Key.

8. Gașca de fete.

Ajunsesem la școală. Chiar dacã au trecut 3 zile de la ora cu activitățile în echipe,fetele n-au încetat să mă privească tăios și să mă sugrume din priviri.

Dar,le ignor ,așa cum mi-a spus Key.

Mergând spre clasă, văd cum un grup de fete se apropiau de mine.

—Bună,spuse fata care se afla în fruntea celorlalte.

—Bună,răspund eu.

—Eu sunt Ashley. Destul de populară prin liceul ãsta. Ele sunt prietenele mele,Daiana,Juliet,Carla și Beatrice.

—Încântată de cunoștință,eu sunt Iris.

—Știm cine ești. De la incidentul ăla cu echipele. Oricum, suntem în aceași clasă. Cred că ne vom înțelege bine,spuse Ashley întinzând mâna.

Îi răspunsesem gestului de „prietenie”,apoi intrasem în clasă.

*

Orele se terminaseră,Ashely insistând să vorbească cu mine imediat ce vom rãmâne singure în sală.

Cum ultimul elev plecă,Ashley se apropie de mine,spunând:

—Iris,aș vrea să ne întâlnim astăzi. Se poate?

—Nu am timp,scuze.

—Of. Bine,poate altă dată. Oricum,sunt fericită cà te am ca prietenă,spuse îmbrățișându-mă.

Un gest atât de fals. Voia să obțină ceva de la mine,iar singura modalitate era să se dea drept prietena mea.

*
Singurul lucru la care mă gândeam era faptul că e VINERI ,iar Key va dormi la mine în seara asta.

Da,da,l-am convins s-o facă,pentru că în fostul meu oraș,vinerea dădeam petreceri în pijamale cu fetele.

Și îmi e așa de dor de ele. Dar,după ce voi termina liceul aici,voi pleca înapoi, acasă.

Stăteam pe canapea mâncând budincă și așteptând să vină Key. Prima oară voiam să mã plimb prin oraș,iar cum unchiul meu nu mă lasă neînsoțită,Key e salvarea mea.

Se auzi un ciocănit la ușă. Venise. Îmi aruncasem budinca pe masă,îmi pusesem geaca ,apoi deschisesem ușa.

—Lasă-ți ăsta aici,spun trăgându-i rucascul de pe spate.

I-l lãsasem în hol,apoi ieșisem afară,trăgându-l de mână.

—Încotro?

—Vreau să-mi arăți orașul.

—Dar e noapte! Nu o să vezi nimic!

—Ți-am spus vreodată că tu ești o strălucenie care luminează?

—Ce?

—Of,nu contează,aratã-mi o dată orașul! De la incidentul de atunci nu mai pot să ies neînsoțită din casă.

—Fie dar nu stăm mult,în regulă?,îmi spuse el.

Încuviințasem. Asta avea clar să fie cea mai mirifică zi.