Intre dragoste si razboi VOL I

Monstrul...

Apusul venise peste noi mult prea repede...nu mai puteam zabovi asa ca am pornit la drum.

Eu înca eram ravasita dupa tot ce se întamplase între mine si Damian.
Aproape ca îi simteam gustul pe buze si trupul masiv sub palmele mele.Sângele lui ma revigorase si îl simteam cum pulseaza prin venele mele.
Între noi se formase o legatura puternica ce numai noi o cunosteam,o legatura ce nu mai putea fi dezlegata sau înlocuita.Era al meu pentru totdeauna si eu a lui.

Reusisem la limita sa ne dezlipim unul de celalalt înainte ca argatii lui Vladimir sa îsi faca aparitia la usa odaii mele si sa fim prinsi.

El ma privea pe sub casca de fier...stiam ca zâmbeste,probabil ca si el avea acelas sentiment.

Scutur capul pentru a ma trezi din visare,scot mana pe fereastra trasuri si fac semn ca trebuie sa pormin.
Argatul dă bice calului.

○○○○

Întunericul dens se lasase peste padurea prin care treceam.Cararea îngusta de munte îsi facea drum printre copaci si stânci.
Cei doi soldati mergeau în urma noastra cu tortele aprinse.

Ceva ma face sa devin alerta.Zomote ciudate se auzeau din adâncul padurii...frunze si crengi zdrobite sub apasarea unor pasi.Sunetul lor ajungea mai aproape cu cât înaintam mai mult...se auzeau si voci soptite.
Îmi intensific simturile si scot capul sa vad daca zaresc ceva.
Disting la distanta niste siluete in umbra....atunci îmi dau seama de realul peticol si încerc sa grabesc pasul.

,,Da-ți bice la cai...sa ne miscam mai repede..."strig.

Gardieni îsi daduseră seama despre ce e vorba ,probabil ca auzise si ei acele voci asa ca au zorit caii .

Damian si celalat soldat ne urmau.El se apropie de fereasta mea.

,,Ce se întampla..de ce ne grabim!?"

,,Suntem urmariti..."
   
Înclina din cap si galopeaza cat poate de repede încercând sa tina pasul cu restul.

Dupa ceva timp vocile se pierd în negura,nu se mai auzea decât niște urlete îndepartate de lupi iar luna plina ne lumina cărarea.

Deodata caii încep sa devina nelinistiti...le simteam teama în nechezatul lor...scot din nou capul pe fereastra îngusta.

Îi vad pe cei doi gardieni cazând de pe armasarii lor ,luati prin surprindere când acestia s-au ridica pe doua picioare.

Din instinc sar din trasura cu coltii dezveliti...
Siluetele se aflau în fata noastra,nu puteam sa îmi dau seama cum era posibil si de ce nu prevazusem asta.
Eram sigura ca sunt oameni le auzeam sangele pulsand dar mirosul lor era aparte,probabil niște tâlhari care nu stiau cu cine au deaface, am crezut la început.

Când unul dintre ei s-a nepustit asupra mea luându-ma prin surprindere...abea daca am reusit sa îl împing ,era destul de puternic pentru un om,deci ceva era înneregula cu forta lui bruta.Trupul masiv nu s-a miscat prea departe iar glasul i-a suna ca un mârâit nervos.
Vazandu-ma în pericol Damian sare între noi înainte sa apuc sa ma ridic si scoate sabia.

Reușesc sa îmi adun puterile si privesc în jur.Erau vreo șapte din cate siluete am vazut în întuneric...Depasiti numeric dar nu si de situatie,ma gandesc în sinea mea.Ma temeam însa pentru viețile celor doi oameni care ne însoteau,mai ales ca unuia dintre ei îi daruisem inima si trupul meu cu putin timp în urma.

Lupta a fost apriga,simturile noastre si rapiditatea îi bulversase putin pe adversari dar nu se retrageau nici în ruptul capului.Nu îmi puteam da seama ce erau de fapt pentru ca oameni nu pareau a fi,nu mai întâlnisem niciodata asa ceva.
Prind unul în mâini si îl arunc cu atâta putere izbindu-l de copaci.Aud cum îi plesnesc oasele iar din gât îi iese ca un schelalait de câine.

Se formase atat haos în jur...caii nechezau,sabiile scoteau sunete asurzitoare în urma izbiturilor puternice si inimile care bateau cu putere ca niste tobe umpleau padurea cu zgomote de coșmar.

Din ambuscada creata nu reusesc sa îl mai văd pe Damian,atunci îmi pierd cumpatul.Aveam aceeasi senzatie de pierdere pe care am avut-o atunci când l-am pierdut pe Victot.
Ma rasucesc si îmi intensific vazul,sperand sa nu fie prea tarziu.Un urlet de lup îmi atrage atentia.Damian se afla culcat la pamant în dreptul unui copac iar omul masiv din fata lui se transformase într-o creatura uriasa si întunecata cu par negru si lucios sub atingerea razelor de luna în plina ascensiune.Labele mari cu gheare ascutite îl tineau nemiscat iar maxilarul cu colti lungi erau  gata sa îi smulga beregata.

Simt cum furia ma poseda si ochii îmi ard.
Înainte sa mai apuce sa mârâie pentru a doua oara ma arunc cu toata forta asupra lui  înfigându-mi coltii ascutiti adânc în gâtul lui si trag cu atâta putere încât îi zmulg carnea.Sângele începe sa tâsneasca stropind în toate partile.Avea un gust acru si întepator.

Damian se uita îngrozit la imaginea din fata lui....Ochii îi erau plini de teama.Nu stiu daca era din cauza fricii,pentru ca tocmai fusese pe punctul de a muri sau din cauza a tot ceea ce tocmai vazuse.

Aveam din nou în ochi ultima imagine cu privirea fratelui sau care ma vazuse la fel...dar acum el era cel care ma privea ca pe un monstru.
În clipa aceea a vazut cu adevarat cine sunt eu...demonul care îl tineam bine ascuns în preajma lui  iesise la suprafata...asta eram de fapt...asta era natura mea.

Corpul neînsufletit pica la picioare noastre,iar eu îmi sterg gura plina de sânge si ma întorc cu ochii atintiti pe ceilalti.
Acestia începusera deja sa fuga,ascunzându-se în desisul padurii dupa ce vazuse scena înfioratoare.Îsi dadusera probabil seama ca nu pot face fata asaltului asa ca s-au retras cu repeziciune.

,,Nu mai e nimic de facut aici...sa plecam..." zic si arunc torta în flacari pe trupul sfâsiat si fara viata apoi urc în trasura fara sa ma uit înapoi.

Înca simt privirea îngrozita a lui Damian cum ma urmareste în timp ce se ridica de la pamant ajutat de colegul sau.
Nu pot sa îi privesc în ochii,nu stiu ce aș putea sa îi spun...Eu sunt un demon si el un om prea bun.

Vazându-l pe Damian în pericol nu am putut stapâni partea mea întunecata,mostenirea de sânge care îmi curge prin vene.Poate ca am o inima care acum bate de îmi zdrobește pieptul si îmi inunda timpanele cu sunetul ei dar tot un vampir ramân în natura mea....Si devin conștienta ca acest barbat cu ochii caprui de chihlimbar însemna atât de mult pentru mine ,mai mult decât mi-as fi imaginat si pentru el sunt în stare de orice...chiar sa ucid indiferent de cine ma provoca.Pentru mine a devenit mai presus ca viața mea.