„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
20. Ești ca și uitat, Elijah
Reușesc să mă sustrag din mrejele în care tocmai m-a prins Elijah. E un soi de capcană bine pusă la punct.
— De ce ești atât de dificilă? mă întreabă în următoarea secundă.
Eu? Dificilă? Sunt sigură că nu eu sunt cea dificilă.
Îmi împreunez brațele la piept. Mă încrunt și încerc să îl privesc cât de urât pot. Sunt sigură că eșuez în momentul în care enervantul începe să râdă.
— Nu sunt dificilă! Dacă nu te las să mă săruți, nu înseamnă că sunt dificilă. De abia dacă ne cunoaștem atât de bine, iar tu spui că mă faci ,, să tac".
Își schimbă expresia într-una mult mai confuză. De parcă nu i-aș vorbi în engleză.
— Atunci cunoaște-mă mai bine.
Îmi trag o palmă zdravănă peste frunte. De ce trebuie să mă enerveze atât?
— Nu vreau să te cunosc, mă răstesc eu.
— Eu ți-am spus povestea mea. Tu ești cea secretoasă.
Hmpt. De parcă ar trebui să îți spun ție ceva despre mine.
Sunt și așa nervoasă pe toată chestia asta cu sărutul. Nu vreau mai mulți nervi de atât.
Îmi analizează camera în detaliu. De la cel mai mic coltișor, până la pat.
— Ai o cameră șmecheră.
Râde el.
Îmi dau ochii peste cap și oftez. Cum m-am pricopsit cu specimenul acesta? Nu pot să înțeleg.
— Extraordinar!
Fără să îmi dau seama, ridic tonul mult prea mult. Vocea mamei se aude aproape de ușă și sunt sigură că nu va ieși bine ce va urma să se întâmple.
— Ieși, ieși, acum, șoptesc eu.
Elijah se conformează și urcă pe pervazul din fața sa. Îl împing atât cât să treacă te fereastră, iar el se agață de grindă, ieșind la timp. În momentul în care zgomotul provocat de clanța ușii răsună din dreapta, sar în pat, prefacându-mă că număr oi sau fac cu totul altceva. Dacă nu era idiotul de Elijah, acum nu ar mai fi trebuit să mă agit atât.
— Asha! E totul bine? mă chestionează mama imediat de cum intră în cameră.
Se uită dintr-o parte în alta - parcă bănuind că ceva e în neregulă- după care îmi zâmbește.
— Sigur, mint eu și îi răspund cu același zâmbet.
Okay, sper că respirația mea sacadată nu mă va da de gol.
