Attack on Titan: Cronicile suferinței

1.Inceputurile

        "Va promit!Toti vor muri!Absolut toti titanii vor cadea la picioarele mele!Va promit asta... mama... si... si tata...Imi pare rau ca nu veti apuca ziua cand se va intampla asta!",imi spun in soapta uitandu-ma la trupurile neinsufletite ale parintilor mei.Lacrimile imi curgeau pe fata fara oprire si nu mai puteam da inapoi... deja imi pusesem in practica gandul de a distruge titanii pentru ce mi-au facut mie... si mai ales familiei mele... Ma uit in jur... vad o mana prinsa sub un zid daramat al unei case... nu era casa mea... era una din casele vecinilor mei... cand ma uit mai bine vad parul brunet al fratelui meu mai mic... 

      -Aaaah... nu-mi vine sa cred... NUUUUUUU, spuneam incepand sa plang si mai tare.Vedeam ramasitele fratelui meu mai mic, Mickael.Avea bratele rupte iar oasele ii ieseam din mai multe puncte prin piele, rupand-o.Ochii ii erau sangerii ,de parca plangea cu lacrimi de sange inainte ca sfansitul sa vina.

Dau la o parte bolovanii si ii iau corpul in brate.Desi mana ii era facuta bucati iar degetele erau extrem de contorsioate,ii prind mana in mana mea si o strang cu putere incat lacrimile care-mi cadeau de pe fata sa se prelinga pe pumnul sau.

      -De ce nu te-am luat cu mine la plimbare ? o spun cu lacrimi si mai mari in ochi.Glasul mi se inneaca cu plansul incat se mai auzea doar scancetul meu.

Deodata se aud niste maraieli urate si urlete asurzitoare.Vad cum din departare vin o multime de titani inspre mine.Stiam ca nu am nicio sansa sa ma salvez indiferent cat de mult as fi fugit.Caut in jurul meu ceva sa ma pot apara dar nu prea gasesc nimic... dar stai! ce e asta? vad sub un perete daramat un soldat mort si un echipament de lupta contra titanilor... cand dau la o parte piatra vad ca echipamentul era distrus... pacat... dar o sabie inca era functionala.Am luat-o si am fugit cat am putut de repede inapoi la corpul fratelui meu.Cand am ajuns, deja vazusem cum un titan de 5 metri l-a insfacat pe fratele meu, devorandu-l incepand cu picioarele.Atunci nu am mai putut indura deloc: cu lacrimi in ochi am inceput sa alerg inspre titan , ranindu-l la picioare pana am reusit sa-i tai tendonul de la unul din calcaie.Titanul cade permitandu-mi sa ma urc pe spatele lui.Cand am ajuns aproape de ceafa lui, nu am mai putut tine in mine furia si mi-am descarcat-o pe toata pe acel titan.Am inceput sa-i infig sabia in spate de nenumarate ori, pe urma am inceput sa-i tai fiecare mana si picior, urmai apoi de taierea ochilor si a limbii.Nici eu nu inteleg cum de puteam face asta dar am continuat caci simteam ca e bine ce fac.

      -RAZBUNARE!!!RAZBUNARE!!! RAZBUNARE!!! RAZ... bunare... , la final am spus mai incet infigandu-mi sabia in ceafa titanului, dupa care am vazut ca nu se mai misca deloc.

Respiram atat de agitata incat n-am observat ca se mai apropia inca un val de titani de mine.Cand am observat, era cam tarziu sa mai reactionez deoarece eram deja prea obosita sa mai pot lupta cu inca cativa asa ca am cazut in genunchi langa titanul pe care tocmai l-am ucis.

      -Asta mi-a fost!am spus stergandu-mi lacrimile.Mama , vin imediat!

Imediat ce am inchis ochii, am ramas nemiscata asteptandu-mi sfarsitul dar nu s-a intamplat asta.S-a auzit o voce grava de barbat urland "UN SUPRAVIETUITOR!!!MIKE!!!DU-TE DUPA EA!!!", urmat de un "DA, DOMNULE!".Imediat simt cum doua brate puternice ma cuprind si ma arunca peste umerii sai.Deschid ochii si vad ,intorcandu-mi capul ,un blond foarte inalt, arata a barbat bine facut la aspect.Ma purta peste umarul sau in timp ce zburam prin aer.Nu indrazneam sa spun nimic la cat de speriata eram.

