Key.

24. Am locuit cu un criminal.

—Tu!,țip eu.

—Ce naiba ,Iris?! Ce-ai de urli așa?!,spuse unchiul iritat.

—De ce mi-ai omorât părinții? Pentru o prostie de liceu?,țip eu.

Carol se schimbã la față la auzul vorbelor mele.

—Copil nerod! Ce tot îndrugi acolo?! Treci în camera ta,acum!

—S-a terminat,Carol. Am locuit atâta timp cu un criminal. Tu l-ai omorât pe Key! Mi-ai ucis familia! Toate s-au întâmplat din vina ta!

—Oh ,Iris. Toate le-am făcut pentru tine. Acum să te vãd ce-o sã faci. Mã denunți la poliție? Cât ai zice pește îi concediez pe toți. Hai,Iris. Spune ce o să faci?

Îi aruncasem o privire urâtã,apoi o luasem la fugă pe ușă.

—Iris! Oprește-te, n-ai voie sã...!,strigă Carol  ,însă nu-i mai auzisem finalul propoziției.

Fugeam. La mormântul lui. La el. Pentru totdeauna.

*
Stăteam sprijinită de stâlpul aflat chiar lângă mormântul lui.

Și plângeam.

—Sunt așa proastã! Abia acum mi-am dat seama...că de fapt el e criminalul. Iartă-mă... N-am putut face nimic....

—Iris!,îi aud vocea unchiului meu de undeva din întuneric.

Preferam să tac.

Apoi,apãru o luminiță,semn că avea lanternă.

—Treci acasã ,o să rãcești rãu de tot! Inspiri aerul ăsta rece ..haide!

—Nu! Pleacă! Dacă-ți pãsa așa mult de mine,nu-mi omorai familia!

—IRIS! TRECI ACASĂ!,țipă unchiul.

Brusc,lanterna îi căzu,la scurt timp auzind niște gâfâieli  și în final țipãtul unchiului meu.

—Oprește-te, reuși să zică unchiul. Nu așa ne-a fost înțelegerea!

Unchiul meu era bătut ,iar eu nu reacționam. Dar o merita.

—Pe naiba de înțelegere!,aud cea de-a doua voce.

Vocea aia. Key?

—Key?,întreb timid.

Acesta se opri,căci unchiul nu mai gemea,apoi luă lanterna întreptându-și-o spre față.

El e Key.

—Iris,spuse îmbrățișându-mă. Ce dor mi-a fost de tine!

Nu știam cum să reacționez. El e fantoma lui Key sau un posibil frate geamãn?

—Tu..ești Key?

—Știu că ți se pare greu de crezut,însă da,eu sunt.