Key.

15. Key nu e criminal!

—Nu vreau asta,vreau ca totul să fie ca înainte! Dar el nu mă ascultă. N-a făcut-o niciodatã. Mereu e de părere că sunt doar un copil mic și neștiutor.

—Calmează-te. În scurt timp te va trata mai serios.

—Ba nu. Chiar și când voi avea 18,20,30 de ani mă va privi la fel. E greu să-i schimbi pãrerea cuiva despre tine. Mai ales când e vorba de unchiul meu.

Se lăsă un moment de tăcere.

—Lordu....,îi auzisem vocea lui Justin care rămăsese uimit vãzându-l pe Key pe podea, lângă mine.

Key se ridică,privindu-l fulgerător.

—Scuză-mă,revin imediat,spuse el coborând cu Justin la parter.

Cum toți elevii erau la ore, puteau vorbi liniștiți,fără agitația provocată de fanele lor.

Eu rămăsesem pe podea,așteptându-l pe Key pentru a găsi o soluție cu unchiul meu.

Brusc,ușa de la biroul lui se deschise. Când ieși și mă văzu fusese surprins că nu mă aflam la ore.

—Iris,chiulești?

—Nu.

—Tu încă te gândești la discuția de mai devreme, așa-i? Acceptă,Iris. Cu toții știm că nu e poamă bună,numai tu ești contra.

—Unchiule,arată-mi filmarea aceea de care vorbeai.

—Ai înnebunit? E un document privat!

—Te rog,insist eu.

—Of,bine,dar să nu zici nimãnui despre asta.

Intrasem înapoi în încăperea în care unchiul își petrecea o mare parte din zi,eu așezându-mă pe scaunul din fața biroului.

Directorul deschisese laptopul,iar apoi,prin doar câteva clickuri,deschisese filmarea,întorcând laptopul spre mine.

Pe filmare era Key care înjunghia un om ,auzindu-se focuri de armă pe fundal.

Apoi,mă văzusem le mine,care eram legată de bară cu ochii închiși.

Acum înțelesesem de ce a vrut să-nchid ochii.

—Ai văzut cu câtă brutalitate îl înjunghia pe sãrmanul om?!

—Nu...Nu a fost așa...ne aflam acolo pentru Ashely,care a fost răpită. El mi-a spus să stau într-un tufiș, afară,dar am fost prinsă.

—Cine naibii e Ashely?!

—O prietenă! Oricum,el doar m-a salvat! În momentul în care-l înjunghia pe criminalul ăla,Key mi-a spus să închid ochii!

—Of,Iris! Uită-l! De ce e așa de greu? Fii ascultătoare doar! Atât vreau! E pentru binele tău!

—Nu! Unchiule,am 17 ani,pot conștientiza și singură ce e bine și ce nu. Nu mai am nevoie de o dădacă sau un purtător de cuvânt,ok?

—Ești tânără,crezi că le știi pe toate,dar nu e așa. Te învãț din propria-mi experiență! Lumea e crudă față de cum o vezi tu acum! Ai impresia că dacă l-ai întâlnit pe el,nu mai ai nevoie de altceva. Dar te-nșeli. Nimic nu e veșnic,Iris!

—N-o să-nvăț nimic dacă nu mă lași să am idee despre ce e vorba! Înțelegi?,îi spun eu.

Acesta oftă, zicând:

—Fii atentă. Facem ca tine. Dar dacă te voi vedea rănită fizic sau moral,vei studia în Luxemburg,singură. Fără nimeni. Fără nici un sprijin. Te vei descura cum poți. Înțeles?!

—Da. Mulțumesc!

—Fugi la ore acum.

Ieșisem din biroul unchiului, văzându-l le Key așteptându-mă.

—Am rezolvat.

—Ce? Serios?,mă întrebă el.

—Da. Nu-ți face griji,e totul în regulă.

Key dădu din umeri,apoi îmi spuse:

—Du-te la ore.

—Bine dar ce a vrut Justin?,îl întreb.

—Favoruri banale. Acum hai,fugi la oră.