Harley Potter #4- Turneul Întunericului

XIX. Amintirea

Povestit la persoana I ( Harley)

- C-ce?! striga Fred.

Am inghitit in sec si m-am holbat uimita. De fapt, trebuia sa ma astept la asta! Stiusem de la inceput! Dupa ce ii citisem gandurile domnului Crouch stiusem, dar Balul ma facuse sa uit si... Cand aveam sa revin la normal...? Sa descopar cine eram?

- Cred ca este o neintelegere! zise Fred si ma lua de mana, tragandu-ma inapoi, in timp ce Crouch, Bagman si Fudge se indreptau spre noi. Harley nu a facut nimic atat de ilegal!

- Nu, decat sa aiba capacitatea periculoasa de a intra in memoria oamenilor! comenta Fudge. Conform Decretului 55, in valoarea Legii fundamentale de protectie a secretelor din cadrul Ministerului Magiei, ea a infaptuit ceva in contradictoriu cu legea, dupa cum vezi si tu. Poate afla chestii care trebuie pastrare numai in Minister, nu altundeva. Este periculoasa. Poate afecta lumea si legile ei. Lumea noastra, bineinteles. Acum, daca aveti bun simt sa mi-o...

- NU! am strigat. Nu!

Fudge a marit ochii si s-a uitat la mine, cu o privire pierduta. Se indrepta de spate si spuse:

- Prea bine! Spune-ti opinia!

- Cred, si sunt sigura ca nu am un argument prost, am inceput eu furioasa, ca nu sunt vinovata pentru ce am patit! Vedeti astea? Nu stiu cum m-am ales cu ele, dar tot ce stiu e ca m-am trezit din coma si ca pot dintr-o data sa intru in mintea oamenilor. Nu stiu nici macar cine sunt sau ce s-a intamplat cu mine. Nu aveti dreptul sa... nici măcar nu știu cum o fac!

- De ajuns! comanda Fudge, cu mana ridicata in sus. Bagman, Crouch, luati-o pe sus, daca se impotriveste sa vorbeasca normal...

M-am dat in spate, dar patru maini deja ma apucasera de picioare si de spate, tragandu-ma in partea opusa. M-am agatat de Fred, care ma tinea in brate departe de sol si ma tragea, avand grija sa nu ma chinuie. Am tipat si am dat din picioare. M-am zbatut si la un moment dat, Fred ma tinea doar cu o mana, era impins de Fudge. Mainile noastre se mai tineau doar putin.

- Harley! Nu, mama, nu o lasa sa o ia!

Am tras aer adanc in piept si am gandit repede: avusesem o amintire. Eram tot asa, despartita de cineva. Am tipat si am inceput sa plang, cu vocea groasa si gatuita:

- NU! NU O SA MA OMORATI! SUNT DOAR O FATA DE PAISPREZECE ANI! NU AM DE CE SA MOR! LASATI-MA! NU VREAU SA...

M-am zbatut tare si am dat din cap, parul rosu atingandu-mi cu o senzatie ciudata fata arsa. Am urlat dupa ajutor, in timp ce il vedeam pe Fred tras intr-o parte, apoi incuiat intr-un dulap extrem de mic. Crouch rase satisfacut si tusi de la boala.

- O SA RAMANA FARA AER! am urlat. DESCUIATI-I USA! NU MA AUZITI? NU-

Dar Bagman mi-a pus mana la gura, tragandu-ma afara din castel. Mi-am tras fata din mana lui si am urlat cat de tare am putut, simtind suvite roscate cum imi intrau in gura. Am incercat sa-mi trag mainile, dar m-au durut puternic.

Apoi, cand ajunseram in curte, o voce deosebit de cunoscuta ma facu sa ma calmez:

- Cornelius!

M-am uitat cu o smucitura in drepta si i-am vazut pe Hermione, Dumbledore si Lexa, cu trei felinare in mana, si cu pelerine pe ei.

- Ce ii faci?! striga Lexa. Pune-o jos acum!

Fudge ingheta:

- Indraznesti sa imi dai un ordin?

- Da, daca acuzi un copil pe nedrept! Pune-o jos acum si explica-i directorului ce se intampla!

Cand cei trei mi-au dat drumul am oftat usurata si am fugit imediat la Lexa, care m-a cuprins intr-o imbratisare de mama. Nici nu știam cine era, dar mi-am dat seama că o iubeam mult. Nu eram rude, asta era sigur, dar era atât de draguta! Hermione m-a luat si ea in brațe si a spus: