I love you

Capitolul 28

Ma uit la el cum se pierde în mulțimea de oameni ce se pregăteau sa plece spre diferite destinații. Mă întorc cu spatele pentru a pleca, mă apropii de ieșirea spre parcare unde ma opresc pentru a arunca o ultima privire din urma.

Nu îl văd, probabil acum a urcat în avion așteptând ca marea aventura a vieții sale sa înceapă. Mă doare, mă doare sa îl las sa plece dar m-ar durea și mai tare sa îl țin lângă mine spulberandu-i visul. Mă urc în masina lăsându-mi capul pe volando dând frâu liber lacrimilor pe care le ținem cu greu.

Sub pleoape mi se derulau toate amintirile împreună, fiecare moment se misca cu încetinitorul pentru a-mi răsuci și mai tare cuțitul în rana. Ridic capul, mă privesc în oglinda dându-mi parul ce mi se lipise pe fata ce o aveam pătată de lacrimi uscate.

--- Toate se întâmplă cu un motiv!---rostesc aceste cuvinte privindu-mă în oglinda și amintindu-mi de melodia pe care o tot canta Matteo în italiana

Incep sa caut prin torpedou șervețele umede sau pentru demachiat dar tot ce găsesc sunt parfumuri, farduri, tampoane și actele mașinii. Brusc, îmi aduc aminte ca în cotiera aveam odată niște șervețele demachiante. Le-am găsit, încep sa îmi șterg rimelul scurs pe fata din vina lacrimilor. Îmi licarea telefonul, semn ca am primit un mesaj.

---Matteo--- "Ce faci?"
---Iris--- "Mă demachez..."
---Matteo--- "Ai plâns?"
---Iris--- "Putin"
---Matteo--- "Vrei sa vin după tine?"
---Iris--- "Nu mersi, vin singura dar o sa întârzii puțin"
---Matteo--- "Ok"

Pornesc motorul apoi scot masina din parcarea aglomerata, ajungând pe strada principala. Cred ca o sa dau un scurt ocol al orașului, o scurta plimbare relaxanta o sa îmi prindă bine. Poate o sa ajung când se întunecă, cerul înstelat mereu m-a liniștit.

Ajung în centrul luminos al orașului, trecând cu o viteza mica pe lângă Aduditoriul Național, o bijuterie a Buenos Aires-ului ce este rareori deschis pentru publicul larg doar la spectacole mari de opera. Îmi aduc aminte ca am fost și noi odată aici, cred ca eram în clasa a 5a iar eu cu Ludmila am adormit cap în cap, cea mai odihnitoare excursie școlară. Parcul, locul unde eu și cu Gaston am fugit singuri într-o plimbare, relaxant și romantic dar în momentul de fata o simpla amintire.

E unul dintre stâlpii de vad un afiș cu un Showroom de motociclete iar numele celui care îl deține imi este cunoscut, îl repet de câteva ori în mine apoi beculetul mi se aprinde și îmi dau seama ca este un prieten bun de al tatei. Cred ca o sa sun la numărul de pe banner pentru ca ideea de o schimbare ar fi binevenita. Poate îmi face unul după dorințele mele.

Ajung la capătul orașului, cred ca ar fi bine sa ma duc acasă, lumina soarelui s-a dus iar stelele au apărut strălucind în întunericul relaxant. Deschid acoperisul mașinii, lăsând aerul rece al serii sa mă îmbie. Întorc masina intrând pe o străduță laturalnica ce știu ca iti scurtează drumul spre cartierul meu.

Oare ce face Gaston? Întrebarea asta îmi tot da târcoale de când am părăsit parcarea aeroportului, dar trebuie sa o evit, sa evit sa ma mai gândesc la el și la ce face. Trebuie sa îl scot din inima mea și sa îl las sa își continue viata far a fi bruiat de telefoanele și mesajele mele. După spusele Ludmilei "Un băiat plecat trebuie neapărat uitat", chiar dacă pare o nebuna crizata poate da sfaturi demne de adulți trecuți de prima tinerețe. Când ajung acasă o sa am nevoie de o discuție ca intre fete, doar eu și ea.

Ajung în intersecția ce face legătura cu cartierul meu, accelerez văzând ca semaforul își schimba culoarea în verde. Imi zăresc casa facandu-ma sa oftez zgomotos, intru cu mașina în garaj lăsând ca ușa acestuia sa coboare. Intru prin spate deschizând ușa din sticla și îndepărtând perdeaua alba ce nu ma lasă se vad dacă cineva este acolo. Las capul în jos la contactul cu lumina puternica a becurilor din casa.

--- Iris!---striga Ludmila coborând în graba scările și sare în brațele mele începând sa planga

--- Ce-ai pățit?---șoptesc încercând sa evit durerea în gat ce încearcă sa apară

--- Leon, a primit un rol într-un serial iar protagonista estefoarte frumoasa, mi-e teama ca el s-ar putea indragostii de ea!---rostește cu greu cuvintele din vina sughiturilor

--- Oh, prinss! Leon te iubește, nu are cum sa te lase pentru cineva care sigur nu se poate compara cu tăria ta de caracter, gratia, nebunia și pasiunea pe care o pui în absolut tot, te rog nu mai plânge.---ii iau fata în mâini înlăturând cu grija șuvițele ce le avea lipite de fata

--- Mersi, tu cum ești?---imi ia mâinile în ale ei oftând eliberator

--- Nu pot sa te mint, am inima sfărâmata știind ca este departe iar tot ce a fost intre noi trebuie dat uitării, am mai trecut prin asta și știu ce înseamnă suferința.---las capul pe o parte punând o bariera imensa în fata lacrimilor ce mi se strânsesera în ochi

--- Iris, prinss-ul meu, te rog nu spune ca ești obișnuită cu suferința, nu meriți sa suferi, nu meritam sa suferim.---imi pune mana pe umar, eu privind cum un zâmbet mic ii răsare în coltul gurii

--- Aveam nevoie de asta, de tine, de timpul pe care l-am petrecut aiurea în loc sa facem ceva cum făceam înainte.---imi pun mâinile în cap ținând ochii închiși

--- Știu, acum du-te și culcă-te, cearcănele tale cer asta!---ma mustra cu degetul arătător apoi îmi face semn sa urc în camera

Maine o sa sun la Showroom-ul acela cu motoare, chiar vreau o schimbare, am nevoie de ceva ce sa ma schimbe. Totul o sa fie secret, totul o sa facă parte din planul meu. Intru în camera mergând direct în baie, caut într-una dintre cutiile decorative în care țin tampoane sau alte tâmpenii, pachetul de țigări ce îl țin ascuns.