Attack on Titan: Cronicile suferinței

32. "Îmi acorzi acest dans?"

Atenție! Acesta ește un mare capitol filler! Conține spoillere! Să nu ziceți că nu v-am zis dinainte!

N/A povestește*
Într-o perioadă de calm aproximativ în zidul Rose, cu mult timp înainte de începerea marilor intrigi legate de planul "Blackwing" , se instaurase o pace destul de derutantă pentru un popor aflat sub iminenta amenințare a titanilor. Se apropie luna octombrie iar toamna începe să-și spună cuvântul căci treptat, frunzele marilor arbori din interiorul zidurilor începeau să se îngălbenească.
Agitația de zi cu zi cu pregătiri și antrenamente era nelipsită. Soldații din regimentul 104 al Legiunii de Recunoaștere își terminaseră de curând antrenamentele și se pregăteau de plecare pentru odihnă iar pe seară următoarea serie de antrenamente.
Fiecare dintre ei au plecat la masă imediat după. Acolo fiecare grup era agitat cu fel de fel de discuții.
Eren și Armin erau nelipsit împreună la aceeași masă.
-Doamne... Deci azi a fost oribil...
-Ai dreptate! Și era și foarte cald... Dar știi că lui Heichou nu-i pasă dacă ne plângem... Oricum cred că lui i se par ușoare astea...
-Eren... Nu fii rău... Oricum dacă ar afla... Crezi că nu am fii amândoi pedepsiți?
-Offf...dar ești așa fetiță...
-Atunci tu să cureți singur castelul că nu vreau să fiu tras de urechi... Și așa nu am spus nimic...
-Pfff... Armin... Nu ar trebui să te sperii atâta... Până la urmă, suntem unii dintre cei mai importanți soldați ai umanității...
-Nu te mai da în pene că o să te arunce la titani, smecherule!
Aceea voce îi întrerupe brusc. Era o voce feminină,una ușor de recunoscut după răgușeala tipică a ei...
Armin și-a întors capul doar cât să o vadă câteva clipe.
-Owww... Erika... Salut! Ce faci?
-Ce să fac? Și eu pe aici... Voi deja mâncați?
Ea doar i-a băgat mâna în par lui Eren ca să îl mângâie. Evident că nu prea i-a plăcut gestul ei.
-Lasă-mă în pace!
Se simțea nervozitatea din glasul lui. Era clar că Eren încă avea aceeași pică pe ea și totodată dezgustul prezenței sale încă de la proces.
-Owww... Ce ești așa rău Eren? Nu-ți place să se joace cineva în parul tău? Mie-mi place! E moale și mătăsos.
-Nu-mi pasă!nu-mi place deloc așa că termină!
Ea doar a pufăit și și-a dat ochii peste cap.
-Copii ăștia..., a spus în timp ce s-a așezat la masă, în fața celor doi. Deci Armin... Ce planuri ai săptămâna viitoare?

Această întrebare a produs o oarecare mirare vizibilă pe fața blondului, iar roșeața era nelipsită.
-Păi... Nu am... Presupun... Dar de ce întrebi?
-Ce? Nu-mi zice că nu știi...
-Defapt am ceva dubii dar momentan nu îmi vine în minte nimic . Ce se întâmplă?
-Vine ziua lui Erwin-danchou. Nu știai?
Asta cu siguranță a atras atenția lui Eren. Privirea lui se ațintite asupra brunetei vreme de mai multe clipe.
-Aaah... Asta! Știam deja!
-Ce? Tu știai? Eu de ce nu știam?
-Am crezut că știai deja pentru că anunțase la un moment dat heichou acum o săptămână.
-Atunci întârziasem... Oricum... Nu e bai... Mă descurc eu cu timpul ăsta...
-Și deci..., privirea blondului se abate iar asupra Erikăi, ce plănuiești?
-Ai parteneră?
-Defapt... Da, chiar am... Historia mă întrebase deja ieri... Îmi pare rău
-E în regulă, blonde... Nu face nimic... Oricum eu cautam și pe cineva care știe cât de cât să danseze...
-Cum așa?, îi întrerupe Eren destul de plictisit, vorbind cu gura plină.
-Uite că am nevoie de cineva să mă învețe... Cineva elegant și drăguț...
Armin era deja ca roșia în obraji.
-Păi... Mulțumesc mult... Apreciez complimentul...
-Mai taci, Armin... Tu aveai 50% din alea... Ești doar drăguț că pari că te împiedici chiar și pe teren drept...
Se putea vedea cu ușurință că acea remarcă a adus cu ea reacții neașteptate din partea lui Eren. Începuse să se uite urât la ea deși se vedea că îl bufnea râsul.
-Eren! Răule! Nu mai râde! Vezi ce prost se simte prietenul tău... Mai are nițel și intră în pământ de rușine... Deși știe că e adevărat...

