Key.

12. Bărbatul misterios.

Am simțit cum 2 brațe m-au prins pe la spate,eu începând sã plâng.

—Descarcă-te,îmi șopti el.

Așa făceam. Ne așezasem pe trotuar,el încă ținându-mă la pieptul lui.

După un timp,mă liniștisem,însă niciunul nu spunea nimic.

Aștepta să fiu pregătită să-i spun și pot spune doar că îi apreciez această răbdare.

—Ashley era speriată...și a luat-o un om,spun eu.

—Cine e Ashley?

—O prietenă.

—Bun,încotro s-au dus?

Îmi întinsesem mâna spre direcția unde se dusese mașina cu Ashely inconștientă.

Key mă ridică,cuprinzându-mi spatele cu o mână.

Mergeam spre direcția arătată de mine.

Acționa  calm și cu cap. Admir asta. Îl admir pe el. Dacă nu m-ar fi lãsat el sã mã descarc,dacă nu m-ar fi gãsit,aș fi ajuns într-o depresie de toată frumusețea.

—A luat-o și pe tine te-a lăsat?

—Ea era inconștientă. O trăgeam de pe asfalt,iar bărbatul credea ca sunt o criminală,așa că m-a împușcat,dar mă ferisem,căci mã trântisem la pământ stând nemișcată.

—Bine gândit.

—Unde erai? Am avut atâta nevoie de tine!,spun eu.

—Doar Iartă-mă. De-acum voi fi mereu lângă tine.

Mă simțeam în siguranță. E minunat să simți asta alături de o persoană.

—De ce o luăm pe aici?,îl întreb văzând că schimbă direcția.

—Am o bănuială,îmi spuse scurt.

*
Ajunsesem în fața unei case,în fața acesteia fiind parcată o mașină.

—Asta e mașina?,mă întrebă.

—Nu știu. Dar îmi pot aminti forma farurilor. Seamănă cu ăstea.

—În regulă. Vreau să m-aștepți în tufișul ăla,spuse arãtându-mi un tufiș prin apropierea casei.

—Dar vreau să vin...

—Ascultă-mă doar. Nu vei păți nimic acolo. Și să nu ieși până nu-ți zic eu.

Îl ascultasem,alergând spre tufiș. Mă dusesem în spatele acestuia,așteptând.

Și așteptam. Așteptam. Și așteptam.

*
Brusc,auzisem sunete de glonțuri. La scurt timp după,am putut vedea cum pe geamul de la etaj a fost aruncat un om.

Tot ce speram era ca ăla să nu fie Key. Dar faptul că nimeni nu era în jurul lui,însemna că inamicii erau ocupați cu Key,în casă.

Nu dură mult,că alte glonțuri se auziră în repetate rânduri.

Înțelegeam de ce Key voia să stau în tufiș. Ar fi fost greu pentru el să ferească 2 persoane.

Câteva momente mai târziu,îl văd pe Key ieșind din casă cu o persoană în brațe.

Însă nu puteam ieși. Key trebuia sã vinã și sã-mi zicã asta.

Ceea ce a fost ciudat,era faptul că acesta se îndepărta. Tot mai mult.

Nu dură mult,cà îmi pică fisa. Ăla nu era Key. Dar, cine? Și de ce fugea cu Ashely?!

Stăteam și urmăream atent persoana care fugea cu Ashely.

Ieșisem dintre tufișuri,pentru a o urmări.

Trecusem de casă și nu pierdusem suspectul din vizor.

Alergam după el,fărã să mă mai ascund,iar fărã sã-mi dau seama,acesta se opri,eu reacționând și oprindu-mă la o distanța foarte mică de acel om.

Stăteam împietrità rugându-mă să nu se întoarcă.

Dar,se întoarse. Iar ceea ce ținea în brațe era un sac de cartofi.

Văzându-mi expresia,zâmbi,apoi,îmi aruncă sacul de cartofi în cap,căzând inconștientă pe asfalt.