My life(One Direction Fan-Fic)

Capitolul 27,,Aratai ca Omul-Smoala''

Ieri nu am postat deloc, stiu. Ma simt oribil si ce e si mai oribil e faptul ca acest capitol va fi al naibii de scurt. Si urmatorul va fi ceva mai lung, dar inca sunt in pana de idei. Oricum, sper sa-mi iasa, kisses xx

~Din perspectiva lui Harry~

Am iesit din baie gasind-o pe Nico in pat, cu genunchii la piept, odihnindu-si barbia pe ei. 

-Ti-au trecut nervii? m-a intrebat.

-Da.Dar nu te-ai fi enervat si tu in locul meu? am intrebat-o, amuzat.

-Ba da, normal.Deci,imi spui ce s-a intamplat de aratai ca Omul-Smoala? m-a intrebat ea, zambind. Mai si maraiai la mine pe desasupra cand te-am intrebat ce ai.

-Scuze, scuze, dar nici mie nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat, i-am zis, razand la replica ei. Dar o sa iti povestesc, oricum.

~Flash-Back~(Din perspectiva Omului-Smoala)

Brian mi-a zis sa duc grauntele astea in tarcul purcelusilor. Oh, omul asta nu stie sa imi dea si el o treaba mai grea de facut? In ritmul asta nu o voi impresiona pe Nico.

In fine, am intrat in tarc si le-am pus manacarea in suportul lor special. Unul din ei se pare ca nu voia sa manance si a iesit pe poarta tarcului pe care eu am lasat-o deschisa. Bravo, Harry! Acum trebuie sa prinzi purcelusul.

Purcelul a inceput sa alerge prin toata ferma, iar eu dupa el.

Dupa 10 minute in care l-am alergat, acesta a ajuns intr-un punct in care s-a incurcat in niste curele de la seile cailor.

-Al meu esti, i-am spus.

M-am gandit ca purcelul este acum prins, asa ca m-am apucat sa-i desfac curelele in care se incurcase, iar la sfarsit, a mai ramas doar una care trece pe la gatul purcelusului. Am luat marginea curelei si am inceput sa il trag dupa mine pe purcelus.

Purcelul s-a oprit, parca mirat de faptul ca il confundam cu un catel, iar apoi a inceput sa alerge din nou prin ferma cu o viteza si o forta de care nu stiam ca o are. Eu alergam dupa el pentru ca, in momentele alea nu mi-am dat seama ca puteam pur si simplu sa dau drumul curelei. Asa, cu purcelul care marea si marea viteza am ajuns sa fiu efectiv tarat prin namol. De abia cand mi-am dat seama ca (,) cureaua nu e legata de mana mea si ca ii puteam da drumul am reusit sa ajung in camera si sa fac un dus.

~End of the Flash-Back~

~Din perspectiva lui Nico~

-Tu iti  bati cumva joc de mine? l-am intrebat.

-Asta s-a intamplat, a zis el, razand.

De abia acum si-a dat probabil seama cat de penibila e toata chestia asta. Cum sa fii tarat de un purcelus prin namol? Si mai ales, cum sa nu te gandesti sa dai naibii drumul la curea?

-Apropo, ai prins pana la urma porcul? l-am intrebat, iar el deveni dintr-odata serios.

-Oh, Doamne, a zis.

Am mers amandoi in locul unde fusese Harry tarat de purcelus si l-am gasit pe Brian, punandu-si mainile in cap.

-Ah, Brian...

-Tu! Tu ai facut asta, nu? a intrebat Brian, cand s-a intors si l-a vazut pe cret.

-Uhm, eu...Cred ca mi-am uitat deva in camera, revin imediat.

-Ti-ai uitat capul! Nu pleci nicaieri, tu stii ce a facut purcelusul ala?l-a interbat Brian, si simt ca incepea sa se enerveze din ce in ce mai tare.

-N-Nu, s-a balabait Harry, vizibil speriat de Brian.

-Nu? Iti spun eu: a rasturnat fiecare saculet din locul unde tin eu mancarea animalelor iar tu, dragutule, o sa faci curat. Vreau sa vad camera aia luna maine, a spus Brian, iar dupa a plecat.

-Perfect! a spus Harry, nervos.

-Hei, calmeaza-te, te ajut si eu, i-am zis, incercand sa il fac sa se simta mai bine.

-Nu, pentru ca e vina mea.

-Nu-mi pasa, eu o sa te ajut, adica, cat de mult dezastru poate face un purcelus? am zis, amuzata.