„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
6. Nu înțeleg de ce se ține după mine
Distanța asta aproape inexistentă mă enervează mai mult decât orice. Felul în care mă privește pur și simplu mă scoate din minți! De ce trebuie să se uite în ochii mei atât de profund? Parcă îmi citește sufletul de fiecare dată când face asta.
— Îmi place nuanța ochilor tăi, spune după o pauză lungă.
Ce naiba?
— I-am moștenit de la tata, spun iar în momentul în care rostesc cuvântul tata, îl zăresc la câțiva metri de noi pe, ei bine, tata.
Asta nu poate să se întâmple!
Mă ridic brusc de pe bancă și încerc să scap cât pot de repede de Elijah, dar nu pot. De ce trebuie să se țină după mine? Îmi pun gluga pe cap și mă îndrept în direcția opusă tatei.
— Ce s-a întâmplat? mă întreabă Elijah precum un copil.
— Doar taci! spun și îl apuc de mână după care încep să alerg târându-l după mine.
Alerg undeva pe iarbă departe de aleea principală. Trebuia să-mi fi amintit că e ziua de alergat a tatei.
Când ajung într-o zonă sigură, mă trântesc extenuată pe iarbă. E atât de greu să fugi cărând un tip de vreo optzeci de kilograme după tine!
— Ce naiba a fost asta? se văicărește tipul enervant din fața mea.
— Nu puteam să-l las pe tata să te vadă, îi explic eu în timp ce îmi trag suflarea.
Își dă ochii peste cap și se așază lângă mine pe iarbă.
— Fetița lui tata?
— Exact, spun mândră.
Se întinde pe iarbă și își închide ochii. Frate, omul ăsta chiar e chipeș. Tatuajele acelea stupide îl fac totuși atrăgător, dar chiar și așa, de ce își fac oamenii tatuaje? Nici pe tata nu pot să îl înțeleg. Are corpul plin de tatuaje care mai de care mai pompoase, ca și ale lui Elijah. Unul totuși mă încântă. Are undeva tatuat pe partea dreaptă a gâtului, o lună legată de un soare. Mă întreb oare ce semnifică.
— Te holbezi cumva la mine?
Cum a știut dacă are ochii închiși? Ființa asta chiar e om?
— Nu! mint eu.
— Mhm.
— De ce ești încă aici? îl întreb într-un final în timp ce îmi strâng genunchii la piept.
— Plictiseală. N-am unde altundeva să mă duc.
Ce? Doar atât? Plictiseală? Ceea ce mă surprinde nespus de mult este faptul că pot să vorbesc atât de liber cu tipul ăsta. E ca și cum l-aș cunoaște de undeva. Știu că nu e așa, dar asta simt. E atât de ciudat.
