Intre dragoste si razboi VOL I

Eu...

Imposibilul a devenit posibil o data cu nasterea mea.
O fiinta unica, primul vampir nascut nu creat din istorie.
O ciudatenia a naturii de o frumusete dumnezeiasca.
Ma hraneam cu sange,dar în piept aveam o inima care batea.Puteam sa stau în lumina soarelui si sa îmi vad reflexia chipului în oghinda....si eram nemuritoare....atât timp cât inima mea vie nu era atinsa prea adânc.Jumatate om,jumatate vampir...o viata blestemata.

Am fost tinuta mereu ascunsa de ochii lumii si al celorlalti din neamul meu.Asa a hotarat consiliul,daca nu riscam sa fiu omorata înainte de a-mi da seama ca traiesc.
Cresteam cu repeziciune si nimeni nu stia daca voi supravietui sau voi muri de batranete înainte sa împlinesc 16 ani.
Unicitatea si necunoscutul speria pe toata lumea,nici macar cele mai puternice vrajitoare nu stiau cu ce se confrunta.Nici în cele mai vechi carti scrise nu existase o fiinta ca mine.
Asa ca m-au nimit EVA.

Nu cunoscusem decat zidurile cetatii...vedeam lumea doar prin crapaturile obloanelor închise ale ferestrei din camera mea întunecata,situata în cel mai înalt si izolat turn al castelului.
Eram curioasa din fire si mereu ma gândeam ce ar putea face acele particule luminoase care se mai zaresc din cand în cand cateva clipe prin lemnul crapat asa ca într-o zi nu am mai stat pe gânduri.Am pus mana pe sabia ce statea drept decoratie deasupra unui scut prins pe perete,am tras jiltul cat mai aproape de obloane si am început sa scobesc încet în lemnul tare.Cu greu am reusit sa fac o deschizatura destul de maricica încât sa pot distinge ceva iar lumina care a intrat reflectata de taisul sabiei mi-a facut chipul atât de stralucitor în bezna încaperii încât nu am realizat pericolul la care ma expuneam....

,,Stai...ce faci?!
Se aude vocea puternica a tatalui meu intrând ca o furtuna.
Speriata,ma dezechilibrez si cad iar zavortul de metal ruginit al oblonului se deschide larg,lasând soarele sa ma izbeste puternic.
Pun mana la ochi pentru a-mi feri privirea de ceea ce ma orbea în timp ce zaceam cazuta pe podea.

Tata statea înmarmurit în cel mai ferit loc ,ascuns bine de razele soarelui ce inundase încaperea.
Atunci si-a dat seama ca pe mine lumina nu ma poate afecta,altfel as fi devenit scrum în urmatoarea clipa...Se pare ca soarele era inofensiv în fata mea.

,,Închide oblonul...Vrei sa mori?!"
Ragnește de rasuna încaperea.Iar în spatele lui îsi face aparitia ca o umbra Vladimir.

Ma ridic buimaca si împing obloanele zăvorându-le la loc...Nu reusesc sa îmi revin în totalitate iar vazul meu devenise încetosat în bezna ce se crease brusc.Am simtit cum ma cuprinde dintr-o data panica,nu stiam ce e cu mine si de ce nu mai pot vedea nimic...ametita,ma prabusesc la loc pe podea cu zgomot... Din instinct tata sare si ma cuprinde cu brate.

,,Imposibil"
...se aude vocea taioasa a lui Vladimir... ,,Hmmmmmm....Esti atat de unica fata mea, nu am mai vazut niciodata o fiinta ca tine."
Se apropie de noi lundu-mi o suvita de par între degetele lungi.O roteste ca si cum s-ar juca adulmecându-i mirosul apoi îsi îndreapta atetia catre tata.

,,Consiliu nu trebuie sa afle asta...se va isca un razboi...o vor spinteca pentru sangele ei...Trebuie sa ramâna secret,...nu e asa dragul meu Victor!?!"
Spune în şoapta si îsi fixeaza privirea în ochii tatalui meu.

Eu ascultam îngrozita vorbele lui...nu voiam sa mor zacand în agonie doar din prostia mea si sa mai pun si viata altcuiva în pericol.

,,Nu se va afla în veci"confirma tata cu o voce grava,plecându-si capul.

,,Perfect...Acum e timpul pentru întrunire...Tu micuța mea stai aici pentru ca azi se va decide soarta ta"zice în timp ce îmi mângâie obrazul afectuos.

Dupa ce amândoi dispar iar usa se închide cu un scârtâit enervant ma întrept catre masa de toaleta.Raman în tacere sprijinita de lemnul aspru si ma privesc în bucata de oglinda cu rama de metal din fata mea.Ma vad în lumina opaca facuta de lumanarile ce le aprinsesem si încerc sa îmi revin potolindu-mi bataile alerte din piept.
Parul meu negru si lung ajunsese sa îmi acopere umeri în întregime,ochii verzi mosteniti de la tata sclipeau ca doua nestemate de smarald iar frumusetea angelica a mamei o vedeam si pe chipul meu si toate acestea la un loc alcatuiau tabloul perfectiunii mele.

Purtam o rochie lunga si neagra din cea mai fina matase croita special pentru trupul meu firav, ce îmi acoperea partial pielea de un  alba sidefat.Corsetul atașat îmi evidentia sânii mici si rotunzi iar coroana cu smarald împletita în par de catre mama îmi dadea un aer de prințesa a întunericului.

Eram în 6 iulie 1461...faceam 6 ani dar aratam de 16 iar cresterea începuse sa mai încetineasca.
Azi era ziua în care mi se hotara soarta...urma sa mor sau sa traiesc vesnicia vietii.