Erika povestește*
Zilele trec tot mai repede și parcă mă văd nevoită să merg singură la "petrecerea" de ziua lui do-sama... Armin e luat deja... Offf... Pe Eren nici nu-mi trece prin gând să-l întreb... Jean deja își găsise parteneră... Mai bine că a făcut-o că dacă mă trezeam cu invitație, cred că îl zburam prin tavan... Connie și Sasha deja se stabiliseră... A rămas să încerc în alte regimente sau la PM... Deși nu voiam în ultima pentru că știam ce fel de oameni sunt acolo... Sau...
Mi-am petrecut mai bine din jumătate de zi căutând-l pe Xander în speranța că îmi va fi salvare. Toată speranța mea se năruise când nu mai dădeam de el deloc. Întâmplarea a făcut să ies pe afară la o plimbare seara și să-l găsesc făcând același lucru ca mine. Inițial am crezut că nu văd bine deoarece umbra lui poate fi confundată ușor cu umbra lui Eren sau Jean... Oricum... A fost cu noroc.
-Xander! Ce faci?
Am reușit să-l fac atent la mine și i-am observat chipul senin și cu un zâmbet chiar feeric ce încununa toată imaginea.
-Hey! Ce să fac? Mă plimbam puțin că toată ziua am avut treabă.
-Dar ce ai făcut toată ziua că nu te-am văzut deloc... Mi-a fost dor de tine...
-Păi... Eu am fost în alt district... Am fost trimis delegat de comandant ca să dau o scrisoare confidențială... Nu avea voie să o trimită prin poșta clasică...
-Înțeleg...
Avea dreptate... Chestiile confidențiale se trimit în secret... Dar cam repede își dădea drumul la gură în fața mea...sau a zis-o ca să nu-l bat la cap?
-Tu ce faci aici?
-Și eu ieșisem să mă plimb... Oricum..
Voiam să vorbim puțin...
-ok... Atunci haide undeva să stăm...sau ai vrea să discutăm pe parcurs?
-Sincer, eu aș vrea să mergem puțin pe lângă lac. Îmi place în perioada asta.
-Sigur... Și eu aș fi vrut să mergem că pe acolo! seara e cel mai răcoare.
Și așa tot drumul rămăsesem amândoi tăcuți până când l-am auzit cum încerca să rupă liniștea cu glasul lui.
-Și deci... Ce voiai să-mi zici?
-Păi... Știi că vine ziua lui Erwin-sama... Și...
-Daaaa?
-Ți-ai găsit parteneră?
-Aaahm...cam da...
Asta nu a sunat prea bine... Toată lumea a luat-o înaintea mea... O să stau la masă în felul ăsta...
-Înțeleg... E în regulă...
-Iartă-mă Ery...deja mă întrebase Mina de câteva zile... Nu te-aș fi refuzat... Dar deja nu mai am cum să dau înapoi...
-Nu te mai scuza atâta... E în regulă... Știu și eu cum e... Oricum... Nici nu știu pe cine să mai întreb... Am văzut că mai toți îs luați... Și aveam nevoie de cineva să mă ajute cu pregătirile...
-Pregătiri? Ce pregătiri?
-Aaahm... Păi... Nu prea știu să dansez și mă simt aiurea...
-Auch... Păi asta e o bubă...nici eu nu știu că ți-aș fi arătat câțiva pași dacă era... Și ar trebui să caut pe cineva... Eventual si pentru Mina dacă nici ea nu știe să danseze... Bine că mi-ai zis... Că aș fi uitat de asta...mulțumesc mult
-N-ai pentru ce... Oricum... Eu mă întorc la bază... S-ar putea să mai vorbim mâine... Te anunț dacă găsesc pe cineva capabil...
Atunci am plecat repede fără să-mi mai pese de ceea ce urma să-mi zică. Deja mă simțeam mai... singură...exact ca la început când nu aveam pe nimeni...acum știu că am pe cineva...dar în situația de față nu am cu cine...
Și n-am avut de ales decât să mă întorc înapoi în bază. M-am mulțumit cu o simplă plimbare singură pe holurile largi ale bazei. Speram să nu întâlnesc pe nimeni și aveam toate șansele să se întâmple deoarece era cam târziu iar stingerea se dase de mult timp.
Eram pe holul principal și aproape că treceam de biroul comandantului și înaintam înspre alte birouri și uși masive iar în capătul culoarului era laboratorul lui Hange. Mereu mă uitam cu groază la el știind că ar putea exista înăuntru ceva ce ar produce o explozie iminentă. Și ce să vezi... Am avut dreptate într-o proporție...oarecum...Cand treceam pe lângă el, aud un sunet ciudat... Ca o mică explozie ce se auzea din spatele ușii iar Hange imediat după a deschis-o și a ieșit într-o fracțiune de secundă de acolo tușind, rezemându-se cu spatele de aceeași ușă pe care o închisese cât de repede a putut.
