida, dar curioasa, cu frica de a nu-l enerva. Imi doream prea tare sa aflu continuarea povestii.

"Da, da a ramas, dar nu a fost asa cum imi imaginam."

"Adica?!"

"Era vara, iar noaptea aceea era una fierbinte, tipica anotimpului, asa ca dupa ce am cinat toti 3, Anne a invitat-o pe Evelyn la o plimbare in gradina si la un pahar de sampanie. Imi era teama ca Anne o va convinge ca sunt un monstru si va scapa de aici, desi atunci chiar nu eram unul, aveam o relatie frumoasa, normala. Anne statea de buna voie, dar imi era teama sa nu o pierd. Eu deja o prezentasem pe ea drept iubita mea, pentru ca asta era."

"Si ?"  Eram extrem cu curioasa de poveste, pentru ca pana acum totul pare normal, nimic ciudat sau care sa il faca pe Harold sa nu se inteleaga cu matusa mea.

"Eu am ramas inauntru si am privit pe geam plimbarea lor. Imi amintesc ca radeau, apoi ca Anne m-a rugat sa o dau afara, dar Evelyn ma rugase sa o gazduiesc peste noapte, doar o noapte. Spusesem "da", aveam chiar si o camera de oaspeti pregatita, dar Anne nu a fost prea incantata si i-a spus sa plece pentru ca va deveni o victima exact ca ea. Stiu ca Evelyn a venit la mine si mi- a spus ca pleaca si ca o ia si pe Anne cu ea. Atunci a fost momentul in care am devenit un monstru si am muscat-o. Ii provocasem rani destul de grave, dar mi-a parut teribil de rau. Anne a ramas langa mine si Evelyn la fel, doar ca ea era inchisa intr-o camera mai veche. Am lasat-o sa plece intr-un final, o doream pe Anne, iar Evelyn desi era frumoasa, lupta prea mult pentru libertatea ei, exact ca tine.  Nu imi doream sa o ranesc, dar asta se intampla ori de cate ori se impotrivea, asa ca am lasat-o sa plece. A fost o femeie minunata, o luptatoare. Asta e doar o varianta scurta a povestii, am si  cateva clipe minunate petrecute alaturi de ea, asa stiu ca a fost extraordinara."

"O iubeai?" Era prea mult pentru mine. Prima data am aflat povestea batranei Anne, acum povestea matusii mele si poate peste cativa ani, cand voi deveni expirata, imi voi spune propria poveste. Nu imi doresc sa fie asta viata mea.

"Nu. Niciodata nu am putut, dar am tinut la ea." A lasat poza pe pat, privind trist catre mine. Probabil ii parea rau ca a ranit-o atunci si ca inca raneste oameni, dar asta nu inseamna ca se va schimba. Imi este greu sa ma intorc cu el, chiar daca mi-as dori sa il revad, sa fiu cu el, nu pot sa stau inchisa toata viata si sa ma prefac ca asta este normal.

"Ma asteptam la o altfel de poveste."

"Stiu ce crezi si tu  despre mine. Crezi ca sunt un monstru si poate ca este adevarat. Te-am ranit, era sa mori din cauza mea, insa nu pot sa nu te iubesc. Ma gandesc la tine de cand ai plecat si imi doresc nespus sa te intorci. Iti promit ca totul va fi diferit. Nu te voi tine inchisa. Masina ta va fi reparata. Vei putea merge unde vrei tu, sa muncesti, sa iesi, sa faci orice, dar sa te intorci acasa la mine ca o iubita normala. Te rog!" Mainile sale mi-au cuprins fata uda de urmele lacrimilor. Ma privea bland, asa cum nu a facut-o niciodata. Parea sa vorbeasca din inima dar imi era greu spre aproape imposibil sa accept. Daca era doar un mod prin care sa ma faca sa ma intorc. Abia reusisem sa scap, oare chiar imi doream sa fiu iar acolo ?