Au trecut ceva ani da cand nu i-am mai vazut pe acei soldati deloc.Singura data cand am apucat sa-i vad a fost acum cateva luni, in centrul orasului , cand s-au intors din ultima lor expeditie in afara zidurilor.Credeam ca a fost o expeditie ratata ... asa a si fost. Carutele erau pline de raniti si de cadavre, iar o dara de sange se scurgea in urma lor. Era evident ca a insemnat o mare pierdere de oameni si atat efort irosit in zadar... Saracele familii... nu ma mira ca atatia oameni vor fi disstrusi de o veste oribila ca asta: cel la care tineau atat de mult, care s-a dus sa lupte onorabil pentru umanitate, sa o salveze... sa ajunga intr-o stare asa oribila... chiar nasol... tu, ca parinte sa trebuiasca sa-ti ingropi copilul... desi din cate stiam eu era in mod normal invers.
Oricum nu puteam sta caci eram pe fuga.Imi facusem aprovizionarea astazi asa ca trebuia sa ma grabesc sa gasesc un loc retras pentru a nu risca sa fiu prinsa de politie.Ce sa fac? Daca tot am furat trebuia sa ma bucur de bunatatile pe care le-am sutit...
Totusi... nu eram pe cont propriu... aveam un aliat in umbra, unul care m-a ajutat foarte mult de cand ne-am gasit unul pe celalat.Era Xander.Parca era varianta mea masculina: amandoi parul brunet, ochii caprui inspre negru, inalti (bine mai inalt era el... dar cu putin...) si destuli de temperamentali.Amandoi am fost fortati sa locuim pe strazi de faptul ca nu mai aveam casa.Aveam si aceasi varsta- 13 ani.
Alergand asa de nebuna fara sa realizez ca din dreapta vine un soldat din PM (Politia Militara) in fuga.
-Stai pe loc !Hei hotule!
Bine ca nu mi-a vazut fata desi era cat pe ce sa ma prinda.Il vedeam cum se apropia de mine tot mai mult asa ca m-am panicat.Nu puteam sa fug mai tare de atat incat ma prinde de umar, eu alunecand si cazand intr-o parte.Noroc ca nu mi-a cazut gluga de pe cap.
-Ia sa vedem ce avem aici! spuse politistul in timp ce ma apuca de pelerina ca sa ma ridice.
In clipa in care pune mana pe capa mea, un cutit il strapunge pe la spate incat el cade mort langa mine, plin de sange.
-Multumesc!Iti raman datoare! spun eu uitandu-ma la coroana unui copac, vazandu-l pe Xander in timp ce se sprijinea de o creanga .
Desi hainele lui ii dadeau un aspect infricosator, el era timid dar foarte agil.In realitate, eu eram cea impunatoare si infricosatoare, poate aveam si mai multa dexteritate decat el... poate il nimeream de politist in cap, nu in spate in locul lui.Eram tot timpul prost dispusa asa ca nu scoteai un zambet asa usor de la mine... eram tot timpul serioasa, incruntata... parca imi aduca aminte de cineva... dar cine?
Cum eu ma protejam de ochii lumii prin pelerina si gluga mare care-mi acoperea toata fata, el avea doar o esarfa in jurul gatului si al gurii care-l facea de nerecunoscut.
-Gata cu multumirile! Vin mai multi!Haide!
El s-a dat jos din pom si printr-o miscare rapida m-a cuprins de mana cu mana sa rece si m-a tras dupa el incat sa putem scapa.
-Treci aici, idioata mica!Ce crezi ca faci?Vrei sa ne prinda?
-Norma ca nu! Doar n-am facut asta ca sa ma las prinsa... baka...
-Hai pe aici!Stiu un loc sigur unde nu ne vor cauta...
-Ok... vin...
M-a condus departe de centrul orasului, unde era targul de unde fur... am vrut sa zic ca m-am aprovizionat.La un moment dat, el s-a oprit in fata unei case darapanate si vechi.
-Am ajuns!
-Mai viseaza!Eu nu intru in casa asta!Se poate darama pe noi in orice moment!
-Dar cine a zis ca vom sta in casa?
CITEȘTI
Attack on Titan: Cronicile suferinței
FanfictionPovestea surprinde viața și întâmplările unei adolescente pe nume Erika Whirn în interiorul zidurilor, în timp ce slujește ca soldat pentru cauza umanității...are parte de tot felul de momente in compania prietenilor ei, dar în mare parte nu sunt in...