-Oi...Hange! Ce dracu tot faci aici?
-Huh? Awww... Hey! Păi ce să fac... Mă jucam puțin pe aici... hehe
-Ai idee cât e ceasul?
-Aaaahm... Nu prea... 12?
-E ora 4 deșteapto! De ce nu dormi?
-Păi m-am luat cu câteva experimente și chiar au niște rezultate fantastice! Și stai să vezi ce chestie! Deci eu- hmmmnghhhmmm...
Atunci i-am acoperit gura cu mâna.
-Nu prea mă interesează experimentele tale... Nu ai somn, nu?
Ea doar a dat din cap în sens negativ.
-Atunci curăță-te de jegul ăsta pentru că vreau să vorbim ceva...
Zis și făcut! Hange spre uimirea tuturor chiar a ascultat de rugămintea mea. Ce-i drept... Eu am supravegheat-o în totalitate în acest timp să fiu sigură că așa va fii. Între timp, ajunsesem în cantină, unde ne-am așezat la o masă mai lăturalnică.
-Deci... Despre ce voiai să vorbim?
-Hange... Am o problemă...
-Și aceea fiind...?
-Am nevoie de cineva care știe să danseze... Și de partener la petrecerea lui Erwin-sama... Și toată lumea e luată...
-O clipă... Și cum ar trebui să te ajut eu?
-Nu știi pe nimeni mai talentat așa?
-Sincer... Dacă eram și eu mai puțin împiedicată... Te ajutam... Sincer... Dar așa nu știu... Oricum degeaba încerci să cauți pe cineva așa tinerel ca tine să te învețe... Greu vei găsi... Dar cred că am o idee...
Atunci am luat-o de guler și am privit-o cu disperare.
-Zi-mi!
-Aaahm... O să mă urăști dacă îți zic cine...
-Nu-mi pasă cine! Doar zi-mi! Doar nu e piticul, nu?
Ea doar m-a privit cu un zâmbet jenat pe față și a dat afirmativ din cap. Atunci am lăsat-o pe jos.
Mi-am pus mâna în cap.
-Cred că glumești, nu?
-Defapt... Nu... Sau se pricepe și Erwin... Hmmm... Dansează foarte bine... Oricum... Dacă vrei, vorbesc cu el dimineața la prima oră.
-Mersi Hange dar nu aș vrea să-l deranjez pentru atâta lucru...
Atât am mai zis până să mă ridic să plec.
Evident că inițial voiam să mă duc înapoi în dormitorul meu dar pe urmă mi-am zis că "cât de rău poate să fie? Doar nu m-o tăia în două?".
Și până la urmă am mers cu sfială la ușa biroului lui. După insomniile pe care știu că le are, trebuia să fie aici deja.
Am ciocănit de câteva ori și așteptasem răspunsul lui. Mi s-a deschis ușa în față iar chipul lui ciufut și cu cearcănele proeminente nu a ezitat să apară.
-Da? Hmm... Ce vrei?
Am simțit din tonul vocii lui că nu eram cea mai plăcută prezență pe care o aștepta.
-Ai treabă?
-Nu...
-Vreau să vorbim puțin...
Atunci mi-am înfipt piciorul în prag, fix când se pregătea să închidă ușa, forțând-o să rămână întredeschisă.
-Levi... Te rog... Am nevoie de ajutor...
Atunci am simțit o presiune mai mare asupra piciorului meu care bloca ușa. Câteva clipe nu ceda până când i-am spus "fac ce vrei tu... Numai ajută-mă... Te rog". Atunci mi s-a deschis ușa încât să întru în mod normal înăuntru.
-Orice?
-Orice...
-Intră... Nu se vorbește aici...
Așa că am intrat în biroul lui. Mi-era inițial teamă de ce-mi va cere dacă va accepta... Și dacă va refuza? Sincer... Par cam disperată... Și sunt deja dacă am ajuns să apelez la...el...ihhhh
Totuși, atmosfera era liniștitoare. Cum mi-era de aproape fiecare dată. El s-a așezat înapoi pe scaunul de la birou, nu înainte de a închide ușa în urma mea. Eu stăteam în fața lui și simțeam că mi se face inima mică cât un purice datorită faptului că aș fi putut anticipa răspunsul lui.
-Deci... Ce vrei de la mine?
-Eu... Aaahm...
-Ce?
Părea și mai ciufut. Toată imaginea de ansamblu era clară: prezența mea aici era una destul de deranjantă pentru el.
-Știi că vine ziua lui Erwin nu?
-Da...
-Și... Voiam să te rog... Să mă ajuți cu ceva legat de asta...
-Zi odată!
-Vreau lecții de dans!
M-am uitat o clipă la el și i-am surprins o ușoară mirare și nedumerire pe chip.
-De unde și până unde ai ajuns cu concluzia că știu așa ceva?
-Mi-a zis Hange!
-Tsk... O să o omor eu pe ochelarista asta! Bun...
Am văzut că se enervase preț de câteva clipe. Dar faptul că s-a calmat atât de repede era ceva caracteristic.
-Și... Asta nu e tot...
-Zi tot! O să mă gândesc pe urmă dacă zic da... Deși ai șanse foarte mici să se întâmple.
-Levi...momentan atât vreau... Dacă nu rezolv mâine cu cealaltă chestie... O să mă întorc.
-Prea bine... Și când vrei să începi?
-Ai treabă acum?
-Hmmm? De ce mă întrebi? Vrei acum?
-Eu aș vrea să mă înveți într-un interval de timp când nu ne vede nimeni...te rog...
-Atunci ridică-te!
-Ce? Ce vrei să faci?
-Începem acum... Și așa nu am ce face... Iar timpul meu e cam limitat oricum... Ridică-te acum!
M-am ridicat mai cu sfială și m-am ghidat după el, care deja se îndreptase spre centrul camerei.
-Vino aici!
Eu m-am apropiat de el dar totuși era o distanță considerabilă între noi. L-am privit preț de câteva secunde până când liniștea iar a fost spartă de glasul lui, mai rece de data asta.
-Mai aproape!
Am mai făcut 2 pași în direcția lui,dar tot părea nemulțumit.
-Mai aproape!
Am mai făcut un pas dar cu frică. Când am văzut că și el a făcut un pas în fața mea, m-am speriat o clipă deși nu o arătam. Eram față în față... Atât de aproape unul de celălalt... Era înfiorător... Mi-era și jenă dacă ne-ar fi văzut cineva așa.
-Chiar trebuie să fim atât de aproape?
-Deja te-ai răzgândit? Poți să pleci oricând vrei... Dar favorul tău tot rămâne la mine... Să știi...
Am vrut să plec din primele secunde deoarece mă simțeam patetic. Dar am rămas... Am vrut să-i fac o surpriză lui Erwin-sama... Și totodată să mă răzbun pe Xander. Vreau să-l fac gelos... Asta pentru că mi-a făcut asta... Cum să meargă cu alta?
-Pfff... Nu plec, Levi... Doar că nu sunt obișnuită cu astfel de... Situație ca să zic așa...
-Nu te mai plânge! Nici mie nu-mi place...
-Păi și atunci de ce mă mai ajuți?
-Pt că în sfârșit o să mă asculți așa cum trebuie!
-Levi... Te urăsc când îmi faci asta... Știai?
-Sentimentul e reciproc... Crede-mă...
-Mai taci și haide că o să se facă imediat dimineață și eu nu învăț nimic...
-Tsk... Fii atentă! Începutul oricărui dans e tipic: postura de start! Dă-mi mâinile să-ți arăt cum le poziționezi!
-Aaahm... Ok?
I-am întins mâinile mele. Deja le simțeam transpirate și reci.
-Nu mai sta încordată! Nu o să prinzi nimic dacă ești tensionată... Nu te mănânc sau ceva... Calmează-te!
Atunci am închis ochii și am oftat adânc. După ce am luat o gură mare de aer, mi-am deschis ochii și l-am privit prima dată în aceea seară fix.
-Bine...Arată-mi acum!
-Deci... Unde rămăsesem... Mâna stângă se poziționează pe umărul partenerului. Uite așa!, a spus-o în timp ce mi-a așezat mâna pe umărul lui. Eu ca bărbat o să îmi pun mâna undeva pe spatele tău. Nu te speria că nu te ating pe undeva anume..., mi-a spus destul de calm în timp ce mi-a cuprins ușor talia cu mâna lui.
Evident că am tresărit la atingerea lui, eu nefiind obișnuită cu astfel de gesturi... Și nu din partea unuia ca el.
-Oi, am zis să nu te sperii că nu te mănânc! Nu te omor! Nu-ți fac nimic!
Eu doar am înghițit în sec. Știam că nu mi-ar face nimic pentru că nu are voie... Dar gândul că și el ar fi putut să facă sau să recreeze câteva din gesturile scârbosului meu asistent maternal îmi dădea fiori.
-Bine... Acum ce facem?
-Fii atentă! Mâna asta trebuie să stea în permanență aici... Înțelegi?
-Da... Dar cu asta?
Atunci mi-a cuprins delicat mâna liberă. Abia atunci am simțit cu adevărat cât de calde erau palmele lui.
-Vezi?
-Da...
-Așa trebuie să fie... Nici prea încordată, nici prea lălâie... Altfel o să arate ridicol...
Era deja foarte aproape de mine. Îi puteam auzi respirația deja. Parcă simt că... Nu e chiar așa de rău precum credeam... E chiar... O prezență agreabilă. Asta treptat m-a făcut să fiu nițel mai detașată în minutele ce au urmat.
-Bun... Și acum pașii presupun...
