Harley Potter #4- Turneul Întunericului

VII. Dihorul zburător

Coboram spre Sala Mare cu Harry, Hermione si Ron. Era prima zi de școală, iar afara bătea un vânt plăcut. Acesta intra pe holurile castelului și îmi dădea un sentiment fericit. Mă simțeam bine.

In fata noastra au apărut Kiara și Daymon, cu fetele albe. Intraseră pe ușile mari ale castelului și alergau spre noi speriați.

- Ce ati patit? spuse Harry.

- Plecati de aici! a șoptit Kiara, împingându-mă de umeri. Plecați! Hai, grăbiți-vă!

Inainte sa incep sa vorbesc, o voce aroganta se auzi din spatele lor:

- Weasley! Hei, Weasley!

Ne-am intors. Draco, Crabbe si Goyle stateau putin mai departe de noi si pareau extrem de multumiti.

- Ce vrei? intreba Ron scurt.

- Tatal tau a aparut in ziar, Weasley! ranji el si ii arunca ziarul. Vezi ce zice!

Am inceput sa tremur de furie. Il rugasem pe Draco sa nu faca asa. L-am privit rugator, dar el se uita la Ron, cu un zambet malefic intiparit pe chip.

ALTE GRESELI ALE MINISTERULUI MAGIEI

Se pare ca problemele Ministerului Magiei nu s-au terminat inca, scrie Rita Skeeter. Abia de curand invinuit de organizarea slaba de la Cupa Mondiala de Vajhat si inca nefiind in stare sa clarifice disparitia uneia dintre vrajitoarele sale, ieri, Ministerul a fost acoperit de un nou val de rusine din cauza bufoneriilor lui Arnold Weasley, de la Oficiul de Folosire Neregulamentara a Obiectelor Facute de Incuiati!

Draco ridica privirea.

- Ce chestie, nu? I-au gresit si numele! Este si o poza, Weasley!

Draco arata spre o poza cu familia.

- Cred ca mama ta ar trebui sa ma slabeasca putin, nu crezi? spuse acesta rautacios.

In acel moment, Draco era pe jos, in fund. Asa, deodata. Iar eu ma holbam la el furioasa. Cumva, ceva din mine făcuse o vraja. Simțeam cum îmi fierbea vârfurile degetelor, iar inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul.

- Retrage ce ai spus! am strigat.

- HARLEY! INDRAZNESTI SA MA ATACI?!

Apoi imi dadusem seama. Eu il daramasem, dar... cu mintea... Draco se ridica, cu fata rosie si isi scoase bagheta, indreptand-o spre mine. Am ramas stana de piatra, simtind cum ceva din interiorul meu se rupe...

- NICI SA NU ITI TREACA PRIN CAP, BAIETE!

Ne-am intors in directia glasului. Profesorul Moody cobora scara de marmura, schiopatand. Bagheta ii era atintita spre un dihor alb ca laptele, care dardaia acolo si sarea in sus si in jos, fix in locul unde fusese Draco. Eu am mărit ochii.

Toti cei din holul de la intrare tacura ingroziti. Nimeni in afara de Moody nu indraznea sa se miste. Moody se uita la mine. Eu la el. Când am văzut că mă analiza, am început să înghit în sec.

- Te-a rănit? mormai el.

- Nu, nu a apucat! am inceput eu, uluita.

- LASA-L! striga Moody.

- Pe cine sa las? am intrebat.

- Nu tu, el! mormai Moody, cu bagheta atintita spre Crabbe, care inghetase in incercarea de a ridica dihorul.

Moody se uita la dihor, care incerca sa fuga.

- S-o crezi tu! racni Moody.

Acesta zbura douazeci de metri in aer si se dadu de pamant, apoi zbura iar . Am scheunat si am simtit o durere sfasietoare in suflet. O lacrima mi s-a prelins pe obraz, si mi-am sters-o repede. Am simtit o mana calda pe umarul meu. M-am uitat in spate. Era Lexa.

- Domnule profesor Moody! spuse aceasta tare peste mine.

- Buna ziua, Lexa, spuse el, continuand sa se joace cu dihorul.

- Ce faci? intreba ea uluita.

- Predau, replica Moody.

Ador faza asta!

- Predai?! Moody, acela este un elev, nu? spuse Lexa calma.

- Se poate zice și asa, da! a mormăit Moody.

- Nu! a spus Lexa nervoasa.

Cateva clipe mai tarziu, cu un zgomot puternic, Draco Malfoy reaparu in chip de om, nesigur pe picioare. Nu avea nicio rana, din fericire. Parul blond îi era ciufulit și se clatina pe iarbă. Crabbe și Goyle îl apucară de brate.

- Moody, nu folosim Transfigurarea ca pedeapsa! Cred ca Dumbledore ti-a spus asta! spuse ferm Lexa indreptandu-se spre el.

- E posibil sa fi mentionat ceva de genul asta... mormai Moody, cu ochiul magic zbatandu-se. Dar...

- Trebuie sa vorbesti cu capul casei lui, Moody! Sau cu parintii! Nu altcumva! replica Lexa si se intoarse langa mine.

- Bine, atunci, asa o sa fac!

- Harley, hai cu mine! spuse Lexa si ma lua de mana, spre biroul ei. Poti sa plangi, daca vrei!

Ma bucurasem ca ma lasa, pentru ca tinusem in mine prea multa durere. Nu am vrut sa ii fac rau, dar nu imi imaginasem o asemenea reactie din partea lui! Un suvoi de lacrimi imi navali peste obraji. Lexa ma lua in brate si ma mangaie pe spate, ca o mama. Asta ma facuse sa plang si mai tare.

- Lexa... m-ai urmarit? am reusit sa murmur.

- Nu, dar pentru ca sunt profesoara, imi dau seama de ce se petrece in inimile copiilor de varsta ta. Si eu nu cred ca Draco vrea sa-ti faca rau!

Inima imi batu o secunda ca o bomba. M-am uitat la ea si am spus:

- Crezi...?

- Daca tii la el cu adevarat, da.

- Dar, de unde...?

- Eh, draga Harley, stiu, crede-ma!

Am zambit si am spus:

- Pai, cred ca trebuie sa ma intorc!

- Da, du-te!

***

De cand am intrat in camera de zi, Fred a navalit spre mine:

- Am auzit ca Hermione te-a vazut plangand, esti bine?

Am ramas surprinsa si putin rozalie in obraji si am spus:

- Da...

Harry ma intampina vesel:

- Este cea mai buna zi din viata noastra! Vrei sa ni te alaturi?

- Da, ok...

Ron era cu gura pana la urechi si vorbea cu Hermione:

- Le are tipu' cu magia! Si nu pot sa cred ca avem ore maine! Abia astept! Avem si cu Viperinii! Draco ar trebui sa moara acum!

- Dar, totusi, putea fi ranit! am exclamat.

- Harley, imi strici cel mai frumos moment! rase Ron.

- Si, daca tot vorbim de Malfoy, eu cred ca te place! spuse Hermione, iar Fred si George isi facura aparitia.

- Nu! exclama George. Daymon o place!

Am facut ochi mari:

- De unde știți asta?

- Ne-a zis Kiara cum ca l-ai refuzat!

- Eh, oricum, mie nu imi suna bine! mormai Fred, incat doar eu sa il aud.

Am zambit discret si m-am uitat la picioarele mele. Uram discuțiile acelea...

M-am uitat la mâinile mele, framantandu-le. Fred m-a privit cu coada ochiului, iar în privirea lui s-a observat ceva sclipitor.