Harley Potter #4- Turneul Întunericului

X. Pocalul de foc

- Nu-mi vine sa cred! zise Ron inmarmurit, in timp ce elevii de la Hogwarts urcau treptele spre Marea Sala. Krum, Harry! Viktor Krum!

- Pentru Dumnezeu, Ron, nu este decat un jucator de Vajhat! pufni Hermione.

- Hai sa luam autografe! Hermione, ai o pana la tine? se grabi Ron. Oare da autografe cu ruj? Ai ruj, nu?

Cateva fete își scoseseră deja rujul.

- Nu, penele sunt sus, in ghiozdan, a zis ea calmă.

Toata lumea isi facea loc in Sala Mare. Elevii de la Beauxbatons isi faceau loc la masa Ochilor-de-Soim, langa Daymon si Kiara. Trei dintre ei inca purtau glugile.

- Nu este chiar asa de frig! spuse Hermione supărată.

***

Vedeam negru și albastru... Si alb și gri... O silueta inota spre mine. Era un caine. Un ogar. Culoarea lui crem ma facea sa-mi aduc aminte de camera mea de acasa. Am intins mana spre el si i-am atins urechile. Visam? Sau urma sa mor inecata, visand pentru ultima oara acel caine...? Brusc, câinele a dispărut, dizolvandu-se.

Apoi, m-am gandit: era straniu, puteam gandi limpede, in ciuda frigului acela care imi invada creierul. Toti erau inauntrul castelului. Oare cat va lua sa isi dea seama ca eu lipseam? Ca muream?

Am privit suprafata apei, care era destul de aproape. Nu ma scufundam, eram prinsa de niste alge dure. Poate reuseam sa ajung... Nu puteam sa misc nimic...

- Harley! a strigat cineva de pe mal.

Apoi, suprafata apei parca exploda. Cineva intrase in lac, inotand spre mine. Mi-am imaginat ca era mama. Nu, nu avea cum sa fie mama. Era un inger! Mintea mea nu era capabila sa vada clar anumite lucruri. Sigur era un înger. Un înger absolut superb...

Doua palme imi cuprinsera fata, transmitandu-mi caldura. Apoi, doua buze se lipira de ale mele si brusc in corpul meu intra aer, aer cald. Creierul meu incepuse sa mearga. Ma trezeam. Din nou, un val de aer se plimba prin toata fiinta mea. Vederea mi se clarifica si am reusit sa vad o fata mare in apa neagra. Din nou isi lipi buzele si aerul imi invada plamanii.

Îngerul s-a îndepărtat, dar nu înainte să mă împingă spre suprafață. Mâinile îngerului erau atât de fine! Apoi, nu l-am mai văzut.

Am inceput sa dau din maini si din picioare. Lianele nu ma mai tineau, si ma indreptam in sus, spre mal. Am dat din maini si m-am impins in afara adancului.

Am luat o gura mare de aer si am inceput sa tusesc, in timp ce apa din plamani se intorcea in lac. Doua maini puternice m-au scos din apa. Am apucat zdravan pamantul. Am inceput sa tusesc iar, lipindu-mi fata de iarba putin inghetata.

- Esti bine? se auzi o voce ragusita si am simtit o mana pe spate.

Am inchis ochii si am inceput sa tremur:

- Da... Multumesc. Cum...

Cand m-am întors, nu mai era nimeni. M-am uitat repede in toate partile.

- Hei! Nu te ascunde! Vreau sa-ti multumesc!

Liniste. M-am ridicat dardaind. Trebuia sa aflu cine ma salvase! Ii datoram multe! M-au trecut fiori grozavi si cand am pornit spre scarile de la intrare, de acolo a iesit Harry.

- HARLEY!

M-a luat salbatic in brate:

- DUMNEZEULE! CE AI PATIT? SCUZE CA NU AM FOST ATENT!

Imi lua fata in maini si ma pupa pe nas, pe obraji, apoi pe fruntea rece.

- Hai, inauntru, Dumbledore te cauta. Toți prietenii noștri te cauta, de fapt! Cum ai...?