-Exact... Acum ascultă-mă! Dacă mă calci pe picioare, te arunc pe jos, clar?
-Știi că nu trebuie să fii așa înțepat... Oricum o să te calc odată și odată așa că nu știu de ce ești așa de rău...
Șiiiii... Iar am început să ne chițăim unul cu celalalt. O să se termine vreodată asta?
-Tsk... Eu nu suport să fiu călcat...
-Am înțeles asta... Acum arată-mi pașii te rog...
-Uită-te după picioarele mele până când prinzi ritmul!
-Mamă ce bun profesor ești.... Să mor eu dacă te mint acuma!
Eram ironică și cinică la adresa lui. Știam că asta nu-i va plăcea să audă. Deși nu-mi doream decat să mă învețe mai repede să dansez.
-Dacă te mai îndoiești de ceea ce fac,poți să ieși de pe acum! Ușa e larg deschisă pentru tine!
-Ce rău ești... Doar arată-mi odată pașii ăia ca să te las în pace!
Și așa am început ușor ușor să ne mișcăm prin încăpere. Ce-i drept... L-am călcat pe picioare de câteva ori până să prind mișcările. De fiecare dată când îl călcam pe picior, îl auzeam mârâind nervos. Evident că eu ca proasta îmi ceream scuze pentru că aveam nevoie de ajutorul lui.
Așa după câteva minute bune, tăcerea și liniștea ce se formase superficial a fost spartă de vocea lui de data asta mult mai calmă.
-Hmmm... Văd că ai prins destul de repede...
Păcat că a cobit. Exact după aceea, l-am mai călcat încă o dată. Abia atunci m-a trântit pe jos.
-Nnnnnrrrghhh... E ultima dată când mă mai calci... Deja doare ca dracu...
-Auch... Mie-mi zici? Nu ești tu cel întins pe jos... Și cu dureri de cap din cauza unui pitic arogant!
-Marș afară! Ți-am zis deja toate cerințele mele și tu deja începi să faci nazuri... Fetițo! Abia ești în stare să te ții pe picioare și mai vrei să dansezi? Mă faci să râd!
Eu m-am ridicat și am indraznit să dau înapoi și să mă indrept spre ușă. Tot gura lui a fost cea care m-a oprit.
-Lașo! Deja renunți... E treaba ta...
-Nnnnrrrrrgh... Defapt... Știi ce?
Atunci m-am ridicat de jos și m-am uitat urât la el.
-Ce? Ce ai de gând să faci?
-Eu nu plec! Ai înțeles? Indiferent de ce-mi zici! Am pierdut timp destul căutând pe cineva care să mă ajute și nu o să mă opresc doar pentru că mă jignești tu... Poți să zici ce vrei! Nu-mi pasă! Am făcut o înțelegere și rămâne valabilă! Dacă mă dai afară, pierzi favorul, clar?
Atunci a fost momentul când m-am ridicat deasupra condiției mele de subordonat și i-am vorbit cu o superioritate ieșită din comun. Mă simțeam prea bine, deși știam că urma să mă pălească sau ceva cu un pumn sau un bocanc... Tipic lui... Dar nu s-a întâmplat. Doar a venit în fața mea și mi-a întins mâna.
-Bun... Atunci continuăm! Clar?
Și așa timpul a trecut până pe la ora 6, când am fost nevoită să plec din biroul lui ca să nu atrag suspiciuni. Restul zilei s-a desfășurat la fel cum era întotdeauna: antrenamente și câteva munci suplimentare date de preafericitul nostru pinguin...
*timeskip- în seara de 2 octombrie*
Eu iar m-am întors la Levi în birou pentru ultimele retușuri. El mereu mă aștepta. Știa că am să vin...doar trebuia să-mi termin toate treburile cu el... Și personal... Aveam nevoie de o părere personală din partea lui.
Am intrat direct pe ușă pentru că știam că era acolo.
Așa am fost întâmpinată de glasul lui care mă zgâria încă pe creier.
-Oi... Nu te-a învățat mă-ta să bați la ușă?
-Nu că nu a avut când! Ce faci?
-Îmi mai făceam de lucru până apăreai și tu în peisaj... Deci... Ce mai vrei de ești aici?
-Am vrut să mai exersez o singură dată... Dar de data asta în rochie...
-Aaah... Deci asta ai în cutia aia...
-Exact... Nu am avut cum să mă schimb că dacă eram văzută pe holuri de cineva, atunci s-ar fi aflat tot...
-Și ce propui?
-Aaahm... Păi... Poți să te întorci puțin cu spatele.. Sau măcar să ieși puțin afară până mă schimb ca să începem?
El doar și-a dat ochii peste cap și s-a ridicat de la biroul lui. A tras de draperii cât să acopere bine geamurile și apoi s-a îndreptat către ușă.
-2 minute... Nu mai mult..., a spus în timp ce a deschis ușă și a plecat.
