„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
33. Nupotsăcred
"Had to have high, high hopes for a living Shooting for the stars when I couldn't make a killing Didn't have a dime but I always had a vision Always had high, high hopes Had to have high, high hopes for a living Didn't know how but I always had a feeling I was gonna be that one in a million Always had high, high hopes Mama said don't give up, it's a little complicated All tied up, no more love and I'd hate to see you waiting"
Îi șoptesc un scurt ,,mi-ar plăcea" la ureche, după care mă desprind și iau ragaz câteva minute ca să îl privesc și să îi analizez cu atenție trăsăturile. Nu cred că am alocat vreodată suficient timp acestei acțiuni, lipsită de importanță în teorie.
El zâmbește, de data asta își arată dinții mici și albi. Detaliile feței sale sunt atât de proeminente în lumina soarelui. Ochii săi albaștri parcă mă sorb ca de obicei. Nu mai zâmbește. Își mușcă buza timid, emoționat. Ah, cât pot să ador gestul acesta. Simt cum inima începe să îmi pulseze tot mai tare atunci când îl zăresc apropiindu-se de mine.
— Nu știi cât de fericit, m-ai făcut, adaugă el după care trece pe lângă mine.
Mă întorc și îl privesc cum se îndepărtează. Nu știu cum sau cine a făcut asta, dar m-a făcut să mă îndrăgostesc nebunește de omul acesta. Poate că nu va ține cine știe ce, poate că este o copilărie, dar acum... atât știu.
— Dumnezeule, Asha, asta e nemaipomenit! țipă Meredith cu o voce pițigăiată. Știam eu că te va invita!
Îmi dau ochii peste cap și nu pot să-mi abțin un zâmbet. E prea entuziasmată, însă nu o învinuiesc. Eu probabil sunt mai rău decât ea, chiar dacă nu las asta să se vadă.
— Încă am dubii în ceea ce privește costumul. Alex spune că ar vrea să ne îmbrăcăm de cuplu, ceva de genul Dumnezeu și un înger, continuă ea. Sau untul de arahide și pâinea! Asta chiar ar fi amuzant!
— Oh, Mer, unde ai mai auzit ideile astea geniale? o întreb ironică.
Blonda mă privește cruciș câteva secunde, după care începe să râdă.
— Habar nu am. Creație proprie, bănuiesc?
— Hai, o să întârziem la engleză din cauza ,,creațiilor tale proprii", o iau eu peste picior după care o apuc de braț și măresc pasul.
Nu pot să nu mă gândesc încă la fostul liceu. Știu că nu ar trebui să mai fac asta și știu că a trecut totul, dar visul de seara trecută mi-a răscolit amintirile oribile din acea perioadă. Nu pot să nu îmi amintesc cum mă îndreptam spre clasă, la fel ca acum, și de peste tot din jurul meu se auzeau atâtea cuvinte oribile și atâtea obiecte erau aruncate în direcția mea. Un lucru este cert, nu îmi doresc ca nimeni, absolut nimeni, indiferent de cât de rea este acea persoană, să pățească așa ceva. Știu că ceea ce am suferit eu nu este maximul de gravitate al unei situații, știu că se poate mult mai rău de atât, dar pentru mine acest abuz psihic, cât și fizic a reușit să mă aducă într-un stadiu oribil. Nici nu știu de ce am ascuns ațâța timp chestiile acelea de mama și tata. Nu am vrut să îi fac să se simtă vinovați într-un fel. Abia târziu am realizat că dacă as fi făcut asta la timp și le-aș fi mărturisit cele întâmplate, poate aș fi scăpat mai repede de acel chin. Totuși, acum nu pot decât să zâmbesc. Zâmbesc pentru că acum mi-e bine, pentru că am fost puternică și am reușit să trec peste acea etapă. Poate că situația nu este perfectă, dar cu siguranță este mult mai bună. Asta doar pentru că am apelat la ajutor și pentru că am găsit în mine tăria de care aveam nevoie. De acum știu că orice s-ar întâmpla, fie el cât de rău, nu trebuie să îmi pierd puterea și să gândesc că, poate chiar nimic nu este întâmplător.