Vad cum blondul se apropie de un alt soldat ,de data asta tot blond, mai solid decat acesta si cu niste sprancene stufoase pe fata (n/a:nu am putut sa ma abtin... avea tufe pe fata , nu sprancene XD).Acesta ii ordona sa ma duca la adapost sigur, in interiorul zidului Rose pentru ca districtul Shingashina nu mai era sigur si nicio alta zona din Zidul Maria odata cu atacul titanului colosal.

Il vad pe blond cum se intoarce si incepe sa inainteze spre zidul Rose unde ma lasa pe marginea lui spunandu-mi un "Stai aici cuminte fetito!" cam sec.

Acum nu mai puteam face nimic.Chiar am ramas inutila, uitandu-ma cum acei oameni mureau ca noi , cei ce inca traim , sa o facem in continuare.Ma pun in genunchi incepand sa pland vazand marea de sange ce se facea din ce in ce mai mare in ochii mei.Intr-un final, soldatii s-au retras. Titanii au cucerit zidul Maria, luand tot trecutul meu cu ei, facandu-l bucati.

La un moment dat nici n-am mai vut sa ma uit asa ca mi-am inchis ochii si mi-am pus capul in pamant.Oftam adanc pana cand simt o mana care s-a asezat delicat pe capul meu.Ma uit si-l vad din nou pe "sprancene stufoase"(n/a: XD XD XD).

     -Esti norocoasa! Puteai sa mori acolo!

     -Nu-i adevarat!

     -De ce?

     -Pentru ca familia mea a murit acolo!L-am vazut pe fratele meu devorat de un titan!M-a durut mult... chiar daca el murise din alta cauza...

El sta si se uita la mine trist.Spuse la un moment dat cu glasul stins un "Imi pare rau pentru tine!"

    -N-ai de ce!tu esti soldat nu?esti obisnuit cu d-astea, nu-i asa?

    - Da , dar nu inseamna ca sunt de piatra!mi-a spus mangaindu-ma iar pe cap.

    -Ai dreptate!

    -Am vazut ce i-ai facut acelui titan!...pot sa spun ca sunt profund impresionat de calitatile tale... la doar o varsta asa de frageda ca a ta nu cred ca alti copii ar fi facut la fel ca tine... de unde ai luat sabia aceea?spuse uitandu-se la tocul sabiei  care avea lama rupta in zig-zag din cauza luptei cu titanul.

     -De la un soldat mort... , spus eu la fel de absenta ca de obicei.

     -Hmmm... inteleg... atunci va trebui sa te ducem la un orfelinat iar cand vei creste ... daca doresti ni te poti alatura noua in Legiunea de Recunoastere... desigur ca va trebui sa te antrenezi mult pentru asta... si...

     -Accept!, spun eu fara sa-l las sa termine fraza.

     -Atunci asa sa fie!a spus el ridicandu-se de la pamant.Aaaah... ce urat din partea mea ca nu m-am prezentat ... Erwin Smith... Comandantul Legiunii de Recunoastera... iar tu esti?

El imi intinde mana ca sa ma ridic iar eu dau mana cu el.Eram atat de mica pe langa el incat stateam numai cu ochii in pamant.Era logic... eu aveam doar 7 ani iar el poate de 5 ori mai mult...

     -Erika ... Whirn! Imi pare bine, comandante!

     -Ochii mei sunt aici! spuse el in timp ce imi ridica barbia cu 2 degete ca sa nu ma mai uit la partofii lui.

     -Da domnule!

.......................................................................................

Eiiiii? Gata primul capitol! Cum vi se pare! Astept aprecieri si daca va place nu uitati sa-mi mangaiati steluta!Pana data viitoare, nu uitati ca sunt cu ochii pe voi *just kidding*.Hai la revedere minna!