Minutele au trecut așa de repede încat nici nu am observat. În numai câteva clipe aud bătăile în ușă ale lui.
-Whirn! Nu ai terminat?
-Aaahm... Defapt... Intră puțin că am nevoie de ajutor..., o zic destul de rușinată.
Aud ușa biroului că se deschide și prezența ego-ului său deja umplese toată camera.
-Ce-i?
Mă văzuse întoarsă cu spatele la el, arătându-i fermoarul de la spate al rochiei.
-Mă ajuți te rog cu fermoarul?
-Tsk... Doar pentru atât? Ce idioată ești câteodată...
S-a apropiat de mine și i-am simțit mâinile pe spatele meu. Avea niște mâini reci de data asta. Asta m-a făcut să tresar ușor. Îi simțeam mâinile cum încercau inițial să-mi dibuiască fermoarul până când am simțit că unghiile lui îmi intrau ușor în spate.
-Auch! Ce dracu faci acolo?
-Taci acolo! Încerc să-ți închid fermoarul ăsta nenorocit... Nu e vina mea că ești grasă! Mă chinui să trag de el!
-Hey! Ești rău!
-Și ce dacă? Nu-mi pasă...
Până la urmă mi-a închis rochia la spate... Ce miracol... Era o piesă superbă din dantelă care se mula pe corpul meu de clepsidră. M-am uitat la el. Nu mi-a spus nimic până când nu l-am întrebat.
-Deci? Cum ți se pare?
-Hmmm... Nu e rău... Deloc...
Asta mi-a trezit un zâmbet mare pe buze. Știam că răspunsul ăsta e unul mult mai bun și unul pe care abia îl așteptam din partea lui.
-Mulțumesc mult... Știam că nu o să mai comentezi după ce vezi cum mă prinde...
Am facut un pas în fața lui. Eram pe tocuri deja și se vedea clar diferența și mai mare de înălțime ce mi-o ofereau acestea în comparație cu Levi, care era oricum mai scund decât mine și fără să le am. L-am privit de sus și deși nu s-a văzut niciodată asta pe fața mea, chiar eram veselă în preajma acelui pinguin.
-Oi... Whirn... Să te vedem cum te descurci cu tocurile...
Și mi-a întins iar mâna pentru un vals lent... Așa ca pentru început.
M-am mișcat lent și cam chinuitor încercând să mă sincronizeze dar până la urmă cad, rupându-mi unul din tocurile de la pantofi. Bine că era cât pe ce să pic cu totul... Tocul tot s-a rupt dar lovitura nu a fost să fie... Ce noroc că m-am ținut bine de Levi iar el m-a prins la timp.
-Owww... Îmi pare rău, Levi... Dar deja mă dureau picioarele și...
-Ești o împrăștiată...nu e nevoie de mai multe detalii... Dă-ți jos jegurile alea jos din picioare că ți le rupi de tot...
Așa am și făcut. Mi-am scos tocurile și le-am pus deoparte. Mă uitam dezamăgită la ele.
-Oi... Termină cu melodrama... Ia-ți sandale că sunt și alea bune...
-Știi... Ai dreptate... Mulțumesc din nou!
Și i-am dat un pupic mic pe obraz, arătându-i un zâmbet cald. Asta l-a derutat enorm căci mă privea altfel acum. Am vrut să îi arăt un mic semn al recunoștinței mele... Atât...
Ciudat că s-a șters destul de repede imediat după... Eram sigură că nu i-a plăcut...
-Aaahm... Pentru ce a fost asta?, a întrebat, arcuindu-și una distre sprâncene în sus.
-Pentru că ai fost sigura persoană care a vrut să mă ajute... Și m-a tolerat până la capăt... Mersi mult...
-Tsk... Deah... Dacă zici tu... Acum dispari de aici mai repede... Ne prinde dimineața și eu mai am și alte lucruri de făcut...
-Aaah.... Prea bine...
Și am ieșit fulgerător din biroul lui către prima baie, unde mi-am schimbat ținuta și mi-am luat rutina până în apropierea serii cu pricina.
*Timeskip- în seara petrecerii*
Eeeh... Aparent a venit și clipa asta... Antrenamentele luaseră sfârșit și puteam să mă pregătesc ca să mergem cu toții înspre sala de festivități. Era vechiul loc de adunare al cadeților, unde și noi la fel ca alte generații ne-am ales destinul. Deja ne înțelesesem câțiva din regiment să ne adunăm și să mergem împreună. Eren și Mikasa se asortau perfect. Rochia ei simplă vișinie se asorta perfect cu, costumul negru simplu dar elegant al lui Eren.
-Hmmm... Ce drăguți sunteți!
Le-am arătat un zâmbet mic, încercând să joc teatru în fața lor... Până și Eren avea companie... Iar Armin și Historia erau chiar așa de drăguți împreună și nu mint acuma. Amândoi la alb... Hmmm... Interesantă alegere.
-Heh... mersi cred... Dar stai... Tu nu ai pe nimeni?
-Eeeh..., am spus în timp ce mi-am dat ochii peste cap. Nu am nevoie...
-Totuși... Era bine să fii găsit pe cineva...
-Nu mersi Historia... Dacă până și "fratele" meu și-a găsit parteneră înaintea mea... Era clar...
-Awwch... Doar nu vrei să zici că...
-Ba da! Xander mi-a făcut-o de data asta... Dar nu mă supăr... E în regulă... O să stau la masă presupun... Deci... Mergem?
-Sigur! Hehe...
Și odată cu acordul Historiei, am mers la pas până în sala cu pricina. În tot acest timp am rămas în spatele lor ca să nu fiu observată... Mă simțeam așa...nașpa oarecum...si singură.
Și cum toate nebuniile fiind zise, iată că își face apariția și sărbătoritul nostru. La mulți ani, do-sama... Era aranjat așa cum îl știu mai mereu și cum știam că-i stă bine. Iar costumul lui bej ii scotea ochii în evidență și chiar se asorta cu rochia bleumarin a lui Hange.
Totul părea atât de fericit... Încercam și eu să fiu fericită pentru danchou dar e greu... Chiar dacă e un om bun și merită toate astea... Eu nu am putut rămâne să văd dansul pe perechi... Ce-i drept, am stat ceva timp la masă... Credeam că eram singura care stătea jos și cam aveam dreptate... Mesele erau libere. Nu mai suportam acea presiune... Îmi simțeam buzele uscate așa că am ieșit pe unul din balcoanele ce erau legate de sala principală. Voiam o țigară neapărat... Din păcate nu aveam nimic la mine... Doar priveam în gol și mă gândeam la Erwin-sama... Speram să se simtă bine... Îl vedeam cât de fericit era dansând cu ochelarista noastră preferată... Erau foarte grațioși și frumoși împreună... Un cuplu grozav aș putea zice... Șirul gândurilor mele a fost spart de mirosul de fum ce intra pe furiș și mai greu de detectat în nările mele. Mă uit în stânga- nimic. Mă uit în dreapta- văd umbra unui bărbat ce ieșise pe balconul alăturat. Îl analizez câteva clipe și realizez atunci că era chiar Levi acea persoană. Rămăsesem mască pentru că niciodată nu am apucat să-l văd așa de...wow...Aparent nu mă văzuse încă, chiar dacă îi făceam semne cu mâna. Degeaba... Era afundat probabil ca și mine în propriile sale gânduri. Nevoia mea disperată de un fum m-a dirijat până pe balconul unde era și el. Abia când eram foarte aproape de el, s-a întors cu fața la mine... Cel mai probabil îmi auzise sunetul pașilor.
-Bună... Ce faci?
-Tsk... Mai nimic... Era liniște până să vii tu...
-O zici de parcă eu nu aș putea să fiu tăcută...
-Pentru că nu o faci... E simplu, mi-a zis în timp ce a mai tras odată din țigară și lăsa fumul să iasă încet și calm din gura lui.
-Mai ai una?
Asta i-a atras atenția asupra mea. Mă privea cu coada ochiului. Asta mă cam făcea să-mi pierd și mai tare din încrederea de sine... Dar nu știu de ce...
-Ce?Asta?, arată spre țigară. Stai puțin...
A scos din buzunarul interior al sacoului lui negru și mătăsos o cutiuță de metal pe care a deschis-o în fața mea și mi-a întins o țigară.
-Awww... Mulțumesc mult...
-Ai cu ce să o aprinzi?
-Aaahm... Nu...
Atunci și-a dat ochii peste cap și a întins țigara lui deja aprinsă înspre mine.
-Ia de aici!, a spus în timp ce mi-a aprins țigara din a lui.
-Mersi mult...
Eu doar am tras odată adanc în plămâni și am lăsat să iasă tot fumul afară. Mă simțeam ceva mai bine acum... Era mai relaxant să zic așa.
-Aaaah... Ce frumoasă e seara asta...
-Daa... Să zicem...
Niciunul din noi nu mai scotea vreo vorbă de câteva clipe bune. Doar admiram liniștea și cântecul greierilor până când își termină el țigara.
-Hmm? Ce faci?
El mai scosese încă una și se apropiase ciudat de mult de mine ca să o aprindă. Eram față în față, el m-a prins de mâna cu țigara și m-a privit lung în ochi până când și-a aprins-o și el pe a lui. Faza nașpa era că eu aveam deja țigara în gură, ceea ce făcea să fie și mai ciudat momentul.
Eu simțeam că voiam să fug dar n-am făcut-o. Ochii ăia... Atât de reci și de goi... Totuși așa de frumoși în lumina palidă a lunii... Sper să nu fii observat că rosisem vag.
-Ohh... Îmi pare rău... N-am știut...
-Tsk... E în regulă...
