Key.

4. Reîntâlnire.

—Iris! L-am invitat pe Key la noi pentru a-i mulțumi că te-a salvat!,strigă unchiul de la parter.

Key?! La noi?!

Ce-i drept,nu l-am văzut de o săptămână de la acel incident,iar rana mea e cu mult mai bine.

E cam greu cu ridicatul din pat sau de pe scaun. Sau cu îmbrăcatul,dar mă descurc.

Mai ales că el vine la noi. Serios,abia aștept să-l revăd!

Mă repezisem asupra șifonierului,de unde mă schimbasem de pijamale,apoi coborâsem la parter,stând în living,așteptandu-l.

—Iris,micul dejun e gata,îmi spuse Carol.

—Dar Key? Nu vine?

—Ar fi trebuit sã ajungã. Poate s-o fi ivit ceva,știi doar cum sunt bãieții de genul lui,spuse Carol.

Ce?! Să i se ivească ceva? Serios?

Se auzi un ciocănit în ușă,ceea ce mă fãcu să mă ridic brusc de pe canapea, apoi căzusem înapoi,strãpunsã de durere.

—Deschid eu,Iris,spuse Carol zâmbind.

Carol deschise ușa,eu ascultând fiecare sunet.

—Bună dimineața, îi aud vocea lui Key.

—Bună,Key,îl salută unchiul.

Intrase în casã,Carol îndrumându-l spre living.

—Bună,Iris! Te simți mai bine?,mă întrebã imediat ce mă văzu.

—Da. N-a trecut foarte mult timp,însă până începe școala am toate șansele să scap de bandaj.

—Mă bucur să aud asta,spuse Key zâmbind.

Fără să-mi dau seama,măsuța din living a fost umplută cu mâncare,aduse de unchiul meu.

*

Terminasem de mâncat și chiar am insistat ca el să rămână,cu pretextul că mă plictisesc singură.

Așa,au trecut vreo 3 ore petrecute le patul de la mine din camerã,jucând cărți.

—Șiii,am câștigat,spuse Key lãsând și ultima carte din mână pe micul morman.

—Ce?! ,spun eu dându-mi seama că eu mai aveam doar 2 cărți în mână.

—Secretul e să îți păstrezi anumite cãrți salvatoare.

Hm,oare așa a reușit să mă învingă de 39 de ori la rând?

—Ar fii absurd să mai cer revanșa,spun eu.

—Nu mă deranjează.

—Oricum,Key,tu studiezi tot la liceul la care e unchiul meu director?,îl întreb eu.

Acesta luã o carte ,începând s-o învârtă plictisit.

—Da.

—Și intri a 11-a?

—Da.

Atunci un zâmbet necontrolabil îmi apãru pe față. Sunt foarte multe șanse să picăm în aceași clasă.

—S-a-ntâmplat ceva?,mă întrebă acesta observând că zâmbesc fară vreun motiv.

—Păi,mă gândeam că poate vom pica în aceași clasă,adică nu mai cunosc pe nimeni de aici înafară de tine.

Acesta își mări ochii,semn că era puțin surprins ori că a constatat ceva deranjant.

—Unchiul tău nu ți-a spus,așa-i?

—Ce anume?

—Că liceul este separat în 2 clădiri,una cu oamen....

—De fapt mi-a spus asta,zic întrerupându-l.

Acesta încă mă privea pãtrunzător,semn că aștepta sã-mi dau seama de ceva.

—Eu n-am cum să fiu în cladirea cu oameni normali, spuse acesta văzând că nu zic nimic.

Cum?! El e criminal?! Imposibil, m-a salvat de unul!

—Nu mai glumi așa,spun eu,însă privirea sa serioasã îmi dãdu de înțeles că era pe cât se poate de real.

—N-ar trebui sã pari așa surprinsă,îmi spuse el.

—Tu m-ai salvat...de la moarte...cum ai putea să fii criminal?!

—Femeia care te-a atacat,e acum moartă,îmi spuse el.

Habar n-aveam ce să zic. Nu e criminal. Adică...

—Dar ucizi tot ce e rău. Ăsta-i un lucru bun,spun încurajator.

Key zâmbi.

—Dar vezi tu,mă încadrez în categoria criminalilor,chiar dacă unchiul tău e de aceași părere cu tine.

El e bun,dar e considerat rău. Sau dacă de fapt e și el ca restul? Nu mereu,însă e?

—Ți-e frică de mine?,mă întrebă văzându-mă pierdută printre gânduri.

Dãdusem negativ din cap. Atunci el își duse mâna-n părul meu,apropiindu-mu capul de al lui,sărutându-mi fruntea.