I love you

Capitolul 37

Hei, vreau sa va spun ca o sa schimb puțin conținutul cărții. O sa vedeți voi :))

Zâmbi ușor la gândurile sale pe care le avea încă din adolescenta, sa își întâlnească idolul. Suspina dându-și parul de "Prințesa raului" de pe ochi și se lasă moale pe perna pufoasa ce ii menținea parfumul floral al cremei de seara.

Închise ochii și aștepta ca dulcele somn sa o captureze și pe ea, dar frământările sale o făceau sa tina ochii deschiși pentru a se gândi la tot ce s-a întâmplat. Se fastaci nervoasa pe o parte văzând pe noptieră fostului ei iubit o poza cu amândoi.

Oftează, doar asta mai poate face acum, îi strânge perna la piept imaginandu-si ca în brațele ei este Gaston motaind sau fredonând o romanță muzicala ce se potrivea cu ambientul dimineților. Își imagina portretul sau în secunda de fata, pierzând seara aiurea printr-un club sau muncind din răsputeri pentru o piesa proprie. Apoi când zâmbetul sau blajin inflori pe fata poza lui cu acea fata i se fixă pe retina.

Trebuie sa accepte ca și-a găsit adevărata dragoste departe de aici, mereu a fost asa, ea a sprijinit pe toți în tot fiind sigura ca odată si-odata ceva rău se va întâmpla. Asa e ea, asa e Iris.

Își repeta în gând versurile ce erau la descrierea pozei fiind sigura ca a mai auzit asta, acum își dădu seama ca de cunoscute pot fii acele simple cuvinte. L-a mai auzit pe Gaston rostind asta dar era o simpla idee de melodie pe care singur a zis ca o sa o ducă pana la capăt. Asa a și fost.

Adoarme visând la dulcile sale amintiri, intre timp în cealaltă parte a casei, fix sub camera lui Iris, Matteo privea îngândurat pe geam. Se simțea incomplet, inapt de a face ceea ce făcea odată.

O auzise pe Ludmila în timp ce vorbea pe face-cam cu Francesca despre starea emoțională a fetei ce l-a vegheat toate acele zile în care zăcea inconștient pe patul de spital. Și toace acele lacrimi vărsate de ea erau doar din vina lui. Ea a aflat de relația sa cu Luna, relație pe care nu și-o mai dorea dar a făcut asta datorita harului Lunei de a te facă sa zici da.

Însă acel sărut nu i-a transmis nimic, în clipa în care și-au unit buzele nu a avut niciun sentiment fata de adolescenta ce îl seduse chiar dacă nu voia, exact ca în ziua în care a pus capăt relației sale cu Iris.

Își privi picioare ca mai apoi sa își amintească cum a patinat cu Iris la acea competiție pe perechi de la Roller arătând tuturor cine sunt adevărații Regi ai pistei. Își amintea cum parul sau blondin și catifelat se unduia în vapaia de soare ce se imprima pe firele subțiri din podoaba sa capilara. Își imagina cu drag fiecare moment în care a fost lângă ea, cu ea și mai ales prima cearta a lor în liceu. O cearta urata, multe reproșuri pe care niciunul nu le credea, cum o perioada de timp nu au vrut sa audă unul de celalt dar un proiect la ora de teatru i-a adus iar împreună.

În peisajul ușor iernatic de Argentina pe care îl vedea de la geam acesta vedea doar repetițiile lor din parc pentru piesa de teatru "Romeo și Julieta", părea o zi ca oricare alta în care doi adolescenți certați trebuiau sa își petreacă timpul chiar dacă încercau sa para ca nu vor. O vedea, era ea și îl aștepta pe o banca mai la umbra, îmbrăcată cu pantalonii scurți ce ii puneau în evidenta picioarele lungi și subțiri și un tricou simplu dar care venea ca turnat pe ea. Zâmbi și se grăbi sa ajungă la ea.

Începuseră sa repete, băiatul puțin timid o rugase pe fata sa se urce pe banca pentru a recrea puțin decorul. Un cuvânt greșit iar ea a răbufnit. A dat o tura mergând pe banca pana s-a împiedicat de propria sa poșetă căzând în brațele protectoare ale lui, totul sfarsindu-se cu un sărut.

Soneria tipica telefonului sau îl făcu sa tresară, nu îi venea sa răspundă dar nici sa mai audă acea melodie îmbătrânita. Împinse puțin o roata a scaunul ajungând lângă mobil, rămăsese puțin surprins când vedea ca cel care îl suna era fratele sau ce părăsise tara pentru lumea Americana.

--- Alo...---spuse băiatul muscandu-si buza inferioara

--- Matteo, tu ești?---glasul întotdeauna relaxat al fratelui sau îl făcu se rada înfundat

--- Eu sunt Gaston, ce faci?---oftează cretul lăsându-se mai moale în scaunul sau

--- Bine, am o scurta pauza de la înregistrări și m-am gandit sa îmi sun și eu fratele ce abia s-a trezit din coma.---spuse acesta având printre cuvinte esența de gluma

--- Mda...grea viata...---suspinase el cu gândul alergând spre Iris

--- Ai vorbit ca mama. Oricum, tu cum te simți?---spuse Gaston de la capătul opus al firului în timp ce se așează comod pe un scaun de le o terasa

--- Sunt bine, însă chiar îmi pare rău că nu mai pot sa merg sau sa patinez.

--- Te cred, și mie îmi lipsește pista și as vrea ca în secunda asta sa ma întorc dar am contractul semnat pe doi ani și nu pot sa plec.---spune el începând sa își roada unghiile, obicei prostesc pe care l-a dezvoltat de-a lungul timpului

--- Aha.---răspunsul sau scurt îl făcuse pe șatenul de la capătul opus sa se strâmbe

--- Ăăm... și Iris? V-ați împăcat?---ar fi vrut el sa fie asa chiar dacă soarta i-a ținut atât timp împreună dar separați

--- Nu, am fost prea prost sa îi spun ca vreau sa fim iar împreună încât m-am cuplat cu Luna.

--- Poftim? Cu Luna? Matteito credeam ca o sa reușești, chiar dacă eu încă am gândul la Iris, mă doare ca am plecat de lângă ea dar am crezut ca am lăsat-o cuiva care credeam ca o sa aibă grija de ea!---șatenul închide telefonul indesandu-l în telefon nervos, îl durea și pe el durerea fetei