În capul meu eram toată gen:"haide! Spune-i ceva! Orice!". Fără să-mi dau seama deja trecuse ceva timp și el mai avea deja jumate de țigară rămasă.
-Aaahm... Arăți foarte bine în seara asta...
-Serios? Huh... Mersi...
Firar... Până și asta suna atât de sec din gura lui.
-Nici tu nu arăți rău...parfumul ăla... Îmi place...
-Awww... Mersi... E...lavandă și miere... Nu e mare lucru...
-De ce ai venit aici?
-Huh? Păi... Aveam nevoie de liniște... Puțină...
-Și partenerul tău? L-ai lăsat așa în așteptare...
-Nu... Defapt... Nu e niciunul...
Iar m-a articulat cu o privire de a lui pe sub gene.
-Deci nu ai...
-Cam așa ceva... Nu am avut noroc... Tu... Cred că pe tine te așteaptă cineva, nu?
-Neah... Defapt nu chiar... Eu nici nu-mi bat capul cu așa ceva...
Awwch... Asta s-a simțit cam nașpa.
-Aaahm... Levi-heichou...
-Da?
-Te superi dacă...
-Neah... Și așa nu am altceva mai bun de făcut, mi-a tăiat-o din scurt.
Atunci m-am simțit mai puțin oribil... Simțeam că parcă mai exista o cale de scăpare... Chiar dacă nu e cea mai bună variantă dintre toate... Încă e una foarte bună...
-Heh... Tot tu mă scoți din căcat... Ca de fiecare dată...
-Tsk...haide înăuntru...
Și așa l-am urmat înapoi în sala de festivități. Erwin-sama cu Hange și încă câteva perechi încă mai dansau. Vedeam că se îndrepta vertiginos către zona unde erau cuplurile. Doar odată s-a uitat înapoi la mine și deja simțeam că mă fac mică cât o buburuză pe lângă el.
Mi-a întins mâna lui dreaptă, aplecându-se puțin înainte. Observasem că cealaltă mâna o ținea la spate. Arată atât de...elegant...e puțin ciudat dar cred că e ceva normal din partea lui.
-Whirn... Îmi acorzi acest dans?
Eu m-am rușinat puțin dar tot i-am acceptat mâna și m-a tras mai aproape de ceilalți. Simțeam că bubui de emoții dar tot am reușit cumva...dar greu, să-mi stăpânesc emoțiile.
Ritmul încetinea treptat. În sfârșit am înțeles că va fii un dans lent... Exact cum exersasem cu el.
Îi simțeam mâinile calde că mă învăluiau și mă făcea să mă simt de parcă eram exact ca în acele nopți...singuri.
-Oi... Whirn... Calmează-te, ok?
Vocea lui mă trezise oarecum din acea "capcană" a gândurilor mele.
-Hmmm?
-Am zis să te relaxezi, proasto! În ritmul ăsta o să mă calci pe picioare... Nu uita ce ai învățat...
Așa că am tras aer în timp și în câteva clipe mi-am revenit în simțiri. Mi-am fixat privirea le ochii lui exact ca în celelalte zile de repetiții iar mișcările începeau să fie mult mai elegante și mai sincronizate cu el până chiar începeam să atragem atenția colegilor noștrii.
-Levi...
-Da?
-Apropie-te nițel de Connan te rog...
-Gata? Deja vrei să ieși în evidență?
-Nu tocmai... Vreau să-l fac invidios... Ajută-mă... Te rog...
-Tsk... Copii ăștia mici...
-Levi... Te rog...
-Îmi ești datoare cu mult mai mult pentru asta...
-Da da știu... Acum haide... Te rog...
Glasul meu rugător cred că l-a convins destul de repede... Ori asta... Ori faptul că eram a dracu de insistentă.
Pașii lui mă duceau tot mai aproape de Xander și dansam așa pe lângă el și Mina numai ca să-i fac în ciudă. Vedeam că nu avea nicio reacție deși trăgeam deseori cu ochiul la ei. Asta mă enerva enorm... Simt că m-aș da bătută...
-Levi... Cred că renunț...
-Atunci pleacă ca proasta în mijlocul dansului... Și toată pedeapsa ta se va tripla!
-Offf...te urăsc!, i-am spus în timp ce l-am ars aprig din priviri.
-Tsk... Nu-mi pasă de părerile tale...
-Mai taci... Dacă mă urai nu mă mai învățai atâtea...
-Grrrrgh... Vezi tu mâine!
Și așa câteva dansuri mai târziu, am luat și noi pauză. El iar ieșise la o țigară. Firar ele de țigări... O să moară din cauza lor... Dar asta nu e problema mea.
Eu l-am lăsat în pace de data asta. Știam că iar o să mă ardă din scurt cu replicile lui... Și nu doream acum să fac scandal... Nu de ziua lui danchou... Așa că am rămas la o masă mai retrasă.