Asha: O altfel de poveste

15

      15. Noelle e  enervantă, Elijah e enervant, dar Tristan e drăguț 

       Rămânând cu ochii în soare aleg să plec. Nici nu o să mai încerc să înțeleg ce se întâmplă cu Elijah. Dacă aș sta să enumăr curiozitățile pe care le am despre el, mi-ar lua ani buni. Astfel aleg să trec mai departe și plec să o caut pe Meredith.

      Trec printre numeroase grupuri de adolescenți care mai de care mai impopoțonați, gălăgioși, diferiți. Știu că ei de abia de mă observă, dar eu simt că îmi urmăresc fiecare mișcare și aștept ca din clipă în clipă să înceapă să râdă de mine... dar nu o fac. Ba chiar îmi zâmbesc sau nu îmi acordă atenție, ceea ce este foarte bine.

      Deși simt că îmi recapăt încet încrederea în sine, aleg să nu ridic capul din pământ. Nu sunt încă pregătită să privesc oamenii în ochi.

      Îmi analizez pașii și observ că o pereche roșie de sandale se apropie de mine, dar până să apuc să fac ceva, mă izbesc puternic de o siluetă.

    — Ce mama dracului faci? țipă tipa de care m-am ciocnit și vocea sa pițigăiată aproape că-mi sparge timpanul.

       Mă încumet totuși și ridic capul, însă regret imediat atunci când dau nas în nas cu Noelle. Minunat!

    — Iartă-mă, spun încercând să îmi abțin un zâmbet provocat de expresia ei foarte hilară.

   — Uită-te pe unde mergi! spune îngâmfată și trece pe lângă mine lovindu-mă în umăr.

      Copiii ăștia nu au simțul orientării? Eu poate că n-am văzut-o, dar cum se face că nici ea nu m-a văzut mai ales că merge tot timpul cu nasul pe sus?

                            ***

      Dimineața își face loc în camera mea cu ajutorul razelor soarelui care îmi bat în geam. Nu vreau să mă dau jos din pat, încă.
      Mă întorc pe partea dreaptă, înapoi pe stânga și iar pe dreapta. Clar nu mai adorm la loc.

      Oftez și îmi iau telefonul de pe noptieră. Nicio notificare. Aceeași poveste, nu prea are cine să mă caute. Mă ridic în cele din urmă și îmi pun mâna pe față căscând. Și e din nou sâmbătă. Mă bucur că e weekend, dar asta înseamnă că va trebui să merg la petrecerea nenorocită a lui Elijah. Nu prea vreau, dar vreau. E atât de ciudat ce simt. Efectiv simt o ciudată curiozitate în legătură cu locul în care stă, cu cine stă, unde, dar cumva... simt la fel de bine o incomoditate legată de toată situația.

      Mă ridic din pat și ies direct pe hol. Pășesc ușor pe parchet încercând să mă fac neobservată, dar bineînțeles nu funcționează.

  ― Surioară! vocea enervantă a fratelui meu mă face să mă opresc direct în locul în care eram.

      Credeam că e supărat pe mine!

   ― Ce vrei, Chris? mă intorc la el și îmi dau ochii peste cap.

      Fratele meu exasperant rânjește mai parșiv ca niciodată. Clar e încă supărat.

   ― Nimic. De fapt, voiam să te întreb ceva: cât mai ai de gând să te dai pe lângă Elijah? Am auzit că vii și la petrecerea de diseară.

      Minunat! Probabil a auzit când vorbeam cu Meredith.

      Mă întorc și îmi continui drumul către bucătărie. Nu vreau să îmi stric deja ziua cu un idiot. Am de a face cu mulți tipi de genul astăzi...

      Când ajung în capul scării aud câteva voci și râsete ce vin din bucătărie. Una este a mamei, dar celelalte două?

      Cobor în cele din urmă și când dau să intru în bucătărie observ o femeie brunetă plină de tatuaje cam de vârsta mamei stând pe scaun lângă un băiat.

      Asta nu e cumva prietena aceea a mamei din tinerețe? Skylar sau ceva?

    ― Bună dimineața drăguțo, mă întâmpină veselă mama.

      Femeia se întoarce către mine și îmi zâmbește. Ochii săi albaștri parcă îmi înghit sufletul. Băiatul de lângă face la fel. Arată aproape exact ca bruneta. Părul său negru este lung, prins într-un coc, iar ochii îi sunt de un albastru spre verde. Amândoi zâmbesc și mă analizează din cap până în picioare.

   ― Doamne At! E atât de frumoasă! exclamă bruneta de parcă eu nu aș fi aici.

     Mama chicotește în timp ce scoate câteva căni de cafea din dulap.

   ― Asha, sper că nu te-am speriat. Eu sunt Skylar, prietena mamei tale. Eu te știu de când eram mică, înainte să mă mut în Boston, poate de aceea îți par suspectă, râde ea și îmi întinde mâna.

   ― Încântată, răspund eu încă confuză.

   ― Oh, era să uit! El este fiul meu, Tristan, continuă ea și îi dă un brânci în umăr băiatului cât să îl facă să vorbească.

   ― Bună, spune el în cele din urmă.

      Are o voce groasă, dar plăcută și liniștitoare. E chiar drăguț dacă îl privesc mai atent. Chiar foarte drăguț.

  ―  Acum că ești aici, Asha, mă întrebam dacă vrei să îi arăți împrejurimile lui Tristan, îmi spune mama, nu a fost niciodată în New York și mă gândeam că ar vrea să vadă câte ceva.

  ― Mi-ar face plăcere mamă, însă în câteva ore trebuie să ajung la o petrecere, îi explic eu.

  ― Oh, și mai bine. Dacă vrea, îl poți lua și pe el. În calitate de tipul cel nou merită măcar atât, se hlizește ea.

      De ce insistă mama atât de mult pe tema asta? Adică, chiar mi-ar face plăcere să îl cunosc pe Tristan, dar e o idee bună să îl iau la petrecere? Și cel mai ciudat este faptul că el nu pare să zică prea multe. Doar stă acolo cu mâinile strânse una de cealaltă, bătând din picior și privindu-mă extrem de ciudat.

      Tresar atunci când telefonul îmi vibrează. Îl scot din buzunar și mă holbez mai bine de un minunt la ecran observând că am primit un mesaj nou. Deblochez telefonul și apăs pe notificarea care mă duce direct la ,, căsuța poștală".

      1 mesaj nou de la Elijah

      Te aștept diseară; nu uita, eu nu vorbesc. Să te îmbraci frumos, e o petrecere și... ah da! Să nu uiți adresa sau să pierzi foaia. Ar fi o lipsă de maniere din partea ta.

                                          《E.H》