Divort pentru doi

Capitolul 11

Capitol dedicat lui LeaArmstrong

  Daca nu ar fi fost boala lui Anastasio si precara lui stare de sanatate, Maya ar fi plecat de acolo imediat , doar pentru ai demonstra lui Giorgio cat de mult se insela in privinta ei.

- Nu stii ce spui, Giorgio - spuse ea cu o anumita iuteala in timp ce isi punea cele doua inele pe deget. Stii foarte bine ca sunt aici doar pentru bunicul tau si pentru copil, dar atat unul cat si celalalt ar putea sa nu mai existe un cateva saptamani.

- Nu vorbi asa - replica el incruntandu-se. Pare ca si cum ti-ai dori sa iti pierzi copilul. Ai auzit ce a spus medicul. Nu exista nici un motiv sa fim pesimisti. Atat copilul cat si tu va bucurati de o sanatate de fier.

Maya isi incrucisa bratele cu un aer sfidator.

- Nu imi spune ceea ce trebuie sa spun sau nu, nici ceea ce pot sa stimt sau sa nu simt.

Giorgio isi trecu mana prin par. Maya isi dori sa poata ea sa isi treaca degetele prin parul lui asa cum obisnuia sa faca in trecut.

- Maya - spuse el , apropiindu-se de ea si punandu-i usor mainile pe umeri. Iarta-ma. Uit cateodata ca te afli intr-o perioada in care hormonii tai sunt dati peste cap si in plus de asta esti ingrijorata din cauza experientelor pe care le-ai avut pana acum. Si eu de asemenea sunt ingrijorat. Nu vreau sa mai comit aceleasi greseli din trecut, si sa nu fiu la inaltimea asteptarilor tale. Vreau sa stii ca fac un efort pentru a invata, dar totul este nou pentru mine. De data aceasta, doresc ca totul sa iasa perfect atat pentru copil cat si pentru tine. Crede-ma , iubito, nu vreau sa te supar, nu vreau sa ma cert cu tine, imi doresc doar sa am grija de tine.

Maya ofta profund in timp ce il privea cu un aer de neincredere.

- Ce ai facut cu camera copiilor ? - intreba ea intr-un final.

Maya simti cu msinile lui se tensioneaza pe umerii ei. Apoi si le retrase si le lasa sa cada ca si moarte pe langa corpul lui. Vazu expresia chipului sau amenintand sa acopere cu acea masca cu care isi ascundea  de obicei emotiile, dar vazu cum buzele incepeau sa ii tremure ca si cum ar face un mare efort pentru a incerca sa isi exteriorizeze sentimentele. Fara indoiala ca se ducea o batalie in interiorul lui.

- Acea camera este foarte schimbata acum - spuse intr-un final. Acum e o camera pentru oaspeti.

Maya inghiti in sec , incercand sa isi ascunda surprinderea.

- Pot sa o vad?

- Binreinteles- spuse el deschizand usa si facandu-i loc ca ea sa intre.

Maya intra aproape cu ochii inchisi , incapabila de a se infrunta din nou cu acea camera care trezea in ea atatea sentimente din trecut. Fusese atat de plina de speranta in acea epoca, pe durata primelor luni de sarcina... Isi petrecea toate zilele cumparand in mod compulsiv tot felul de jucari si obiecte infantile, umpland casa cu ursuleti de plus, suzete, zornaitoare, hainute, scutece, babetele. Invatase sa tricoteze si in fiecare dupa - amiaza facea cate o caciulita sau cate un pluovaras. Ea fusese cea care alesese tapetul si culorile camerei. Munci din greu insa cu mult entuziasm ca totul sa fie gata atunci cand se va naste copilul.

Dar acel copil nu mai vazuse nicodata lumina zilei. Copilul se oprise din evoltuie in saptamana a saptea de sarcina.

Dupa acea nefericita intamplare, de fiecare data cand intra in acea camera avea impresia ca toate acele obiecte isi bateau joc de ea. La putin luni ramase din nou insarcinata si totul incepu sa renasca in ea, cu noi sperante si cu acelasi entiziasm ca prima data.

Dar la al patrulea avort decise sa inchida acea camera si nu o mai deschise niciodata.

Sa o deschida acum era ca si cum ar deschide o veche rana care inca nu se cicatrizase. O durere profunda puse stapanire pe ea. Era durerea pierderii, a frustrarii, a esecului si al sperantelor distruse. Camera era decorata in tonuri de turcuaz si crem. Nu mai exista nimic in acea camera care sa aminteasca de ceea ce fusese odata acolo. Era pur si simplu o camera de oaspeti, cu o mobila eleganta in stil parizian.

- E foarte... frumoasa - spuse ea , cu un zambet fortat care o facea sa o doara muschii fetei. Ai facut o treaba buna. Nimeni nu o sa isi dea vreodata seama ca aceasta a fost o camera pentru copii.

Giorgio se apropie de ea si o stranse in brate, in timp ce ea isi sprijini capul de pieptul sau. O mangaie usor pe par , stiind ca nimic din ce i-ar putea spune nu va putea sa ii aline durerea si sa ii vindece ranile din trecut.

Dupa cateva minute in tacere, Maya se indeparta incet de el si isi sterse lacrimile cu dosul mainii.

- Iarta-ma. Cred ca sunt hormonii de vina, azi am fost cam plangacioasa.

- E de inteles - spuse el, indepartandu-i parul de pe fata. Mi-a fost foarte greu sa iau aceasta decizie de a redecora aceasta camera. M-am simtit ca si cum as fi renuntat la tot ceea ce ne-am dorit amandoi cu atata ardoare.

Maya incerca sa zambeasca, dar zambdetul ei se transforma intr-o expresie amara.

- Sper ca, Gonzo sa nu murdareasca aceste mobile atat de frumoase si elegante si nici sa se urce cu labele pe canapele.

- Sunt sigur ca o sa se comporte frumos de indata ce se va intoarce la rutina lui obisnuita. trebuie sa ajunga de indata impreuna cu lucrurile tale. Apropo , am vorbit cu agentia  de la care ai inchiriat apartamentul. Am reusit sa ii conging sa iti rezilieze contractul. De asemenea am reusit sa iti anuleze toate compromisurile pe care le aveai in Londra.

- Multumesc - spuse ea, ferindu-si privirea. Vad ca te-ai gandit la tot.

- Face parte din munca mea, sa fiu atent la toate detaliile. Acum, daca nu esti prea obosita, cred ca ar fi un moment bun pentru a face o vizita bunicului meu si sa ii dam vestea. Nu ti se pare?

- Bineinteles ca da - spuse ea fortand un nou zambet.