Attack on Titan: Cronicile suferinței

30. După atâția ani...

Drumul meu sinuos continuă. Ajunsesem în fața întrării principale. Aerul parcă se rarefiase când am deschid larg ambele uși solide de stejar în exterior. Ochii mei se întâlneșc cu alte 300 de perechi de ochi...ochii a peste 5 regimente de soldați ce își îndreptau armele înspre mine... Mare greșeală...
-Heh... Presupun că nimeni nu a fost învățat cum se primește ospitalier un vechi camarad... Ce păcat...
Am ridicat mâna iar în aer, pregătindu-mi al doilea atac, dar o voce familiară mi-a atras atenția, ceea ce m-a făcut să-mi las mâna în jos.
-STAAAAAAAAAI!
-Hmmm!? Cine ești? Arată-te în văzul meu dacă ai curaj!
Atunci în fața mea s-a format un culuar în mulțimea din care a ieșit un băiat foarte înalt cu părul blond. Privirea aceea... Îmi pare familiară...
Fac un pas în față, urmat de altul și de altul până când ajung în dreptul lui. Observ că era puțin mai înalt decât mine dar asta nu mă face să-mi pierd din avânt și să-mi fie teamă... chiar deloc...Îl analizez din cap până în picioare. Ce ciudat... El nu arată teama... Hmmm... interesant...
-Tu... Te-am mai văzut cumva? Ne cunoaștem? Îmi pari familiar...oarecum
-Erika... Ai uitat de noi... Așa-i?
Vocea asta... Parcă am mai auzit-o cândva... Ochii albaștrii ca cerul sărutând marea la amiază... El e?Se poate să fie...
-Armin?
El doar mi-a zâmbit. Le făcuse semn celorlalți cadeți să se retragă iar aceștia au dispărut în câteva clipe.
-Văd că te-ai schimbat foarte mult de când am plecat...Și nu mai ai deloc acea teamă cu care te-am știut de mic...
-S-au schimbat multe lucruri de când ai dispărut... Au trecut anii... Mulți dintre noi nu mai suntem ce am fost... Chiar deloc dacă pot spune așa...
Eu doar mi-am lăsat capul în jos, oftând sonor și îndelung.
-Vreau doar să stăm de vorbă mai detaliat... Dar nu aici... Nu e un loc potrivit...
El doar s-a uitat la mine și mi-a luat bărbia între degete și mi-a ridicat-o ca să mă uit la el.
-Atunci hai la mine în birou... Îți voi răspunde la toate întrebările tale... Dar vreau să rămâi calmă... Te va durea destul de tare... Ok?
-Prea bine...

*Armin povestește*
~Time set- în această dimineață~

Dimineața adusese cu ea un soare foarte strălucitor ce deja mă cicălea pe la gene să mă ridic. După câteva secunde mă scol destul de leneș din pat deși știam că era oricum timpul să mă ridic. Aveam o datorie de făcut...doar nu primisem întâmplător această funcție degeaba... Eram destul de responsabil pentru fiecare soldat în parte... Cele mai grele strategii sar și cele mai eficiente din gura mea trebuiau să iasă, altfel nu mai aveam nicio șansă împotriva titanilor...
După ce mi-am făcut toate cele de trebuință pentru un început de zi, oftez destul de dezamăgit la gândul că restul zilei mă voi hlizi cu ochii în tone de rapoarte și iarăși va trebui să fac adunări cu ceilalți căpitani și locotenenți... Nu-mi plăcea deloc rutina asta... Dar n-am încotro... Trebuie să găsesc ceva util ca să restabilesc pacea și să scăpăm de titanii ăia...
Privesc ceasul de pe biroul meu destul de absent. Ticăie și îmi arăta ora 14:00... Ce clișeu... Nici acum nu am terminat cu hârtiile astea... Mai semnez câteva rapoarte când sunt "întrerupt" de o prezență distinctă care îmi zboară aproape cu totul ușa din balamale. Era Sasha.
-Oi...ce-i cu graba asta?
-HAIDE REPEDE! AM VĂZUT-O PE WHIRN CUM SE ÎNDREPTA SPRE ZIDUL BAZEI MILITARE!
-Owww...ușurel... Am înțeles... Înapoi la postul tău!
După ce am auzit asta, nu mi-a trebuit mai mult decât să mă ridic și să o iau la fugă înspre poarta principală a sperând ca nimeni să nu fi murit... Ce dezamăgire pentru mine să aflu că deja cei de afară erau deja la pământ... Am mai apucat doar să vin la parterul bazei. Acolo era o mare agitație... Toți erau derutați pentru că aflaseră de prezența în zonă a unui "demon"... Așa îl numeau ei... Doar câteva persoane puteau înțelege faptul că nu era așa... Păcat că nu era Comandantul Erwin aici... El știa mereu cum să o calmeze... Din nefericire pentru noi, era plecat astăzi și în decurs de câteva zile în Zidul Sinai pentru o conferință diplomatică. Atunci am rămas eu câteva zile singur să administrez baza... Doar în mine avea cea mai mare încredere.
Acum sper să nu ajung ca acele suflete neprihănite de soartă... Sper că înfățișarea aceasta nu o va împiedica să vadă cine sunt eu și ce am fost pentru ea până acum...
O văd deja intrând în bază... Sunt prea departe de acei soldați ca să le ordon să lase armamentul jos... Ce mă fac? O să moară și ei dacă nu fac ceva! Owww... La naiba... Deja a ridicat mâna! Trebuie să împiedic asta să se întâmple! Atunci mi-am luat inima în dinți și am urlat cât de tare am putut...
-STAAAAAAAAAAAI!
Am ieșit în fața ei. Deși nu o arătam, îmi era frică... frică de ce se putea întâmpla și de faptul că nu mă va recunoaște... Mi-era teamă că ar fi uitat de tot ce am făcut eu pentru ea... Că nici nu se va uita la mine înainte de a mă duce la ceruri... Înainte de a îndeplini fiecare vis pentru care încă mă aflu azi aici... Trebuie să am curaj aici și acum!
Am pășit in fața ei și restul cadeților au rămas în urma mea pentru noi ordine. Nu m-a privit cu ură... Doar m-a analizat și deja simțeam că voia să scoată o lamă... Sau un jungher... Sau orice... Mi-era teamă de orice fel de reacție de a ei... Dar nu a fost așa... M-am temut degeaba căci m-a recunoscut. Păcat... Niciun zâmbet... Nicio vorbă caldă care să-mi inspire încredere din partea ei... Era rece... Foarte rece... Nu îmi pot explica de ce dar așa era...
În drum spre biroul meu, văd că în spatele ei se furișa parcă încercând să nu o văd eu.
-Erika...
-Hmmm?
-Ai venit cu întăriri?, spun eu chicotind ușor.
Doar apucasem să văd cum îi aruncă o privire scurtă și fetița la rândul ei și mie și ei.
-Ea e ucenica mea... Thara... Vreau să o instruiți să lupte și ea pentru cauza umanității
Eu doar i-am aruncat o privire urmată de un zâmbet în colțul gurii.
-E în regulă Erika... Nu va păți nimic aici. Te asigur...
-Știu deja asta... Altfel nu mai era aici... Și nici voi...
Eu doar am înghițit în sec. De mult nu mai auzisem asemenea vorbe... Și din câte îmi amintesc, ea niciodată nu m-a tratat într-atât de rece precum o face acum... Chiar s-a schimbat cu multe de când a plecat.